Reîntoarcerea obligatorie

Avem – mai ales în ultimii ani, 5-10 să spunem – foarte repede în traducere cărțiile care iau premiile literare importante din lume.  De altfel, așa e firesc să se întîmple pe o piață de carte care și-a consumat unele naivități și capricii –și în această privință, a racordării la ceea ce este omologat și răsplătit ca fiind creație literară / culturală de vîrf, stăm, așadar, bine. Din ce în ce mai bine.

În seria aceasta de cărți premiate la vîrf în Occident aduse în românește – cu rapiditate total lăudabilă, cum spuneam – putem trece și ”Întoarcerea”. Titlul complet al acestui volum – publicată în premieră în limba engleză în 2016 – este ”Întoarcerea. Tați, fii și pămîntul dintre ei”. Este scrisă de Hisham Matar, fiul unuia dintre cei mai faimoși dizidenți libieni (dizident în raport cu politicile și perspecuțiile dictatorului M. Gaddafi). Ea a luat în 2017 Premiul Pullitzer la secțiunea ”Biografie”. Și, a propos de 2017 și de premiile Pullitzer, mai avem din cadrul diviziei ”Litere, Dramă și Muzică” a acestui premiu care setează, axiologic, în măsură semnificativă peisajul cultural din SUA, mai avem încă un titlu în românește, la categoria ”ficțiune”: ”Ruta subterană”, romanul lui Colson Whitehead publicat în ”Raftul Denisei” de la Humanitas.

Cartea lui Hisham Matar, ediția românească a acesteia, a apărut la Polirom (traducere de Ona Frantz), de doar cîteva săptămâni; adică, la prestigioasa editură care, probabil ca nici una alta de la noi, aduce spre publicul românesc, din mai  multe perspective – istorie, memorialistică, ficțiune, politologie – multe titluri care au legătură cu Orientul Mijlociu. Motivația juriului care a recompensat această – în fond – autobiografie a fost aceea că, odată cu ”Întoarcerea”, avem ”o elegie scrisă la persoana întîi pentru tată și pentru patrie care survolează, cu emoție bine controlată, trecutul și prezentul unei regiuni foarte tensionate”. 

Cînd avea 19 ani, student în Anglia fiind, tatăl lui Hisman Matar a fost răpit. Adversar de anvergură a lui M. Gadaffi, Jaballa Matar este plasat într-o închisoare libiană – și anume, în Abu Salim, cel mai înfiorător arest politic al regimului sîngerosului și răzbunătorului colonel libian care a condus, cu mînă de fier, pentru cîteva decenii, Libia.  Abu Salim este închisoarea care a înfiorat, prin teribilele sale crime și prin cruzimea condițiilor de detenție, Occidentul; în 1996, există un consens larg în această privință, în închisoarea de maximă securitate care a fost construită la Tripoli au fost masacrați, conform rapoartelor Human Rights Watch, 1270 de oameni. În 1990, adică atunci cînd Jaballa Matar  este răpit și dus în Libia, în teribilul arest, Hishman Matar își vede pentru ultima oară tatăl.

Iată: ”am simțit cum mi se strînge inima și se face mică. Durerea micșorează inima. Cred că asta e și intenția. Faci un om să dispară ca să-l reduci la tăcere, dar și ca să îngustezi mințile celor rămași în urmă,ca să le pervertești sufletul  și să le îngrădești imaginația. Cînd Gadaffi l-a luat pe tata, pe mine m-a pus într-un loc nu cu mult mai mare decît celula lui.”

”Întoarcerea” este (și) povestea, extraordinar de emoționantă, dar sobru scrisă, a recuperării tatălui – nu, desigur, o recuperare totală, ci așa cum mai este posibil să recăpătăm pe cineva la capătul unei tragedii care îl privește, vai, în mod direct și fatal pe cel căutat, o tragedie despre care aflăm, în timp, adevărul pe bucăți, ca într-un teribil puzzle.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *