O poveste: unsprezece adnotări lirice la covoarele Șerbanei

Cartea aceasta, despre care va fi vorba mai jos, are o poveste cu totul specială. Care merită să fie spusă (a fost, de fapt, așa – în cuvîntul ei înainte, scris de către unul dintre cei mai apropiați oameni din ultima parte a vieții autorului cărții). Merită spusă și  merită repovestită.

A fost cam așa – și menționeaz din capul locului că tot ce e mai jos între ghimile, pînă la versuri, îi aparține lui Marcel Tolcea:

  • ”Pe la mijlocul lui 2009, Doamna Profesor Alexandra Titu mi-a propus o lansare de carte aparte la Muzeul de Artă din Timişoara: un pictor român născut la Paris, cu studii la celebra şcoală Julian, redutabil problemist în şah. Cartea, jumătate în franceză, jumătate în română, îi aparţinea lui Radu Dragoescu, un nume despre care nu auzisem. Familiar îmi era numele fiicei autorului, Doamna Şerbana Dragoescu, cu care am convenit o întâlnire pentru a stabili detaliile de rigoare. Înainte de plecare, Doamna Dragoescu m-a întrebat cine e bărbatul ale cărui fotografii se derulau pe monitorul computerului meu. I-am răspuns ca şi cum le-aş fi făcut cunoştinţă: Petre Stoica. Apoi am adăugat: „A plecat anul ăsta, în 21 martie”. A tresărit, s-a reaşezat şi, vizibil tulburată, mi-a spus că l-a cunoscut cu mulţi ani în urmă, că încă nu ştie dacă l-a iertat şi că el, Petre, i-a dedicat un ciclu de poeme. De mult!
  • Mi-a promis că îmi va trimite originalul. Aşa a fost. Mi-a adăugat un CD cu o înregistrare de la un vernisaj la Muzeul de Artă al României din ianuarie 1981, când expoziţia sa, Spirale, a fost vernisată de Ioan Grigorescu, Radu Ionescu şi Gaston Cosma, iar Ovidiu Iuliu Moldovan a recitat chiar poeziile scrise, în 1975, de către Petre Stoica pentru tapiseriile Serbanei.
  • Întâlnirea noastră a fost acum patru ani şi, de atunci, lucrurile au intrat pe un făgaş mai precis.
  • Fundaţia Pax 21 a instituit Premiul Petre Stoica decernat, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, anual, unei personalităţi culturale de prestigiu. Prima ediţie a consemnat numele lui Şerban Foarţă, ediţia a doua l-a omagiat pe Dorin Tudoran, iar anul acesta este sărbătorit profesorul universitar, criticul şi poetul clujean Ion Pop.
  • Dar şirul coincidenţelor din trama şi urzeala tapiseriei subtile nu s-a sfârşit atunci când Doamna Şerbana Dragoescu l-a redescoperit, în efigia imaginii, pe Poetul despre care nu mai ştia aproape nimic. În vara aceasta, când l-am sunat pe Radu Stoica – fiul lui Petre Stoica – pentru a-i cere permisiunea editării manuscrisului, i-am vorbit şi despre destinatara poemelor. Nu o cunoscuse! Vorbeam cu el pentru prima oară despre volumul inedit, despre ce conţine şi, amândoi, ne bucuram că va fi o surpriză!
  • A doua zi, Radu m-a sunat pentru a-mi spune doar atât: „Şerbana Dragoescu a murit ieri seară! Chiar în ziua în care am vorbit despre tata, despre carte şi ea!”
  • Textul lui Marcel Tolcea datează din 2013.
  • Ce e aici, în carte? Eu m-am gîndit să le spun în felul acesta: granule de poezie adevărată. Granule dense, splendide, memorabile.11 adnotari lirice
  • Cum ar fi: ”orb și bătrîn / cineva mă duce de mînă / spre semnele pe care / le caut de cînd m-am născut // Și clipă de clipă / urc scara altui rug”
  • Sau, de exemplu: ”atîtea aripi se ridică / din această prea lungă / tăcere ce-ți sfîșie / carnea care totuși aude”.
  • Sau: ”Cer fără nori / și un craniu din care / curg aștrii de lînă // solitudine ce obligă mereu / să visezi arhipelaguri albe să visezi / flăcări din regiunea calmă”
  • Sau așa: ”Orb și desculț / stau în zăpadă // Cine îmi dă / o cruce?”
  • Sau și așa: ”Cînd nu voi mai fi / privește-mă seara / în cercul de aur al pîinii”.
  • Și multe altele, asemenea – cum spuneam, dense, splendide, memorabile…
  • Radu Sebastian Stoica – fiul lui Petre Stoica – ține vie memoria tatălui său în multe feluri. Bunăoară așa & aici: http://petrestoicaremembernecesar.blogspot.ro/
  • În România există un muzeu al presei. La Jimbolia – și el există prin grija, atenția și voința lui Petre Stoica: http://www.muzeulpresei.go.ro/
  • Nu în ultimul rînd: cartea aceasta, oarecum mică, dar mai ales venită spre noi ca o minune, ca prin miracol, e tipărută (la editura Brumar) pe o hîrtie foarte frumoasă. E un A4, de dimensiuni identice hîrtiei pe care o punem (sau, mai exact, pe care o puneam – cei care am mai apucat să folosim acel instrument magic, cu o muzică aparte a tastelor sale) de regulă în mașina de scris.
  • E, în plus, o hîrtie imprimată cu litere care sunt fix ale mașinilor de scris clasice. E, mai ales, galbenă, ca și cum peste ea, peste hîrtie, s-ar fi lăsat timpul.
  • Hârtia pe care stă această carte și prin care, mult timp de acum înainte pesemne, va supraviețui această carte, dă o tușă frumoasă în plus acestui fapt de cultură admirabil…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *