Călătoriile de altădată

Nimic mai fascinant şi mai aventuros decât veacul al XIX-lea românesc! Între cadrele sale cronologice se află mai multe veacuri: un sfârşit de veac fanariot, un scurt şi intens veac regulamentar, un veac al revoluţiei şi al exilului, un veac al renaşterii naţionale şi un veac victorian ce debutează o dată cu anul 1866. Este acesta un secol în care românii se reinventează şi nimic nu mai este cum a fost înainte: de la veştminte la limbă, istoria în mişcare transformă moravuri, instituţii şi himere.

În economia acestui accidentat veac XIX, călătorii şi călătoriile sunt un un element de decor esenţial. Se va călători din ce în ce mai mult şi orice comparaţie cu trecutul nu poate decât să surprindă această unică deschidere intelectuală. Călătoria este ea însăşi la fel de diversă ca şi veacul. Ea poate fi călătorie iniţiatică, de studii, parte a unui exil mazzzinian sau impusă de curiozitatea geografică. Călătoria pe care Mircea Anghelescu o documentează în memorabila sa antologie este una cu identitatea secolului. În paginile cărţii sale se simte sunetul unei lumi apuse, dar se întrevăd şi tonalităţile alteia care va veni. Erudit, dotat cu unica acribie a savantului îndrăgosit de obiectul pe care îl interoghează, Mircea Anghelescu imaginează, prin selecţia sa de texte, adesea inedite, o călătorie între călători, un florilegiu ce omagiază vârsta polifonică a acelor vremuri.

Cartea alcătuită de Mircea Anghelescu poate fi aşezată pe mai multe rafturi de bibliotecă. Ea este esenţială pentru conturarea imaginii prezenţelor canonice. Lista celor care pot fi reîntâlniţi aici este una memorabilă, de la Dinicu Golescu şi Codru- Drăguşanu până la Heliade- Rădulescu, Alecsandri ori Macedonski. Ea este, în egală măsură, parte a unui continent de visare şi de imaginaţie ce uneşte pustiurile Americii de sud şi tărâmurile africane. Pe nesimţite, românii încetează să mai fie alteritatea, încetează să mai fie exotismul , spre a se apropie, la rându-le, de spaţiile îndepărtate pe care le cartografiază.

Iar în acest punct, antologia lui Mircea Anghelescu se încarcă de o mireasmă marină şi de un gust al enigmei. Vocile din aceste pagini comunică cu vocile ficţionale şi cu vocile celor care, în secolul XX, se îndreaptă spre acelaşi locuri. Iuliu Popper, întemeietorul de lume, evocă, prin frenezia sa de ziditor, pe Anton Lupan al lui Radu Tudoran. Între românii de veac XIX, Popper se distinge prin capacitatea lui formidabilă de a visului consistenţa realităţii: la capăt de continent american, înconjurat de intrigi şi bătut de vânturi, Popper are energia unui personaj vernian. Asemeni lui Kawdjer din “ Naufragiaţii de pe Jonathan”, el este reperul în jurul căruia se naşte un întreg cosmos.

Mai departe, ca şi cum antologia lui Mircea Anghelescu ar fi echivalentul autohton al” Călătoriilor extraordinare”,voiajele din Africa sunt semnul mutaţiei de sensibilitate evocate anterior. Românii sunt vânători în Somalia, acolo unde ajunge Ghika -Comâneşti, pe urmele celor care, asemeni lui Richard Burton, s-au avântat în acest spaţiu inospitalier. Românii sunt, o dată cu Sever Pleniceanu, administratori coloniali în uriaşul regat personal congolez al lui Leopold, întâlnind, poate, nava spectrală din “ În inima întunericului”. Românii sunt aventurieri, precum acest straniu Ioan Catina, ce ajunge până în Mozambic, ieşit din taină spre a se pierde în taină. Trei siluete, trei texte, trei efigii, trei încercări de a trece dincolo de limită: Africa spre care merge Mihai Tican Rumano este, deja, descoperită de români.

Celor care privesc secolul XIX ca pe un obiect prăfuit de muzeu, antologia erudită şi visătoare a lui Mircea Anghelescu le contrapune sipetul ei de sunete şi de culori. Arheologia lui Mircea Anghelescu face să urce spre noi o Atlantidă: contururile ei desfid imaginaţia, în vreme ce majestatea ei nostalgică ne învăluie, asemeni unui abur pe de întinsuri marine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *