Oameni-Repere-Mărturii

Punktul acestei săptămâni îl constituie cartea Oameni – Repere – Mărturii, dialogul lui Nicolae Băciuț cu Veronica Pavel Lerner, apărută la Editura Vatra Veche din Târgu Mureș în 2018.

Cărțile de convorbiri sunt întotdeauna un mare câștig pentru cititori deoarece sunt scurtături către o viață, o operă sau o epocă. Mai mult decât o poate face orice carte de istorie, un dialog oferă o perspectivă inedită prin prisma unui destin particular. Apoi, în cazul cărții de față, relevă frânturi de viață pe care un exeget literar sau un istoric intelectual nu le-ar putea prinde niciodată. Mai mult, volumul este ilustrat cu fotografii din arhiva personală a Veronicăi Pavel Lerner care completează minunat dialogul.

Povestea de viață a Veronicăi Pavel Lerner nu este una obișnuită. Dar este un excepțional care, în afara admirației sau reverenței, poate să-i inspire pe mulți care caută răspunsuri privind propria devenire. Nu vreau să intru în amănunte legat de cele istorisite. Aș strica, astfel, plăcerea lecturii. Spun numai că această carte completează răspunsurile la două întrebări esențiale pentru România ultimelor decenii: Cum a fost, totuși, posibilă construirea unei vieți intelectuale sănătoase în România comunistă? Cum poți să-ți păstrezi identitatea, valorile proprii, să te dezvolți uman, profesional și să-ți împlinești destinul departe de țară? Familia, prietenii, întâlnirile fericite apoi literatura, muzica, știința sunt o parte din răspuns în cazul Veronicăi Pavel Lerner.

Pentru cel care conduce dialogul, scriitorul și editorul Nicolae Băciuț, această carte este parte a unui proiect intelectual amplu care relevă prin convorbiri o imagine neașteptată a istoriei literaturii române contemporane.

Nu în ultimul rând, Veronica Pavel Lerner este autor LaPunkt. Articolele sale pline de compasiune, ironie și umor, completează dialogul de peste ocean din cartea de față. Le puteți citi pe toate aici.

Oameni – Repere – Mărturii, Nicolae Băciuț în dialog cu Veronica Pavel Lerner
Târgu Mureș, Editura Vatra Veche, 2018
Coperta – Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *