Calea

Din nou mi se aratã calea
Pe care-n vis mã chemi la Tine:
Ea uneori e ca deşertul
Care mã scoate-n faţa mãrii,
Iar alteori e ca un munte,
Pe care sui cu presimţirea
Deschiderii ameţitoare
Ce mã aşteaptã-n cer, la capãt,
Când cel care priveşte largul
Devine tot ce-l înconjoarã.

De-aş pune în culori, alãturi,
Potecile pe care umblu
Spre Tine-n somn, de-atâta vreme,
Ne-am regãsi-n spectrul luminii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *