Instantanee bucureștene

În autobuz
Secvente buc. 1 In autobuz

Mă urc prin față. Taxez biletul la o mășină plasată într-un loc incomod și găsesc cu greutate un colț de bară de care mă țin. Rămân în față, căci la prima stație cobor. O doamnă în vârsta, neavând de ce să se sprijine, se agață timid de brațul meu. O încurajez cu un zâmbet:      „Folosiți cu încredere brațul meu, e solid și comod”. Doamna se uită mirată la mine și îngâna:

„Chiar nu vă deranjează?”

„Cum o să mă deranjeze? răspund eu, dimpotrivă, mă bucur să va fiu de folos”. Bătrânica se uită lung la mine și i se adresează prietenei cu care eram:

„De pe ce planetă vine dânsa? De unde știe să vorbească atât de frumos?” Prietena mea tace, iar doamna continuă, adresându-mi-se cu lacrimi în ochi:

„Sunteți tare bine crescută!” Coborâm, o ajut pe doamnă și mă bucur să văd că i s-a luminat figura.

„Ehei, zice ea, nimeni nu dă două parale pe noi, bătrânii, dar dumneavoastră sunteți foarte amabilă!” Prietena mea îi spune doamnei în vârstă despre mine:

„Vine din Canada”.

„Vine din Canada, dar vorbește româneşte și ajută pe cineva bătrân. Trebuie să fie o persoană cultivată și bine educată. Să vă trăiască prietena”. Se îndepărtează minunându-se, ea de întâlnire, eu de impactul unui gest normal asupra cuiva.

La Bijutier

Am un inel de pe vremuri cu un safir și câteva mici diamante, cadou de familie. Una din pietricelele diamant i-a căzut și a rămas o găurică la rozeta inelului. Am umblat să-l repar la diverși bijutieri în Toronto, care m-au trimis la colecționari de bijuterii vechi, dar toți au spus că inelul e prea „antic”,  nu poate fi reparat. Degeaba am spus că m-aş mulţumi și cu o simplă bucățică de sticlă, nimeni n-a vrut să se atingă de el. În drum spre București m-am oprit câteva zile la Paris, unde mi-am încercat norocul.

Secvente buc. 2 La bijutier

„Așa ceva s-ar putea repara”, mi-a spus o doamnă elegantă, cu ochelari, dar durează trei săptămâni și e scump. Cum eu stăteam numai patru zile, am hotarât să caut un atelier la București. Pe Calea Dorobanți, lângă poștă, zăresc o firmă „Bijuterii, comenzi și reparații”. Întru și arăt inelul. Doamna de la tejgheaua din stânga mă trimite la domnul de la tejgheaua din dreapta:

„Dânsul e cu reparațiile, eu sunt cu comenzile”. Se uită domnul cu șorț albastru la inel, îmi ascultă cu răbdare explicațiile, deschide o cutiuță, găsește o pietricică și o fixează cu o pensetă. Are dedesubtul mesei de lucru un cearceaf de plastic pentru recuperarea pietricelelor care cad. Inelul a fost reparat în mai puțin de zece minute la un preț de nimica.

La teatru

În hall mă opresc la standul de cărți să-mi cumpăr o carte.

„Cât costă”?, întreb.

„Să vedem pe listă”, zice doamna în vârstă care vindea.

„Uitați, prețul e lipit pe dosul cărții”, spun eu.

„Ehei, nu-i chiar așa! Trebuie să verificăm prețul. Că la fiecare două zile vine domnul de la librărie cu ștampila și lipește alt preț. Am găsit cartea pe listă. Mare noroc aveți, prețul e același. Luați-o acuma, mâine sigur va fi mai scumpă!”

În taxi

Cu mama, ieșind de la un matineu de teatru. Mama se așează în față și-i spune șoferului că vrem să ajungem în Balta Albă. Șoferul mărturisește că nu e familiar cu adresa, la care mama se oferă să-l ghideze.

„Știți, zice el, eu înainte am fost fotograf. Ehei, ce bine era atunci! O săptămână lucram pentru stat, celelalte trei stăteam și salariul mergea. Acuma e mult mai prost, trebuie să lucrez toată luna”.

„Cum adică înainte lucrați doar o săptămână?” întreb eu din spate.

„Simplu, prima săptămână mă duceam unde mă trimiteau ei să fac fotografii, dar după aia eram chipurile în deplasare să fotografiez biserici și o lungeam trei săptămâni ca să fac ciubucuri. Cunosc toate bisericile pe dinafară. Păi dacă îmi spuneți lângă ce biserică e strada dumneavoastră n-am probleme, dar cu nume de străzi mi-e mai greu”. Ajungem la piața Dristor. Șoferul continuă:

„Pe aici străzile au acum nume de pictori. Cum vine un nou guvern, cum schimbă numele străzilor. Te apucă amețeala. Am un ghid, dar cine are timp să-l studieze? Ce le-or fi venit și cu pictorii ăștia nu știu”.

„Atenție, zic, vedeți că persoana de lânga dumneavoastră lucrează în domeniu”. Șoferul trage o privire către mama:

„Pictați?”

” Nu, zice mama, scriu despre pictori”.

„Da? Am crezut că pictați. Că și eu am lucrat cu modele pe viu, ca pictorii. He, he, fete tinere și frumoase, le fotografiam, dar acum s-a dus viața aia bună”.

„Mama scrie despre istoria picturii, ea nu știe să deseneze”, adaug eu.

„Istoria picturii o învățăm din cauza străzilor. Cât or mai fi ele cu nume de pictori, că dacă se schimbă conducerea, iar schimbă străzile și învățăm altceva!”

„Opriți aici, zice mama, locuiesc vizavi de terenul de fotbal al liceului”.

„Vedeți? Asta e, dacă erați vizavi de o biserică aș fi știut cum să ajung, dar aşa…”.

Seria secvenţelor bucureștene din memoria mea e nesfârșită, precum e curgerea neobosită a apelor, zăpada veșnică a Nordului, sau infinita muzică a lui Wagner…

Secvente buc. 3 In taxi (3)

Desene de Adelaida Mateescu

NB: Textul a aparut iniţial ȋn „Observatorul” din Toronto, mai 2003

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *