Scrisoare de octombrie

Cu ce sunt mai presus decât văzduhul,
Şi ce ţi-a spune eu mai adumbrit
Ca înserarea?
Iar dacă mă aplec pe faţa mării,
De unde ştiu a cui e-nfăţişarea?

Da, te-am iubit,
Dar tu numai pe tine –
Ştii frunzele rupându-se de crengi,
Dulceaţa păsării topite-n fum
Ori valu-ndrăgostit de nemişcare?

Nu te opri, nu mă chema, însingurând
Un sens aparte din migrare;
Cel ce se are se va pierde,
Şi dacă vrei să nu te schimbi,
Fii aură nelămuririi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *