Mama

Ea nu mai e aici, dar a rãmas
În tot ce mã-nconjoarã, ca parfumul.
Mã uit la ce privea de la fereastrã,
Vãd teii reflectaţi în ochii ei,
Aleea printre crengi îngânduratã
Şi norul ca un zâmbet risipit.

O iau cu mine-n somn, dar dimineaţa,
Ea se trezeşte parcã, eu sunt vis
Şi când m-aplec pe apele oglinzii,
Pare cã faţa mea e doar un vãl
Prin care ea încearcã sã se vadã.

Atâtea am sã-i spun, dar nu mai ştiu
Dacã sunt ale ei ori ale mele
Cuvintele pe care le-aş rosti
Acum, când se ridicã din penumbre.

Un comentariu

  1. Dușan Crstici says:

    Minunată prelungire lirică a tragismului care răzbate din ultimul interviu pe care l-ați acordat cu atât de multa noblețe d-lui Cristian Patrasconiu. Aflat sub impresia lirismului dumnevoastră inconfundabil, comentariul despre soarta nefericita a casei din Miorcani, nefericită la fel cu soarta întregii Românii m-a durut nespus. Comentariul, in cadrul știrilor din ziua de sambata, întâi septembrie, spunea ” In vremurile bune, aici exista un spital”. Vremurile bune, in viziunea redactorului au început odată cu jaful national in hainele statului comunist, numit eufemistic, naționalizare. Fascinant! La aproape șaptezeci de ani de la „naționalizarea principalelor mijloace de producție”, sa auzi o astfel de”justificare” a luptei de clasa, este de necrezut! Postul de televiziune cu pretenții de lider in lupta împotriva nedreptății si a abuzurilor, cu rating de campion al audientei, ar trebui sa va ceara public scuze, atât Dumneavoastră, cat si tuturor dezmoșteniților și victimelor instalării comunismului etatizat in Romania. Cu tristețe si același respect, Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *