Diviziuni

Prea singur fiind, fãcu un înger
Care sã-i ţinã cald în cer;
Cum îngerul n-avea pe nimeni,
El îi umplu vãzduhul gol
De-atâtea zboruri cã un înger
Ieşi din conul unui stol,
Visându-şi sã planeze singur.

Abia desprins, cel despãrţit
Trãi pustiul dinainte,
Iar cel rãmas, umbrit în har,
Se-nconjurã de munţi şi ape,
În cãutarea unui leac.

Adam privi în jur: cu nimeni
Nu semãna la mers, la glas,
Şi cum se sfâşia în singur,
Domnul gãsi în sine calea
Unei imagini în ecou.

Din pomul timpului trecutul
Pândea prezentul multiform
Şi-acelaşi dor de-nsingurare
O ispiti pe Eva-n gând.

Ce straniu însã izgonirea
Fu doar preludiul regãsirii
Când Tatãl se chemã în Fiu.
De-atunci, cel ce rãmâne singur,
Îşi face cuibul lângã rai.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *