O pălărie verde

O pălărie verde,
Cu flori de catifea,
Zbura luată de vânt,
Mănuşile brodate
Trecură printre trestii
Şi rochia – numai voaluri –
Se oglindi în lac,
Dar ochii melancolici
Şi zâmbetul absent
Veneau parcă spre mine,
Sub crengile pictate,
Să-şi dibuie prezentul.

Cine eşti tu? rosti
Adolescentă, gura
Când mâinile se-opriră
Pe chipul meu de azi.
– Bunico, sunt copilul
Pe care n-ai rămas
Să-l vezi îmbătrânind…

Ce palid pasul ei
Se trase înapoi
Şi căuta să scape
De timpul de pe urmă
Pe pânză…în tablou…

Când reajunse-n ramă,
Privirea-i se întoarse
Oprindu-mă în gol.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *