Respiraţie

Când noaptea-ndepãrteazã hãrmãlaia
Care mã-mpinge ziua prin hãţişuri,
M-arunc în întuneric ca-ntr-o mare
Şi-atunci orbeşte dau de Tine, Doamne.

Imaculatã ies târziu din beznã
Şi când de dimineaţã deschid ochii,
Lumina se aprinde dinãuntru.

Tot ce pãrea mai ieri sã ne despartã,
Dispare din privire fãrã urmã
Şi aerul se face-mpãrãţia
În care pot intra dintr-o suflare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *