Exerciţiu

Cum ne-aplecam pe foaia albă,
Să ne aflăm imacularea
După atâta năruire,
Cuvintele au prins să ningă,
Peste vacarmul trist al lumii
Dând discordanţei o cadenţă.

Neliniştile, îndoiala
Se unduiră-n melodie,
Lung nestematele din sunet
Luciră limpezi în auzuri
Şi respiraţia regăsită
A fost ecoul unei muzici,
Care-şi cânta dumnezeirea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *