(Încă) O aserțiune clasică (și re-confirmarea ei)

Ca multe alte cugetări romane și cea care spune că A seriis ad ridiculosa tantum unus passus, adică „de la lucrurile serioase până la cele ridicole nu-i decât un pas”, s-a născut cu certitudine din observarea atentă a realității circumstanțiale individului social. În timp, a fost înțeleasă în fel și chip, dovedindu-se universalitatea și perenitatea gândirii care a verbalizat-o.  Că lumea nu a evoluat cu nimic în ultimii două mii de ani, în privința a ceea ce exprimă amintita cugetare, se poate vedea abordând subiectele cele mai diverse și confirmând astfel statutul unor realități care, dacă nu ar fi serioase, ar fi ridicole, adică de râs, dar și invers. Încă Horatius atrăgea atenția asupra unor incompatibilități, din creația literară și nu numai, punând întrebarea clasicizată în timp Risum teneatis, amici?, adică „prieteni, v-ați putea stăpâni râsul?”.

După cum vom putea observa, există parcă o corelare, nemărturisită dar evidentă, între pasul apăsat, hotărât să treacă de la serios la ridicol, la nivel național și cel la fel de decis, cu tentă de măreție,  internațional, universal chiar. Și, pentru a rămâne fidel parcursului de la mic la mare, să începem prin a arunca o privire selectivă în ograda națională cuprinzând organizații, fundații și alte dubioase confrerii care, prin prăpastia dintre ceea ce se declară și programul afișat pe de o parte, și ceea ce (nu) fac, pe de altă parte, dovedesc că au pășit demult, dacă nu dintotdeauna, către ridicol, nu neapărat și către nelucrativ, nerentabil adică, dacă avem în vedere că totuși din ceva trebuie să viețuiască marii reformatori ai neamului.

În condițiile creșterii evidente a numărului celor care își violează sau ucid propriile odrasle, sună de-a dreptul scandalos Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor; mai ales că (în)făptuitorii sunt în proporție covârșitoare de sex (degenerat) masculin; pe de altă parte, e expresia unei europenizări totale, dacă ne gândim la diligența dementă acordată mai ales minorităților penale, deci și criminalilor și violatorilor, pe senilul și perversul  (i-aș spune și nu bătrânul )  continent. Sau, poate, cine știe(?), respectivele rebuturi umanoide  (să acceptăm că și Divinitatea mai are lapsusuri, adică alunecări, etimologic vorbind) nici  nu pot fi încadrate la categoria Tăticilor, ci, mai curând la sacer esto ( condamnare la moarte, conform Legii celor XII Table), sau, mai modern, eliminandi sunt.

Dacă nu s-ar referi la o categorie oropsită de natură, ar suna puțin cam ciudat Alianța Națională a Surzilor din România; în sensul că, inevitabil, la cum merg treburile, la prima citire a denumirii, ai crede că e o mare alianță a politicienilor noștri, dincolo de orientare (politică, nu de alt fel), uniți prin acuta afecțiune otică.

Interesantă ar fi, dar nu e, Alianța Secular-Umanistă din România; incitantă e deviza „Vrem spitale, nu catedrale!”, dar realitatea dovedește că efectul ei e nul; spitalele se închid sau se ruinează, iar lăcașurile de cult se ridică cu medievală frenezie, lucru explicabil căci, de vreme ce viața terestră e tot mai greu de susținut medical și medicamentos, măcar cea celestă, sau de dincolo, să fie asigurată; dar nici aceasta compensat sau gratuit, dimpotrivă.

Dintr-o altă direcție suntem îndemnați Salvați Vama Veche; nu e deloc clar ce se înțelege prin  aceasta, mai ales că în latină salvare înseamnă și a însănătoși, iar gunoaiele pe care le lasă salvatorii, ecologiști, bănuim, luptătorii pentru nu știm ce, trezesc nostalgii după vremurile în care nimeni nu dădea pe acolo.

bizar

Un loc aparte în peisajul horticol al Țării îl ocupă organizațiile de luptă împotriva corupției, pe care însă nu le verifică nimeni, deși vorba cu „hoții strigă hoții”, nu e exclus să se adeverească, mai ales că doar copilul de o zi e neprihănit. Generator de scandaluri se dovedește a fi periodic Grupul de Investigații Politice, cu o omnisciență de invidiat, dacă nu ar fi deșartă și suspectă. Dar, pătrunderea noastră cu demnitate în UE și NATO ne îndreptățește să facem ordine și la alții (nu doar alții la noi); impresionantă în acest sens, prin denumire și nimic altceva, e Transparency International Romania cu scopul declarat „prevenirea și combaterea corupției naționale și internaționale”; dacă pasul de la național la inter-  a fost făcut, precum cel de la serios la ridicol, deviza, prin termeni ne păstrează în sfera naționalului turco-fanariot: „Fără șpagă” și    „Nu da șpagă”. Să înțelegem că se preferă donațiile.

Cam în aceeași direcție și Asociația NO ABUSE, dar și Asociația Națională împotriva Corupției, Abuzurilor și pentru Drepturile Omului, cu efecte invers proporționale cu lungimea titlului, conform adevărului „de toate și nimic”.

Precum sănătatea,  învățământul de asemenea are parte de o sumedenie de băgători de seamă, de regulă care nu au predat o oră într-o școală. Asociația Carmen nu ne trimite din păcate la capodopera lui Bizet, dar vrea „învățământ și ecologie”, deși învățământ și temeinicie ar fi mult mai de folos. Tot în sfera puericulturii semnalăm Asociația Hrăniți Copiii; nu se specifică dacă duhovnicește sau alimentar, în cazul din urmă fiind necesare și fonduri nu doar vorbe. De amintit și Federația Coaliția pentru Educație, care strălucește prin absență  precum Brutus la funeraliile lui Caesar, intrând deci în sfera SF.

O atenție deosebită manifestă omniprezenta Societate Civilă, față de sine însăși. Amintesc doar Asociația pentru Dezvoltarea Forumului Social Român, cu scopul programatic „propășirea societății civile românești”, adică a celor ce „sunt cu noi”. Mai directă în a-și exprima dragostea de sine este Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. De menționat, în treacăt, și Asociația „Se poate”, amintind de arghezianul vers „am înțeles că nu se poate”; dar și Viitorul tinerilor, cu totul incert, căci nu se specifică dacă aici sau peste hotare.

În fine, pentru că sugeram  într-un articol recent, implicațiile abuzului de articol hotărât,  menționez și Consiliul Național al Dizabilității din România; genitivul este al formei dizabilitatea, de unde se înțelege că ea este specifică întregii Țări (sperăm totuși să nu ajungem acolo); mai corect ar fi „Consiliul Național pentru Dizabilitate în România”. Oricum, efectele nu se văd…

Pentru a încheia această primă parte a analizei, într-un ton optimist, trebuie menționată și ca expresie a concreteței Asociația Română a Cărnii.

Pentru inevitabila eficiență însă amintesc Patronatul Funerar Român (a NU se confunda cu gașca groparilor din cimitire, mărunții și abuzivii prin tarife, Cerberi ai coborârii definitive în subteran).

În ciuda celor arătate, se pare că trecerea de la sobru la ridicol are o și mai mare  vizibilitate la nivel universal. De fapt toate organizațiile trebuie să se vădească planetar de la un moment dat, iar acest lucru se realizează prin sărbători și festivități internaționale. Se poate crede de la un moment dat că „Toată lumea cântă, râde și dansează”; este chiar  titlul unei savuroase comedii regizate de Grigori Aleksandrov la studiourile Mosfilm în anul 1934 (de unde şi ghilimelele de rigoare). Că valorile nu îmbătrânesc nici în cinematografie, o dovedește potrivirea titlului cu prodigioasa şi morbida fantezie internaţională a politicienilor care, prin intermediul unor organizaţii, întâi naționale, după cum am văzut, apoi mondiale, parazitare şi de control, au impus o serie de sărbători al căror număr îl depăşeşte pe cel al zilelor anului, aşa că globul  nu numai că se învârte dar ar trebui, la nivel uman, să o ţină într-o veşnică veselie festivă.

Ca și în cazul asociațiilor și organizațiilor, o serie de zile mondiale, deja prin denumire, fie nu înseamnă nimic, fie ascund modalităţi de a ciupi fonduri pentru escrocheriile (inter)naţionale de grup.

Dacă umorul regizorului rus e în continuare viabil, cel stârnit de zilele mondiale e mai curând suspect, dacă nu trist, generând o posibilă parafrază la Bacovia: „o, lume tristă, plină de humor”; evident că nu lumea în ansamblu îţi dă trăiri reformiste, căci – s-a văzut în timp – locul marilor reformatori e pe cruce sau în faţa plutonului, chiar şi a celor mărunţi, cât cinismul mecanic al aşa-zişilor „lideri ai lumii” și a celor care se gudură pe lângă ei. Trecând de conducătorii lumii romane, care nu prea minţeau sfruntat fie pentru că aveau caracter (o serie de republicani), fie pentru că erau suficient de puternici pentru a-şi exhiba gândurile, urmaşii urmaşilor lor într-ale politicii manifestă un soi de indiferenţă maşinală, de strung învechit, în a proclama o serie de inepţii, după cum urmează.

În ianuarie, la iniţiativa Consiliului Europei, sărbătorim Ziua mondială a protecţiei datei, de parcă Europa ar dirija lumea; nu e clar dacă a datei de naştere, sau a datelor supuse spionajului vechi de când Statul, că tot vine numele lunii de la Ianus cel cu două feţe, deși aici e vorba de plurifacialitate nu de bi-. În 30 ianuarie e Ziua internaţională de ajutorare a bolnavilor de lepră, un bun prilej de a mai obţine ceva fonduri pentru cei neatinşi de medievalul morb. Singurul lucru frumos ar fi recitirea poeziei lui Blaga Noi cântăreţii leproşi.

          Februarie abundă în aberaţiile de tip ONU. Merită amintită pentru ridicolul ei Ziua internaţională a demonstraţiilor pentru pace, ceva de tipul ecologismului care calcă gazonul în picioare, mai ales că, se știe de peste două mii de ani  Si vis pacem para bellum (de vrei pace, pregăteşte-te de război), iar pacifiştii sunt de regulă cam violenţi. Spre pildă în capodopera verdiană  La forza del destino, se cântă cu … încântare Viva la guerra . De un ridicol sec, precum frigul lui februarie în clima temperată, e Ziua mondială a justiţiei sociale în care desigur că nu se întâmplă nimic, nici măcar ca la Saturnaliile romane când o zi pe an şi sclavii erau îndemnaţi să se creadă liberi.

De un ridicol cel puțin suspect e Ziua mondială a susţinerii victimelor crimelor, în condiţiile în care mortului nu-i foloseşte nici lumânarea; eventual s-ar putea amplifica numărul execuţiilor în acea zi (în SUA, în China), dar nu în degenerata Europă, mai ales că stă la pândă Ziua de luptă împotriva pedepsei capitale, ceea ce dovedeşte încă o dată că prioritate au criminalii şi nu victimele lor; pragmatic cugetând, e drept, deoarece   criminalilor li  se pot găsi misiuni;  pentru morţi – nu.

Intrigantă (dacă n-ar fi stupidă) e Ziua mondială a somnului, mai ales că nu se specifică  dacă e a celui de baltă, sau de râu (avem şi zile mondiale ale păsărilor), putând fi totuşi sărbătorită prin pescuit sportiv (adică îi cântărim şi le dăm drumul), sau e vorba de starea soporifică posibil de celebrat prin somn de la răsăritul şi până la apusul soarelui; de fapt, pentru maximă eficienţă, prin prelungirea nopţii precedente; sau e vorba de somnul rațiunii…

Plină de hotărâre pare a fi Ziua mondială de acţiune pentru climă, în mai; ar fi interesante câteva demonstraţii profesioniste, adică cu protestaşi internaţionali, împotriva uraganelor, a caniculei, a iernilor excesive, deşi generalii Crivăţ, Zăpadă şi Ger n-au fost învinşi nici de Napoleon, nici de Hitler. Şi, pentru că am pomenit de războinici, în privinţa Zilei mondiale a susţinătorilor păcii, deja prin termeni ne sunt sugerate tot soiul de ONG-uri dubioase, mâncătoare de fonduri şi, ca atare, obediente faţă de sponsori.

Ziua mondială a luptei împotriva fumatului e de asemenea expresia parşiveniei  politicianiste internaţionale uşor alcoolizate, dar şi semn că marii producători de ţigări nu se lasă jumuliţi cu una, cu două; lăsând la o parte faptul că mulţi organizatori savurează finalul manifestărilor, pufăind discret dintr-o ţigară, sau un trabuc, deşi pipa e mai ecologică, n-am reperat o Zi mondială de luptă împotriva alcoolismului şi a alcoolicilor, deşi lumea abundă în entităţi umane(?) care-şi pierd caracterul şi mintea graţie îndrăgitei beţii, în timp ce nicotina nu afectează cele amintite; înţelegerea faţă de beţivi rămâne cel puţin suspectă, dacă nu un semn al solidarităţii degenerate.

Ziua internaţională a pescarului, în iunie, nu precizează şi apele: tulburi sau limpezi. Ziua internaţională a stângacilor ar reclama şi una a dreptacilor, poate şi una a ambibrachilor. Cu totul suavă promite să fie Ziua mondială a frumuseţii, posibil generatoare însă de conflicte, căci ea, frumuseţea, după ce că e relativă, mai e şi trecătoare, astfel încât, pentru compensare şi temeinicie, aş propune Ziua internaţională a prostiei, mai ales că – pare-se, conform unei anecdote – cei din urmă ajunşi la Dumnezeu au ales dintre ultimele două daruri divine rămase, prostia, frumuseţea părându-li-se trecătoare. În acelaşi context, adică al prostiei, căci sună ca un banc netot, se situează Ziua mondială fără transport, ceea s-ar traduce cu ziua paraliziei mondiale.  Iar în prelungirea ei Ziua mondială a sănătăţii mintale, care ar putea fi sărbătorită prin examene medicale gratuite făcute politicienilor, indiferent de vârstă, sex, religie,  naţionalitate, continent şi, mai ales, partid.

Ziua internaţională a mâncării, din 16 octombrie, e urmată, ca o ironie de proastă calitate, de Ziua mondială a eradicării sărăciei, la fel de imposibilă precum Ziua mondială a anticorupţiei plasată strategic taman în decembrie, în luna… cadourilor. Dar, cum sugeram deja, poate fi vorba de donații.

Să mai amintim şi că în Ziua tuturor Sfinţilor la catolici, întreaga omenire prăznuieşte Ziua mondială a vegetarienilor, ceea ce, orice s-ar spune, ar reclama şi o Zi mondială a carnivorilor (nu neapărat şi a canibalilor) în 2 noiembrie, dacă n-ar fi Ziua morţilor.

Iată, deci, doar câteva motive din cele peste patru sute (până şi romanii aveau la apogeu  doar vreo 160 de zile de sărbătoare), pentru a constata că Mosfilm a produs un film de excepţie, pe care însă nici politicianismul mondial nu reuşeşte în fapt să-l egaleze, căci dominante nu sunt cântul, râsul şi dansul; totul e astfel făcut încât „toată lumea… demonstrează”.

Şi totuşi, la suspicioasa întrebare a pragmaticului roman cui prodest? (cui îi foloseşte?) se găsesc răspunsuri, chiar dacă indirecte; spre pildă, cu ocazia  Zile internaţionale a artritei, marii producători de leacuri îşi prezintă ofertele.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *