Prezentăm în materialul de sinteză de mai jos, foarte succint, profilul a 12 personalități – politice, mai ales – care au avut contribuții marcante la Marea Unire din 1918. De asemenea, rezumăm ce s-a întîmplat cu aceștia atunci când au fost arestați și judecați de regimurile comuniste (din România, dar și din URSS).
Iuliu Hossu (1885-1970)
Episcop greco-catolic de Gherla (din 1917) şi apoi de Cluj-Gherla (din 1930), militant pentru Unire, este cel care a citit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Proclamaţia de Unire cu Ţara”. Mem¬bru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegaţia care a prezentat Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand, la Bucureşti. Senator de drept în Parlamentul României. După Dictatul de la Viena, rămâne în Transilvania ocupată de horthyşti, protes-tând în numeroase rânduri împotriva repre¬siunii la care era supusă populaţia românească, dar şi cea evreiască, de către autorităţile maghiare.
Arestat la 28 octombrie 1948, va rămâne privat de libertate timp de 20 de ani, trecând prin diverse închisori şi locuri de domiciliu obligatoriu. Între 25 mai 1950 şi 4 ianuarie 1955 a fost închis împreună cu alţi 50 de preoţi şi episcopi greco şi romano-catolici în penitenciarul Sighet. I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldăruşani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din Bucureşti. În martie 1969 Papa Paul al VI-lea îl declarase cardinal „in pectore” al Bisericii Catolice.
Ion Mihalache (1882-1963)
Învăţător, militant pentru unirea tuturor românilor, a luptat în primul război mondial, fiind decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”. În perioada ianuarie-martie 1918, făcând parte dintr-o unitate specială formată din învăţători şi profesori, ajunge în Basarabia, unde a dus o intensă activitate prounionistă. După Unire, Ion Mihalache înfiinţează Partidul Ţărănesc, care prin fuziunea cu Partidul Naţional din Transilvania formează în 1926 Partidul Na¬ţional Ţărănesc. Mihalache participă în guver¬nele din anii 1928-1933 ca ministru al Agriculturii şi ministru de Interne. Împreună cu Iuliu Maniu se opune dictaturii regale şi Frontului Renaşterii Naţionale, când PNŢ este dizolvat. După război se opune sovietizării ţării, fiind arestat în iulie 1947, după înscenarea de la Tămădău, şi condamnat în noiembrie la muncă silnică pe viaţă. După regimul exterminator din penitenciarele Galaţi şi Sighet este transferat în 1955 în arestul Ministerului de Interne, unde refuză orice fel de tranzacţie cu anchetatorii. Transferat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, moare, la 5 martie 1963, după 16 ani de detenţie, la vârsta de 81 de ani.
Iuliu Maniu (1873-1953)
Organizator şi participant la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România. A fost apoi ales preşedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920), fruntaş al Partidului Naţional Român, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc (din 1926), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1928-1930). Între 1938 şi 1944, se manifestă ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, legionarismul şi dictatura militară a lui Antonescu. Joacă un rol important în preliminariile şi actul de la 23 august 1944, devenind ministru fără porto¬foliu în primul cabinet Sănătescu. După preluarea puterii de către comu¬nişti la 6 martie 1945, aceştia şi-au propus distru¬gerea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, consideraţi ca principal obstacol în calea comu¬nizării României. În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache şi ceilalţi condu¬cători sunt ares¬taţi, judecaţi şi condamnaţi. În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temniţă grea pe viaţă pentru „înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor”. Este întemniţat întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 şi aruncat într-o groapă anonimă.
În Occident, s-a aflat despre moartea lui Maniu abia în octombrie 1955. Radio „Europa Liberă” a redat atunci emoţia profundă pe care această veste a trezit-o în străinătate. Paul Reynaud, fost prim-ministru al Franţei, spunea: „Figura lui Iuliu Maniu se înalţă, ca una din cele mai măreţe, printre rezistenţii Europei. Maniu a fost unul dintre creatorii Naţiunii Române. A luptat întreaga viaţă pentru libertatea popoarelor. A pierit odată cu libertatea”.
Ion Flueraş (1882-1953)
Lider al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Tran-silvaniei (1918-1920), preşedinte al Confe¬de¬raţiei Generale a Muncii (1926-1938).
A fost reţinut timp de 3 luni, în 1945, de către autorităţile comuniste pe motiv că a răspândit „manifeste interzise”. A fost rearestat în iunie 1948 şi condamnat la 15 ani temniţă grea pentru „crimă de înaltă trădare”. A murit în închisoarea Gherla la 7 iunie 1953.
Alexandru Lapedatu (1876-1950)
Istoric transilvănean stabilit la Bucureşti. În ianuarie 1918, aflat la Odessa, este cofondator al Comitetului Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria, organism care va deveni o platformă prounionistă. Membru al delegației române la Conferința de Pace de la Paris. În perioada interbelică a fost parlamentar în toate legislaturile și ministru în mai multe guverne. Președinte al Academiei Române (1935-1937), membru fondator, alături de Ioan Lupaş, al Institutului de Istorie din Cluj (1920).
A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950. A decedat în penitenciarul Sighet la 30 august 1950. Avea 74 de ani.
Alexandru Baltaga (1861-1941)
Preot, deputat al Sfatului Ţării din partea preoţimii basarabene. A fost membru al Comitetului Eparhial din Chişinău și reprezentant în Congresul Naţional Bisericesc al B.O.R.
Arestat la 31 august 1940, la vârsta de 79 ani, a fost acuzat că „în anul 1918, având o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a participat activ în cadrul Sfatului Ţării şi a votat pentru înstrăinarea Basarabiei de Rusia Sovietică şi pentru unirea ei cu România”.
A fost deportat în Kazan, unde a decedat la 7 august 1941 în spitalul regional al oraşului.
Constantin Bivol (1885-1942)
Deputat al Sfatului Ţării. În 1919 a fost ales deputat în Parlamentul României. Primar al localităţii basarabene Costeşti (1925-1926).
Arestat la 25 august 1940 de către autorităţile sovietice, a fost acuzat că a desfăşurat activităţi antisovietice şi a votat actul Unirii Basarabiei cu România. A decedat în timpul anchetei, la 12 martie 1942, în spitalul închisorii nr. 4 din oraşul Cistopol (R.A.S.S. Tătară). Drept cauză a decesului a fost trecut: „subnutriţie şi colită”.
La 16 iulie 1990 a fost reabilitat.
Dorimedont Popovici (1873-1950)
Jurist, între octombrie – noiembrie 1918 a fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional Român din Bucovina, apoi membru al guvernului provizoriu al Bucovinei, ministru pentru problemele Bucovinei (aprilie – decembrie 1921; martie 1926 – iunie 1927).
A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 de organele Direcţiei Regionale a Securităţii din Sibiu. A decedat la 12 iunie 1950, la vârsta de 77 de ani, în penitenciarul Sighet.
George Grigorovici (1871-1950)
Membru fondator al Partidului Social-Democrat din Bucovina, deputat în Parlamentul austro-ungar înainte de 1918, a militat pentru unirea Bucovinei cu România. Preşedinte al CC al PSDR (1936-1938).
După instaurarea regimului comunist, liderii social-democraţi, care se pronunţaseră în 1921 contra transformării mişcării social-democrate în partid comunist, printre care a fost şi Grigo¬ro¬vici, au fost arestaţi. A murit în închisoarea Văcăreşti la 18 iulie 1950.
Emil Haţieganu (1878-1959)
Membru al Consiliului Dirigent al Transil¬vaniei, fruntaş al Partidului Naţional Român şi apoi al P.N.Ţ., ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, apoi ministru de stat, reprezentând Transilvania, în guvernele naţional-ţărăniste. Din ianuarie până în noiembrie 1946 ministru fără portofoliu, reprezentând P.N.Ţ., în guvernul Petru Groza.
Arestat pentru „activitate P.N.Ţ.” la 6 noiembrie 1948, a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru „sabotaj”. Internat la Sighet pe timp de 36 luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 638/1951; pedeapsa majorată cu 60 luni, conform Deciziei M.A.I. numărul 671/1953. Eliberat la 15 iunie 1955.
Iosif Jumanca (1893-1949)
Membru al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), deputat în Parlamentul României. În 1921 s-a pronunţat împotriva aderării Partidului Socialist Român la Internaţionala a III-a.
Arestat de autorităţile comuniste, a murit la Jilava în 1949.
Pantelimon Halippa (1883-1979)
Publicist şi om politic, vicepreşedinte (1917) şi preşedinte (1918) al Sfatului Ţării de la Chişinău, promotor al Unirii cu România, ministru al Basa¬rabiei în mai multe guverne de după 1918, ministru al Lucrărilor Publice, al Comunicaţiilor, al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, senator şi deputat (1918-1934), membru corespondent al Academiei Române (1918).
Arestat în 1950 şi întemniţat la Sighet fără a fi judecat, a fost predat în 1952 autorităţilor sovietice, care l-au condamnat la 25 ani muncă silnică. A fost readus în ţară, fiind de astă dată închis la penitenciarul Gherla până în 1957.
