Interviu Marian Voicu: Fake news, propagandă, populism. Cum procedăm?

Marian Voicu este jurnalist, dar și istoric. Cu doi ani în urmă ca răscolit complicațiile dosarului despre tezaurul României de la Moscova și revine, iată, cu o nouă lucrare în care explică mecanismele – care conțin fake news, manipulare, populism – după care funcționează ceea ce am putea numi „lumea postadevăr“. Cartea se numește Matrioșka mincinoșilor și, la fel ca și volumul despre tezaurul românesc al aceluiași autor, e publicată în seria de Istorie de la Editura Humanitas. Dialogul de mai jos gravitează chiar în jurul subiectelor pe care Marian Voicu le prezintă și analizează în Matrioșka mincinoșilor.

”Fake news” – nume nou pentru realități și practici vechi sau noutate absolută?

Dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin 100 de ani, însă noutatea este adusă de rețelele sociale, care propagă viral fake-ul, prin armatele de boți, troli, comentatori plătiți sau idioți utili. Până la apariția social media, cei mai expuși dezinformării și propagandei erau consumatorii de presă tradițională. Astăzi, fake news au infestat ecosistemul informațional, transformându-l într-un ecosistem al dezinformării.

Epoca Fake News a început odată cu declanșarea protestelor proeuropene din Kiev, în 2013. Kremlinul a declanșat atunci o adevărată campanie de fake news, propagandă și dezinformare. După anexarea Crimeii și războiul din Donbas, campania a căpătat caracteristicile unui război informațional în toată regula. A urmat apoi campania împotriva Uniunii Europene și SUA, ținta principală fiind alegerile și referendumurile.

Cînd NU sunt fake news o problemă?

Să facem, mai întâi, o precizare. Distincția între false news și fake news, între misinformation și disinformation nu operează în limba română. Echivalarea fake news = știri false nu acoperă semantic toate diferențele și nuanțele. În cazul informației lipsite de acuratețe, care nu corespunde faptelor, generată fără intenție sau cu intenție pentru a crește vânzările, a crea audiență sau trafic web, vorbim de false news și misinformation. În cazul unei campanii de generare și propagare de informații fabricate, care implică o  strategie, un buget și o ideologie, îndreptată împotriva unui individ sau unei comunități, vorbim de fake news și disinformation. Atunci când această campanie este îndreptată împotriva unui alt stat, vorbim de război informațional. Mai mult, în prezent, există un consens în ceea ce privește golirea de conținut a sintagmei fake news. Militarii văd aici o nouă expresie a războiului hibrid, filozofii văd o schimbare de paradigmă a comunicării iar psihologii identifică un nou tip de tulburare psihică – tulburarea informațională.

Diferența între false news și fake news este similară celei dintre novocalmin și noviciok. Știrile false, așadar cele care nu servesc unei narațiuni maligne, sunt inofensive. De exemplu, știrea privind găina care a născut pui vii. Știre la care, culmea, s-a făcut și follow-up. Ba mai mult, știrea a fost și demontată de Academia Cațavencu, care a trimis reporterii pe teren ca să caute atât găina cât și gospodina. Era o prostie, era false news. Nu servea niciunei narațiuni, nu fusese fabricată cu alt scop decât cel de a crește vânzările Evenimentului Zilei. Asta nu înseamnă însă că nu există știri la fel de idioate dar care sunt fake news. Diferența este însă că acestea servesc unei narațiuni mai ample. De exemplu, o știre apărută în Bulgaria în 2017 arăta că UE interzice oamenii de zăpadă întrucât ei sunt numai albi, deci este încălcat principiul corectitudinii politice; dacă nu faci și un om de zăpadă galben sau negru te poți alege cu o amendă de 5.000 de euro. Și mai sunt și altele, la fel de aiuritoare, dar care își găsesc un public: în Suedia va fi interzis Crăciunul pentru a nu-i discrimina pe refugiați, CEDO va interzice botezul și nouă călugărițe dintr-o mănăstire din Milano au rămas însărcinate după ce au adăpostit cinci refugiați. Știrile astea sunt la fel de neverosimile ca și cea cu găina care naște pui vii. Diferența este că servesc unor narațiuni promovate de Moscova: Europa se dezintegrează sub asaltul imigranților, creștinii sunt obligați să se lepede de credință în numele corectitudinii politice impuse de Bruxelles, proiectul european fiind unul satanist.

Care e, din unghiul tău de vedere, mediul cel mai lubric pentru fake news? Și, legat de aceasta, ce face realitatea virtuală în raport cu acest fenomen – îl accelerează, îl frînează?

Un profesor de la Universitatea Elon din Carolina de Nord, Jonathan Albright, a selectat 300 de site-uri de știri fake și a cercetat conexiunile acestora cu ecosistemul informațional global. A descoperit o rețea de 23.000 de pagini și 1,3 milioane de hiperlink-uri. Ceea ce era uimitor era rata de „infestare” – doar 300 de site-uri generau 1,3 milioane de hiperlinkuri! Dar ceea ce a fost și mai surprinzător a fost că această rețea de fake news creează o infrastructură puternică pentru companii precum Cambridge Analytica, care îi vânează în aceste teritorii virtuale pe internauți, rafinându-și astfel profilarea psihometrică. De fiecare dată când cineva dă like unei postări fake pe Facebook sau vizitează unul din site-urile de știri fake, softurile Analytica îl vor urmări pe web pentru totdeauna. Metadatele pe care le lăsăm cu toțîi în urma noastră pe web sunt aproape imposibil de șters. Albright afirmă că este un nivel al ingineriei sociale cum nu s-a mai văzut până acum. Îi ia prizonieri pe oameni și îi ține într-o lesă emoțională.

Știm că în selectarea informației publicul preferă emoția în detrimentul acurateții. Dar de ce este minciuna cel mai bun vehicul pentru emoție în media de astăzi? Cum s-a ajuns la apetența colosală pentru știrile fabricate, mincinoase? Ecosistemul informațional contemporan nu a fost creat pentru a produce dezinformare însă structura platformelor sociale permite capitalizarea răspunsului emoțional, în defavoarea celui rațional. Rețelele sociale ne-au transformat în performeri. Pentru știrile fake generate programatic,  amplificarea dată de social media este esențială. Nu suntem doar ținta informației fake ci o producem și distribuim, la rândul nostru. Atunci când repostăm informațiile fake în cunoștință de cauză, o facem pentru a simți că facem parte dintr-un grup, așa că „performăm” în consecință. Ne va motiva emoția generată de confirmarea anticipată a celorlalți. Rolul rețelelor sociale este crucial în înțelegerea acestui nou tip de tulburare psihică, cea informațională. Rețelele sociale produc radicalizare, nu armonie socială. Sociologii au constatat că social media contribuie la accentuarea segregării sociale în funcție de rasă, vârstă, religie, clasă socială și opțiune politică.

Ce fac, de fapt, fake news cu mintea oamenilor?

Un cunoscut profesor de jurnalism, James Carey, scria că știrile nu sunt informație, sunt teatru și că putem privi comunicarea în două feluri – ca pe o simplă transmitere de informații sau ca pe un ritual, fondat pe reprezentarea credințelor comune. Este o schimbare de percepție importantă, care ne poate ajuta să înțelegem de ce suntem dependenți de minciuna rostită în spațiul public. Vizionarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni politice nu va mai ține de informare ci de participarea la un adevărat serviciu religios comun virtual – un act public, un act ritual, un act dramatic. Atunci când zapează, telespectatorul nu este în căutarea adevărului ci a unei comunități, a unui grup căruia să îi aparțină, chiar și pentru o seară. Televiziunea a devenit surogatul experienței colective a cinematografiei, a meciurilor de fotbal sau ceremoniilor religioase. Publicului i se promite, profetic, că i se va livra Apocalipsa live. Cine poate rezista eshatologiei mediatice? În noua lui haină de pastor al turmei de credincioși TV, jurnalistul se adresează astăzi minții și inimii, deopotrivă. Dacă nu o va face, publicul îl va părăsi pentru o altă congregație media. Cât despre social media, oamenii s-au reconfigurat astăzi în triburi digitale, porniți în căutarea propriilor mituri fondatoare, care pot fi, bunăoară, teorii ale conspirației.

Atunci când minciuna este postată pretutindeni, adevărul nu va mai avea argumente. Procesul euristic ne obosește, suntem inundați de cantități uriașe de informație. Confruntat cu o multitudine de mesaje similare, creierul nostru le înregistrează ca pe o scurtătură spre credibilitate. „Trebuie să fie adevărat”, ne spunem, „am mai văzut asta de câteva ori astăzi”. Așa funcționează narațiunile privind „Noua Ordine mondială”, „Vaccinurile produc autism”, „Lumea este condusă de un Consiliu Mondial al Evreilor”, „UE are ca scop transformarea țărilor din Est în colonii” și celelalte.

Tendința inconștiență a indivizilor de a procesa informații în așa fel încât să vină în întâmpinarea propriilor convingeri este cunoscută în psihologia anglo-saxonă drept Confirmation Bias, teoria distorsiunii de confirmare. Doi cercetători de la Stanford, Allcott și Gentzkow, au studiat importanța recompensei pe care o primește un utilizator al rețelelor sociale. Consumatorii sunt puși în fața unui târg: să consume știri adevărate, corecte, nepartizane, fără niciun fel de recompensă emoțională, sau să consume știri fake, care însă le confirmă percepțiile și valorile, aducându-le astfel și recompensă în plan psihologic? Ei bine, emoția primează.

Un altul, profesor la Yale, a demonstrat cum funcționează cunoașterea în context politic. În chestiuni precum controlul armelor sau încălzirea globală, oamenii vor face tumbe matematice cu datele disponibile pentru a dovedi punctul de vedere pe care îl susțin, luând deciziile astfel încât să le fie confirmată apartenența la un grup.

De ce, în marea lor majoritate, acestea vin ”de la Est”?

În 2017, 30 de guverne au folosit comentatori plătiți, troli și boți pentru a genera fake news și propagandă, arată Freedom House. China și Rusia au fost primele care au folosit comentatori plătiți și armate de boți pentru a disemina propagandă guvernamentală dar acum practica a devenit globală. Serviciile de fake news sunt disponibile pentru oricine este dispus să plătească.

În ceea ce privește Rusia, dezinformarea, propaganda și știrile fake generate și propagate în Estul Europei și în Occident au ca scop distorsionarea alegerilor, destabilizarea societății occidentale, exploatarea faliilor sociale existente, pentru a crea confuzie, nemulțumire, schimbări sociale.

Propaganda rusă a preluat teme din dezbaterea publică occidentală, cum ar fi critica liberalismului și a globalizării, remodelându-le într-un discurs național-suveranist. Există analize semantice care documentează existența unui idiolect, narațiuni,  metanarațiuni și metalimbaj fake în întreaga Europa dar și în SUA. Motivul pentru care revizionismul istoric și propaganda antioccidentală transpuse în narațiuni fake sunt mai puternice astăzi decât în timpul Uniunii Sovietice este acela că oamenii vor să creadă în aceste narațiuni. În fond, asta spunea și Lenin: „Spuneți-le ce vor să audă!”.

Alunecarea Occidentului spre populism este sprijinită de Rusia. Regimul autoritarist de la Kremlin rezonează cu Trump și Erdoğan, Le Pen și Farage. Pentru Putin, Rusia este o cetate asediată de Gayropa și Ucraina fascistă, inflitrată de ONG-urile lui Soros, de lobbyul european al pedofiliei camuflat în corectitudinea politică și drepturile omului. Pentru Donald Trump, America este o cetate asediată de mexicani violatori, traficanți de droguri, teroriști musulmani și propovăduitori ai vaccinării obligatorii.

Care sunt sensul și direcția majoritare spre care țintesc fake news? Cu alte cuvinte: ce anume vor acestea să dizloce/să îmbolnăvească?

Vladimir Putin a trasat liniile de forță ale viitorului război informațional în discursul rostit la Clubul Valdai în 2013, un adevărat îndreptar al dezinformării și propagandei împotriva Vestului. Narațiunile Kremlinului sunt declinate atât pe continentul european cât și pe cel american: Europa se dezintegrează într-o mișcare centrifugă din ce în ce mai puternică, statele naționale revoltându-se împotriva planurilor Bruxellului de a le transforma în colonii; mișcările de stradă sunt tot mai numeroase; UE este condusă de un lobby secret pedofil care smulge copiii din brațele familiilor lor și îi încredințează unor familii de homosexuali; Ucraina este condusă de o juntă fascistă care a început exterminarea în masă a rușilor din Donbas; americanii vor să înceapă un război cu Rusia, așa cum au făcut și în Siria, unde au creat și înarmat ISIS; SUA a generat criza refugiaților pentru a supune Europa; oligarhia mondială (al cărei exponent este Soros) finanțează revoluții colorate pentru a confisca puterea prin lovituri de stat; democrația populară este atacată de statul paralel, etc.

În același timp, Rusia este apărătoarea valorilor tradiționale, singura care poate salva Occidentul, așa cum l-a salvat și de fascism prin jertfa din Marele Război pentru Apărarea Patriei, pe care revizioniștii occidentali o neagă azi. Marea Rusie va zdrobi homosexualitatea, terorismul musulman, fascismul renăscut, protejând civilizația creștină de migrație și „așa-numită” corectitudine politică – instrumente ale forțelor oculte care vor să conducă omenirea. În fond, este discursul comunist al „Luptei pentru pace”, reformulat. De data aceasta, ne avertiza Putin la Clubul Valdai, pericolul e uriaș, căci Occidentul decadent pune credința în Dumnezeu și credința în Satana pe același plan. Este ora astrală și doar Moscova poate interveni.

Spre deosebire de propaganda sovietică, războiul informațional dus astăzi de Rusia nu promovează brutal agenda Kremlinului. În schimb, este calibrat pentru a produce confuzie și a distrage atenția. În politică externă există un principiu care pare a fi funcționat dintotdeauna: dacă Rusia nu se poate întări, atunci poate slăbi Vestul. Puterea, în fond, este relativă.

Cum arată profilul fake news care vin dinspre Vest către Est? Există, de fapt, narațiuni relevante care sunt astfel orientate – de la Vest spre Est?

Occidentul acuză Kremlinul că generează fake news împotriva sa în baza unei veritabile strategii militare. Asta nu îl face însă inocent. Să nu uităm că pretextul invadării Irakulului în 2003 a fost o minciună, aceea că regimul lui Saddam Hussein ar fi deținut arme de distrugere în masă. Mai mult, între SUA și Uniunea Sovietică/Federația Rusă a existat după 1946 o veritabilă competiție în a instala regimuri „prietene” în întreagă lume.

Însă fake news înseamnă mai mult decât dezinformare, propagandă sau lovituri de stat. Pentru a genera informație fake trebuie să folosești fie presa și rețelele sociale din propria ta țară împotriva propriului popor fie presa și rețelele sociale din Occident, împotriva acestuia. Din cele 30 de guverne care au folosit comentatori plătiți, troli și boți pentru a genera fake news, cele mai multe au făcut-o împotriva propriului popor. Sunt foarte puține statele care au avut știința, putința și motivele pentru a se îndrepta împotriva altora. Rusia este unul din acestea. Nu poți genera fake news în alte țări decât dacă acolo există libertate de exprimare. Este greu de crezut, de exemplu, că SUA poate genera fake news în Coreea de Nord, China sau Rusia, unde presa și rețelele sociale sunt controlate de stat. Acesta este, de altfel, motivul pentru care Rusia vrea să se decupleze de la Internetul global, pentru că știe care este forța distructivă a informațiilor fake. Kremlinul vrea să pună la punct un „Internet rusesc”, pentru a desprinde Lumea rusă de Occident.

Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai periculoase ”instalații” (să le numim așa, căci nu e vorba numai de fake news, ci și de elemente de propagandă, de război hibrid) dintre aceste specii de ”toxine”?

Să luăm cazul Cambridge Analytica, companie care a dezvoltat profiluri psihometrice pentru toți cei 250 de milioane de votanți din SUA, actualizate automat cu datele pe care fiecare le generează on-line. Folosind aceste profiluri, Cambridge Analytica nu numai că putea afla opțiunea electorală a fiecărui alegător dar îi și putea influența comportamentul electoral prin fake news. Este vorba de automatizarea manipulării alegătorilor la o scară nemaintâlnită. Nici o mișcare politică radicală nu a avut vreodată la îndemână o astfel de tehnologie de dezinformare. În viitor nu va mai există un război al ideilor candidaților, diferența o vor face precizia profilurilor psihometrice și viclenia fake news-urilor. Va fi un război informațional în toată regula, un război al Inteligenței Artificiale.

Dar sunt și alte fake-uri care sunt letale, cum ar fi cea că vaccinul ROR provoacă autism. Între februarie 2016 și aprilie 2017, epidemia de rujeolă a provocat 23 de decese în România, pe fondul scăderii ratei de vaccinare antirujeolică. Din cele aproape 5.000 de cazuri, 96% au fost confirmate la persoane nevaccinate. Cu toate acestea, fake-urile continuă să fie rostogolite, atât la televiziuni de știri cât și pe site-uri care se pretind ortodoxiste. CNA-ul a dat câteva amenzi, însă apostolii antivaccinare fac prozelitism în continuare, deși nu au studii medicale și fără că medicii să fie invitați în emisiuni.

Când reușesc să prindă și cînd nu prind fake news?

Să luăm cazul României. Narațiunile de tip paranoid privind statul paralel, dictatura ocultă a lui Soros, Occidentul care vrea să transforme România în colonie europeană nu sunt noi. Narațiuni similare au fost folosite și la mineriade sau în martie 1990, la Târgu Mureș. Nu este lipsă de imaginație, este o dovadă că există metanarațiuni care traversează generațiile și epocile și sunt la fel de eficiente, fiind produse de aceleași structuri de esență național-comunistă.

În oglindă: cum se combat fake news?

Soluțiile par a fi diverse însă până acum nu s-au dovedit eficiente. Demontarea fake-urilor este anevoioasă și puțin productivă – îți ia câteva zile să demontezi temeinic un fake și doar câteva minute să îl produci. În plus, știrea demontată nu ajunge la același public atins de fake. Cultivarea discernământului prin cursuri în licee, așa cum se întâmplă în Cehia, nu are incidență și asupra publicului matur. Cenzurarea presei și rețelelor sociale rusești, așa cum se întâmplă în Ucraina, nu rezolvă problema presei și rețelelor sociale ucrainene, populate de dezinformare, propagandă și fake news. O lege care să permită controlul punitiv al statului împotriva instituțiilor care produc fake news, așa cum a propus Macron, a fost întâmpinată cu oroare de societatea civilă. S-au creat și entități dedicate combaterii fake news, atât în UE cât și în SUA, care deocamdată sunt în faza monitorizării spațiului informațional. În ceea ce privește social media, o variantă este ca platformele sociale să includă softuri de filtrare și semnalizare a știrilor fake, astfel încât mecanismul de fact checking să fie transparent. Lumea liberă nu are soluții definitive. Democrațiile nu pot folosi unelte nedemocratice în combaterea fake news – nici cenzura, nici propaganda, nici controlul presei sau al Internetului. Occidentul încă deliberează.

A propos de aceasta: crezi că e suficient un bun-simț la purtător pentru a respinge fake news sau pericolul e așa de mare încît e vital să se lucreze organizat, cu strategii de îndiguire, prevenție, luptă?

Cred că nu poți lăsa totul pe seama bunului-simț al cetățeanului. Așa cum nu lași pe seama imunității populației lupta cu o epidemie. Pentru combaterea ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) de exemplu, Organizația Mondială a Sănătății recomandă un prag de 95% pentru a se atinge „imunitatea de turmă”. Cred că și o democrație funcționează la fel. Există un prag al conștiinței civice colective sub care, odată coborât, nu mai poți vorbi despre alegeri libere, reprezentativitate, responsabilitatea aleșilor în fața alegătorilor. Un cetățean alimentat îndelung cu fake news, teorii ale conspirației și propagandă se va mancurtiza. O democrație trebuie să se apere de atacul statelor conduse de regimuri autoritariste.

Fake news sunt periculoase în sine sau, mai ales, prin consecințele lor?

Să luăm cazul României. Sursele de fake news sunt diverse – de la presa autohtonă la RT și Sputnik, de la presa alternativă la idioții utili, de la presa de limbă română din Republica Moldova la fake-urile preluate din Occident. Narațiunile centrale sunt cele privind transformarea României în colonie europeană, izolarea României, pierderea identității naționale, infiltrarea statului paralel și a ocultei străine, slaba înzestrare a armatei române, lipsa de viitor a alianței României cu UE și NATO, promovarea de la Bruxelles a unor legi fie stupide fie malefice, precum cea a legalizării pedofiliei, etc. Obiectivele Moscovei, așa cum le arată și rezoluția Parlamentului European din noiembrie 2016, sunt decuplarea Uniunii Europeane de partenerii săi din America de Nord, discreditarea instituțiilor UE, insuflarea fricii și a nesiguranței în rândul cetățenilor UE, încurajarea mișcărilor de tip Brexit sau a referendumurilor precum cel din Catalunia. Puterea este relativă. Deși Rusia este un stat cu un PIB mai mic decât cel al Spaniei, va părea mai puternic prin diminuarea puterii celorlalți actori globali.

O întrebare derivată: cum poți să te lupți la modul eficient – nu ca și cum ai ieși cu săbiile în mînă, pe cai, în fața unor tancuri sovietice – folosind rațiunea în fața unor asemenea dezlănțuri de irațional, de ilogic?

Aceasta este întrebarea cea mai importată pe care și-o pune Occidentul. Astăzi nu mai există arbitru în viața publică. Oricine poate pretinde că faptele sunt cele pe care le descrie, chiar dacă sfidează prezentul imediat sau trecutul istoric. Cei care fac asta acționează tocmai în numele libertăților garantate de democrația pe care o subminează.

Pericolul cel mai mare este cel al deturnării votului. Alegerile libere sunt garanția unei democrații. Iar temelia democrației o reprezintă nu adevărul, ne spune Hannah Arendt, ci opinia, care însă trebuie să se sprijinie pe fapte. Implicarea rușilor prin fake news și nu numai în alegerile din Franța, Germania, SUA, Italia, Republica Moldova, în referendumurile din Marea Britanie și Catalunia sunt documentate temeinic. Chiar dacă nu au reușit să influențeze decisiv rezultatul, au reușit să producă neîncrederea cetățenilor în propriile societăți.

Democrațiile au creat câteva instituții care produc adevărul prin consens. Printre acestea se află universitățile, justiția și presa. Astăzi, această infrastructură de producere a adevărului este atacată chiar de instituțiile statului, inclusiv prin fake news. Ce ar trebui să facă cetățeanul într-o astfel de situație?

Care sunt rudele cele mai apropiate ale fake news?

Este o familie numeroasă: maskirovka, Satele Potemkin, propaganda, spețpropaganda, kompromatul, dezinformarea, războiul informațional, teoria conspirației sunt câteva din cele mai apropiate rude. Faptul că rușii au inventat cele mai multe din denumirile unor astfel de practici spune mult.

Sau, altfel spus: ce anume compune, din punctul tău de vedere, o ”instalație” redutabilă pentru a avea un instrument foarte eficient de modificare și de infestare a realității?

Care ar fi cauzele unei imunități scăzute la nivelul unei democrații? Un stat slab, cu o justiție nesigură, o presă coruptă și cetățeni fără conștiința civică, indiferenți și săraci. Într-un astfel de stat vei găsi întotdeauna public pentru narațiuni paranoide și vei putea sugera ușor vinovații pentru sărăcia si frustrarea în care trăiesc.

Există fake news (și derivate) care pot fi, așa-zicînd, folosite în scopuri nobile?

Greu de spus. Propaganda antifascistă sau cea anticomunistă au fost justificate. La fel dezinformarea practicată de serviciile secrete occidentale împotriva regimurilor comuniste. De data aceasta, însă, lupta se dă pentru mintea fiecăruia din noi. De o parte sunt cei care vor să ne mancurtizeze, de cealaltă parte suntem cei care încă mai cred în libertatea de exprimare și legea morală. Un om fără liber arbitru, fără discernământ, este un mancurt.

O întrebare ambiguă și finală: optimist în legătură cu viitorul fake news? 

Sunt optimist în ce privește felul în care Occidentul va gestiona amenințarea fake news, pesimist în ce privește România. Orwell spunea că adevărul este ceea ce se petrece în toate mințile, în același timp. Valul uriaș de ură și dejecții revărsat în presa românească înainte de epoca fake news a pregătit terenul. Ne va fi tot mai greu să distingem adevărul de minciună. În România, găinile nasc pui vii în fiecare zi.