Centenarul a picat. Dar a ieşit la lumină adevărul

Anul centenar devine, pe zi ce trece, cel mai dezastruos an din istoria României de după 1989. Și doar dintr-un punct de vedere, acesta este un lucru bun. Trebuia făcut un discernământ după moartea lui Ceauşescu, un discernământ care nu s-a făcut până la capăt. Iată-l acum, cu cele două puncte pe care eu le văd:
Adevărul nr. 1: Mult rău a făcut comunismul. Credeam că dacă ne îmbrăcăm cu blugi şi bem Cola am rezolvat problema. Nu, 45 de ani de comunism anti-românesc au dus la distrugerea în profuzime a unui popor întreg, lăsând sechele greu de imaginat.
2. Dar mai e Adevărul nr. 2: avem totuşi nişte Icoane. Cei care au murit în închisori sau au suferit pe nedrept în toţi acești 45 de ani. Bisericile încep să-și anunţe martirii. Încă nu am descoperit cât de mult contează aceste suflete a căror viaţă a fost distrusă pentru Dumnezeu şi neam. Eu personal mă rog la aceşti oameni şi ştiu că mă ajută. Nu sunt poze, sunt Icoane.
Ne aşteptam la un mare spectacol de lumini în 2018 şi iată că spectacolul nu iese. Poate-i mai bine așa: nu despre un Show era vorba, ci despre Icoane. Iar Icoanele nu au legătură cu istoria, ci cu rugăciunea. De aici am putea începe ceva, dacă vrem să regăsim istoria oamenilor din România.

Imagine: Zenovie Pâclişanu, mort în subsolul Ministerului Afacerilor Interne (în continuare Comitetul Central al PCR) la 31 octombrie 1957. (« După ce, la 26 octombrie 1957, a semnat formularul de recurs împotriva sentinţei, patru zile mai târziu, la 31 octombrie 1957, Zenovie Pâclişanu a încetat din viaţă în arestul „A” al M.A.I.» (…) „Pe cap, în regiunea parietală stângă”, medicul legist, dr. Al. Ionescu, a mai remarcat „o crustă de contuzie roşie brună […], reprezentând urma unei loviri cu sau de un corp dur fără nici o fractură craniană”, care putea data de 7-10 zile.) – articolul integral scris de Claudiu Secaşiu despre detenţia lui Zenovie Pâclişanu este disponibil la următorul link: http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_5/28_secasiu.pdf

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *