Mă uit din nou la fotografii, au stat tot timpul aranjate pe masă în ordinea stabilită de ea. Într-o zi mi-a zis că era mică, la C., și i-a văzut pe copiii din vecini alergând prin praful străzii după niște fluturi cenușii zburătăciți de vânt. S-a luat după ei, a întins și ea mâna să prindă unul. Era o fotografie veche, îngălbenită. A mai prins unul. Ofițeri cavaleriști cu mustăți răsucite, mirese îmbrăcate în port popular, înțepenite ca în rigor mortis în fața unui fotograf nevăzut, cu ochii rătăciți ai portretelor de pe crucile de la morminte, copii dezbrăcați întinși pe o fotă cusută cu fir. Ce sunt astea, a întrebat în mijlocul arșiței de la C. și sunetul vocii ei s-a lovit de peretele de pământ galben al dealului pe care era casa lor. Fotografiile Mariței, de la Răteni. A murit săptămâna trecută și i-au aruncat din lucruri pe râpă, la gunoaie. Ioana a adunat cât de mulți fluturi a reușit și i-a dus acasă. Când cealaltă Ioana le-a văzut, a făcut focul la cuptorul din curte și le-a ars. Ioana a văzut cum se prefac în grămăjoare mici de cenușă, cum chipuri de oameni necunoscuți de schimonosesc sub privirea ei, cum dispar, cu câte un rânjet trist, ultimă și tristă revanșă asupra unei lumi care-i uitase cu totul. Apoi cealaltă Ioana a ars și cele câteva fotografii ale ei, sub ochii Ioanei mici, care-a întrebat de ce faci asta mamă. Crezi c-am s-aștept să ajung de batjocura plozilor ăstora, a zis cealaltă Ioana și buzele i-au dispărut undeva în pielea feței osoase. Dar de ce, mamă. Pentru că o să mor și eu ca Marița asta și n-o să mai rămână nimic din mine, de-aia. Doar pozele astea care să zboare-n praful drumului. Și a plecat și năframa ei întunecată a fluturat o clipă peste ochii mari deschiși ai Ioanei, peste fața ei de copil care simțea că ceva important tocmai se întâmplase dar nu reușea să-și dea seama ce. Bineînțeles că era o prostie, mi-a zis pe urmă. O prostie, o întâmplare nefericită. Tu să păstrezi tot, că nu se știe când o să vrei să afli ceva ce numai așa poți afla. Sau să te vezi, pe tine, oricât de greu ar fi, într-un moment sau altul. Cine știe ce mai poți afla despre tine uitându-te la o fotografie veche. N-am păstrat tot, le-a păstrat ea, în cutii, într-o ordine pe care numai ea o știa. Mă uit acum la ele, poate singura dată când mai putem fi amândouă în același timp, în același loc.
Nu știu cât de des se uita ea la fotografiile astea. Dacă suporta să se uite la cea care ar fi putut să fie, la cea dinainte de a fi ea. Dacă-și mai amintea exact, în detalii, cum decursese ziua aia, ce mâncase, ce oră era când făcuse fotografia. Ioana de la ora 15.25, din ziua de august, din Cișmigiu. Cu ce era diferită de Ioana dinainte cu câteva luni, care pășea zâmbitoare pe scara trenului, în gara din Galați. Sau cu cea din fața spitalului Colțea, care-l ținea cu atâta grijă pe micul Radu la piept, înconjurată de troienele de zăpadă. Cât de diferite erau cele trei Ioane. Ce anume determină că următoarea fotografie va arăta într-un fel sau altul. Că va fi așa, sau altfel, tot ea sau complet altcineva, ca în stopcadrul din fața spitalului. Micul accident meteorologic din Cișmigiu, care schimbase definitiv lucrurile. Ioana sub ploaia torențială, sub cerul sfâșiat de zigzagurile fulgerelor, zdrențuit, distrus, cum fusese și viața ei până atunci. Fuga prin orașul inundat, gri, fuga disperată ca atunci când coborâse de pe bacul pe lângă care căzuseră, minute întregi, proiectile care luceau amețitor în lumina soarelui. Ca atunci când alergase după trenul arhiplin care trebuia să plece, trenul spre București, trenul care-i salvase poate viața, cu scările lui late, pe care mersese aproape tot drumul, încât la București, când un bărbat de pe peron i-aîntins un covrig a descoperitcă nu-și poate mișca maxilarul înțepenit. Fuga disperată spre vârful dealului de la C., cu oroarea de reptila neagră pentru totdeauna în sângele ei. Fugile Ioanei nu puteau fi imortalizate, deși acolo era ea mai mult ca oriunde, oricând.
Fragmente din romanul O formă de viață necunoscută de Andreea Răsuceanu, aflat în curs de apariție la Editura Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
