Colecții ale opoziției culturale. Caricaturi. Republica Moldova

Caricaturi din colecția Mihai Stănescu

Colecția digitală Mihai Stănescu

Înainte de 1989, Mihai Stănescu a realizat și publicat două volume de caricatură în România și două în Franța: Mihai Stănescu (1982), Umor 50% (1985), Rire en Roumanie (1988), C’est pas le moment (1989). Primul volum publicat în România a fost retras din librării la câteva zile după lansare, al doilea a fost tipărit, dar nu a mai apucat să ajungă în librării. Imediat după schimbarea de regim, Mihai Stănescu a publicat volumul samizdat Acum nu e momentul (1990), care a avut un succes uriaș. Potrivit criticului de artă Andrei Pleșu, ”Mihai Stănescu a scris, în ultimii ani, istoria comică a unei tragedii. A reușit să păstreze firescul râsului într-o lume smintită și să supraviețuiască senin în plin dezastru. Ne-a ajutat pe toți să supraviețuim. A fost prilejul unei permanente și salutare subversiuni. În expozițiile sale am învățat să surâdem complice necunoscutului de-alături, să ne solidarizăm în jurul unei aluzii de revoltă, să ne păstrăm sănătatea lăuntrică în ciuda indigențelor de tot felul la care eram constrânși. Glumele sale deveniseră folclor, prezența sa – o garanție (oricât de precară) de normalitate.”

Colecția Mihai Stănescu ilustrează portofoliul celui mai coroziv critic al regimului comunist din România, care provine din comunitatea caricaturiștilor. În ultimele decenii ale regimului comunist românesc, caricatura a reprezentat o armă eficientă de critică socială și politică, iar Mihai Stănescu a fost unul dintre cei mai îndrăzneți și mai cunoscuți reprezentanți ai acestui tip de discurs critic.

Gheorghe Muruziuc (1930-1928)

Gheorghe Muruziuc și-a planificat foarte minuțios acțiunea de a coase și arbora un drapel românesc, acordându-i o încărcătură simbolică deosebit de puternică. El a confecționat drapelul de unul singur, în propria magazie, pe 27 iunie 1966. În prealabil, pe 26 iunie, a cumpărat doi metri de țesătură roșie din magazinul satului. Cu o zi mai devreme, cumpărase 1 metru de țesătură albastră din satul vecin, Alexăndreni. Muruziuc a folosit un cearșaf vechi pentru porțiunea galbenă a drapelului. Conform unei expertize efectuate mai târziu de angajații KGB, drapelul avea 2 metri și 57 cm lungime și 78 cm lățime. Nefiind descoperit de vreun consătean în ziua precedentă, Muruziuc a intrat pe teritoriul fabricii în noaptea de 27 spre 28 iunie 1966, când autoritățile sovietice se pregăteau să sărbătorească a 26-a aniversare de la „eliberarea Basarabiei de jugul capitalisto-burghez român.” Muruziuc a arborat tricolorul românesc deasupra Fabricii de Zahăr din Alexăndreni. Când s-a luminat, organele de resort s-au agitat și au sosit la faţa locului. Muruziuc a rezistat 5 ore pe acoperișul fabricii, pentru că se „înarmase” din timp cu o grămadă de cărămizi și bucăți de tencuială, aruncând din când în când câte una, dar având grijă să nu lovească pe nimeni. După arestarea lui Muruziuc, drapelul a fost confiscat de KGB și a constituit o piesă incriminatorie esențială și principala probă materială în timpul judecării dosarului său. Drapelul a fost distrus de către angajații KGB pe 13 ianuarie 1967. Această fotografie rămâne singura dovadă a existenței drapelului confecționat de Muruziuc.

Această colecție se axează pe cazul lui Gheorghe Muruziuc, o persoană originară din rândul clasei muncitoare, care și-a exprimat opoziția față de regimul sovietic prin arborarea drapelului românesc pe acoperișul fabricii unde lucra, în iunie 1966. Acesta a fost primul caz de arborare publică a tricolorului românesc pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), după iunie 1940.

Panourile fac parte din expoziția „Colecții ale opoziției culturale”, care își așteaptă vizitatorii între 14 decembrie 2018 și 14 ianuarie 2019 la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, Holul de marmură, Etaj 1, Bd. Elisabeta 4-12, București. Ea are la bază arhive și colecții din fostul bloc comunist – unele dintre acestea deja cunoscute de public, altele foarte puțin sau deloc cunoscute – și se concentrează pe originile, scopurile, precum și pe contextul politic și cultural în care acestea au fost create. Baza de date care a inspirat această expoziție este accesibilă gratuit în limbile română și engleză la adresele http://ro.cultural-opposition.eu/, respectiv http://cultural-opposition.eu/ Expoziția a fost realizată în cadrul proiectului Cultural Opposition: Understanding the Cultural Heritage of Dissent in the Former Socialist Countries, care a  obținut finanțare de la Uniunea Europeană în cadrul programului de cercetare și inovare Horizon 2020 prin acordul de finanțare 692919.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *