Despre Zoe Petre, cu drag

Amintirile nu te vizitează niciodată în ordinea cronologică atât de plăcută unui istoric. Sunt atâtea întâmplări pe care le-aș putea evoca, dar prima la care m-am gândit astăzi nu a fost legată de cursurile ei magnifice, nici de examenul la care m-am dus convinsă că nu merit să-l trec și de la care am plecat în starea de euforie pe care numai o laudă din partea sa o putea provoca unui student. Nu a fost nici amintirea bătăliilor din facultate, din universitate, din lumea istoricilor, nici măcar senzația victoriei în alegerile din 17 noiembrie 1996, prima oară după 1990 când am crezut că România avea, totuși, un viitor.

Prima întâmplare despre doamna Zoe Petre la care m-am gândit s-a petrecut în iunie 1990. Minerii veniseră în București în 14 iunie și toată ziua căutaseră “golani” cu ochelari sau barbă (preferabil ambele), percheziționaseră universitatea și devastaseră laboratoarele, umpluseră arestul poliției cu tineri – studenți sau nu – bătuți și speriați. Spre seară au început între sudenții Facultății de Istorie telefoanele, cu știrile despre ce se întampla pe stradă și cu cererea doamnei Petre, decanul nostru, de a veni cu toții la facultate în dimineața următoare. La ora 8, pe 15 iunie, când minerii erau încă în oraș, facultatea era plină. Nu eram mulți studenți la istorie atunci, cu puțină strădanie încăpeam toți în Amfiteatrul “Nicolae Iorga” de la primul etaj, iar până la opt și un sfert ne instalasem, o așteptam să sosească și nu înțelegeam de ce întârzie. Cred că a ajuns pe la opt și jumătate. A deschis ușa, a făcut câțiva pași pentru ca să privească mai bine amfiteatrul și am văzut-o pălind cum nu o mai văzusem niciodată. Nu ne chemase la facultate. Nu știa cine lansase o asemenea idee (mai târziu am încercat să descoperim cine, dar cumva se tot pierdea șirul telefoanelor). Nu ne-ar fi cerut niciodată să ne punem în vreun fel în pericol pentru a veni la universitate cât timp încă nu știam dacă mineriada se încheiase.

O întâmplare în care nu a avut un rol atât de mare, dar a avut rolul principal: profesorul și decanul în care aproape toți studenții Facultății de Istorie aveau atâta încredere, pentru care aveau atâta afecțiune, încât a fost de ajuns un telefon pentru a înfrunta riscurile acelor zile. O astfel de încredere se construiește în timp și cu devoțiune, se forjează în intimitatea complicității intelectuale pe care numai o veritabilă relație dintre magistru și discipol o poate clădi. Dacă am avut un profesor drept călăuză pe acest drum, care a fost în primul rând cel al descoperirii de sine , acela a fost Zoe Petre.

Sigur că trebuie să spun cât de mult a însemnat pentru un student în primul an, înscris la un curs de “Etnografie”, să întâlnească ideile și metoda antropologiei culturale de inspirație structuralistă a grupului de la centrul Louis Gernet. Zoe Petre ne-a spus de la prima întâlnire: titlul, singurul acceptabil pentru stăpânii ideologici ai Universității, este un camuflaj sub care vom studia gândirea Greciei antice, practicile ritualice, ritmurile vieții, valoarea politică și pedagogică a tragediei, geometria sofisticată a mitologiei. Incercați să vă imaginați ce înseamnă, la 18 sau 19 ani, să te simți într-un fel de semi-clandestinitate incitantă, în care te poți întreba odată cu Paul Veyne dacă vechii greci au crezut cu adevarat in miturile lor, poți să respiri aromele îmbătătoare ale grădinilor lui Adonis împreună cu Marcel Detienne sau să te aventurezi în riturile inițierii alături de “vânătorul negru” al lui Vidal-Naquet. Nu putea să existe un contrast mai puternic între atmosfera ultimilor ani ai comunismului și modul în care era discutată istoria la cursurile doamnei Zoe Petre. Și nu putea să se nască o mai seducătoare ambiguitate decât cea prin care, fără explicații suplimentare, înțelegeam cum polisemia lumii antice lumina experiența cotidianului nostru.

Privind în urmă înțeleg mai bine decât oricând că dincolo de subtilitățile antropologiei culturale ale lumii antice cursurile profesorului Zoe Petre au fost o lecție despre libertatea intelectuală. Fără emfază, fără publicitate, cu o calmă și netulburată concentrare asupra unora dintre cele mai vechi texte din istorie, ne-a arătat ce este adevăratul non-conformism, ce înseamnă o veritabilă bătălie intelectuală. Nu îmi amintesc ca vreodată, în cei peste treizeci de ani în care am cunoscut-o și am avut norocul să-i rămân aproape, de vreun moment în care Zoe Petre să nu fi fost angajată într-o luptă: războiul subversiv și sistematic contra istoriei prefabricate înainte de ’89, lupta pentru recuperarea Universității și a valorilor sale academice după 1990 și apoi bătăliile nesfârșite din arenele politicii, când a trecut de la cercetarea democrației antice grecești la construcția democrației românești contemporane. Zoe Petre a fost un istoric care a făcut istorie, in universitate si in societate, cu ideile, cuvintele și faptele, iar bătăliile pe care le-a dus au fost întotdeauna, oricât le-a displăcut unora, bătălii pentru libertate. Așa am văzut-o noi, cei care acum treizeci de ani, începeam fără să știm, in chiar prima săptămână ca studenți ai Facultății de Istorie, un curs care avea gustul libertății

2 Comentarii

  1. Eugen Marius Pataschiv (-Grigore) says:

    …Cele*..
    …scurgeau…
    …surselor contemporane si nu sutelor…

  2. Eugen Marius Pataschiv (-Grigore) says:

    Si totusi doamna profesoara Zoe Petre rămâne în noi datorită ușurinței cu care a reușit să se apropie de studenții pe care i-a călăuzit atât pe timpul studenției cat si după aceea. Nu mă pot laudă cu foarte multe amintiri despre doamna profesoara Zoe Petre, dar cele cateva ce îmi vin în minte la momentul acesta sunt amintiri foarte plăcute. Tin minte orele tarziu în serile de iarna când la cursuri doamna profesoara Zoe Petre reusea foarte usor să îmbine discursul despre lumea grecească cu reflecțiile asupra evenimentelor contemporane. Cel două ore de curs se scurgea atat de rapid ca nu înțelegeam de ce orele sunt multiplu de 60 si nu mai mult. Nu voi uita niciodata lungile discuții despre demosul grecesc si paralelele cu lumea contemporana poate mai usor de inteles din perspectivă sutelor aflate la dispoziția noastra. Fiți bine primita în patronul lumii grecesti ce v-a pasionat o viață întreagă si sper ca veți reusi sa-i întâlniți pe Aristotel, Sofocle etc. cu care sa continuati dezbaterile despre lumea grecească. Zeii fie cu dumneavoastra si Dumnezeu să vă ocrotească si să va ierte toate greselile.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *