Litera și legea

Pățania unui condamnat grațiat pentru că știa carte seamănă cu povestea cu cocoșul roșu[1]. Poate, oare, un criminal să fie considerat mai puțin vinovat pentru că recunoaște literele alfabetului? Poate, oare, un judecător să îndulcească pedeapsa infractorului dacă acesta face rezumatul ultimei nuvele citite? Nu în viața reală sau, cel puțin, nu în lumea de azi, care este mai însetată de dreptate decât de lectură.

Dar un sâmbure de adevăr nu se poate să nu sesizăm în povestea englezului cruțat de la spânzurătoare. Deși neștiința de carte nu poate fi o cauză directă a comportamentului infracțional, există o relație destul de strânsă între analfabetism și crimă. Este destul de ușor de presupus că, pentru cei fără pregătire școlară, șansa de-a câștiga bani buni din propriile lor calități și abilități este destul de mică. Psihologii consideră, în același timp, că cei cu skill-uri de învățare reduse stau la fel de post și când vine vorba de skill-urile foarte practice de rezolvare a problemelor și conflictelor. Iar sociologii au observat, nu o dată, că analfabeții se integrează mai greu în comunitate, nu participă la activități de grup și, fiind izolați, devin vulnerabili. Devin victime sigure, deci, deopotrivă atunci când sunt victime propriu-zise și atunci când fac ei, la rândul lor, victime. În contra-partidă, alfabetizarea are efecte vizibile în multe zone din existența unui om, inclusiv când vine vorba de viața de familie, sănătatea fizică și mentală, aspirațiile personale, sau participarea, în interes propriu, la viața civică și culturală. Un studiu din 2006 indică cinci factori majori care probează această legătură dintre absența cărții și prezența cătușelor, în fapt, un cerc vicios: lipsa mijloacelor legitime de a face bani împinge spre delict; șomajul, ca formă de excludere, predispune la consumul de droguri și la interacțiunea cu găști infracționale, pe când o slujbă funcționează adesea ca un factor de protecție; șomajul este direct legat de alți factori de risc, precum sărăcia, aparteneța la o comunitate vulberabilă etc.; în ultimă instanță, ceea ce închide cercul ca un laț, cazierul duce la șomaj și excludere[2].

bizar

Statistici americane din 2008[3] arată, simplu ca bună ziua, că: a) infractorii se numără de trei ori mai mult din rândurile celor care nu știu scrie și citi; b) 80 din 100 din cei care ispășesc o pedeapsă oarecare într-o închisoare nu au terminat liceul, iar 65 din 100 nu au nici opt clase. Nu în ultimul rând, cifra supremă este cea de 1 la 99, adică un american din ceva mai puțin de o sută a petrecut un timp, cât de scurt, la răcoare. E de rău, dar europenii stau, în medie, cu câteva sutimi de procent mai bine. De exemplu, englezii, care au pasiunea așezării vieții în statistici și recensăminte, au ajuns la concluzia că 84.000 de oameni din 64 de milioane stau la închisoare. În sondajele lor de opinie, însă, procentele capătă cote apocaliptice. Întrebare: „Care este cea mai importantă problemă cu care se confruntă Marea Britanie?” Răspuns (înainte de Brexit, de bună seamă): „Legea și ordinea” (55% din respondenți, în timp ce șomajul sau impozitele prea mari dau bătaie de cap numai la 7% din populație). Întrebare: „Sunt infracționalitatea și violența cel mai teribil prilej de îngrijorare?” Răspuns: „Da” (43% din respondenți, în timp ce nemții se dau de ceasul morții pe acest subiect doar în proporție de 21%, iar alții, nici atât)[4]. Colac peste pupăză, un procent aproape la fel de mare dintre britanici declară că subiectul infracționalității îi va influența decisiv când se vor duce la vot data viitoare – oare de aceea au dat UE pe cioara de pe gard? Avertisment: întrebarea cu cioara este o interogație în termenii puri și inocenți ai fabulei, fără urme vizibile de incorectitudine politică. Mergând un pas mai departe, cu simț civic dezvoltat, cei interogați nu se pierd în cețurile Albionului și oferă soluții ferme pentru reducerea infracționalității: dacă 19% cred că un număr mai mare de polițiști ar rezolva totul, 59% cred că numai școala și educația solidă pot inversa trendul pe termen lung.

Zis și făcut. Pentru că și UNICEF trage un semnal de alarmă (un comunicat al acestei organizații spune tranșant că 1 din 4 copii crește analfabet și că un miliard de oameni de pe glob au intrat în secolul XXI fără să-și poată semna propriul nume pe un formular, două treimi din aceștia fiind femei[5]) s-au pus toți pe treabă. 2013 pare să fi fost un an bun pentru asta, pentru că lanțul de fast food McDonald’s a lansat o campanie de alfabetizare în SUA și agenția de publicitate DDB Worldwide i-a ținut isonul, în Franța. McDonald’s pare să fi ieșit mai ieftin decizând să adauge la meniul de copii Happy Meal o cărticică de buzunar cu personajele favorite din desenele animate Disney și Pixar. DDB, sub egida Illetrisme, grande cause 2013, a făcut un efort mai mare de imaginație și investiție lansând o campanie fără precedent. Reclamele cocoțate pe panouri stradale uriașe, dar și cele publicate în presa scrisă, își propuneau să șocheze privitorul prin contrastul dintre așteptările construite în imagini și realitatea comunicată în cuvinte. Imagine: o plajă însorită, o femeie în costum de baie, și o bulină galbenă mare, cu inscripția 10%, ca în anunțurile de reduceri. Text, cu litere de-o șchioapă: “Peste 10% dintre francezi vor crede, din păcate, că e vorba de reclama unei vacanțe exotice”. Apoi, într-o notă de subsol: „Ajutați-ne să facem din analfabetism marea cauză a anului 2013. Semnați petiția”[6]. Cam pe același calapod, altă reclamă. Imagine: un top model machiat și un rimel. Text: „Peste 3 milioane de franțuzoaice vor fi sigure că e vorba de un nou rimel” etc. Creativă fără să fie invazivă, campania trăgea un semnal de alarmă într-o manieră care găsea echilibrul just între dramatism și compasiune, pe de-o parte, și umor, understatement, pe de-alta.

Poate că un echilibru asemănător ar trebui căutat și în preocupările, când lacrimogene, de campanie electorală, când pseudo-pragmatice, de proiect cu fonduri europene pe zona de resurse umane, ambele heirupiste și ipocrite, din România, țara în care jumătate dintre copii nu merg la școală sau abandonează foarte repede din cauza sărăciei și a lipsei crase a infrastructurii minimale. La noi, DDB nu face reclame cu rimeluri și vacanțe în Mauritius fiindcă ar putea să fie înțeleși foarte greșit. Un billboard cu Bianca Drăgușanu în bikini, spunând, într-un norișor auriu, că 64% dintre adulții care nu știu să citească în România sunt femei, ar putea provoca ambuteiaje, situații conflictuale cu BOR, confuzii și întârzieri în desfășurarea activităților de zi cu zi ale unor alfabetizați care citesc în fiecare zi, dar niciodată printre rânduri, scriu rar, dând oricând bucuroși vina pe condei, și împrăștie brașoave, adunând apoi potcoave.

 

[1] Giambattista Vico, La Science nouvelle, Gallimard, Paris, 2006, p. 188.

[2] Hurry et al. 2006, Literacy Changes Lives, National Literacy Trust, 2006.

[3] Prison Reform Trust 2008.

[4] Ipsos MORI 2010.

[5] http://data.unicef.org/topic/education/literacy/ [accesat octombrie 2016]

[6] CB News, noiembrie 2013.

Un comentariu

  1. intr-o tara in care datele puse online sau raportate public la zi la principalii indicatori sociali si economici de catre Institutul de Statistica merg inapoi doar pana la aderarea la UE sau cativa ani inainte, cel mai bun caz pana in 1997 (ca altfel s-ar vedea prapadul de dinainte), ori seriile de date pe site-ul BNR nu apar deloc cand apesi pe buton (crede oare cineva ca e amuzant sa ai buton de statistici serii pe site-ul BNR si sa n-apara nimic?!) nu stiu ce fel de politica economica si cu atat mai putin dezbatere publica inteligentasi eficace poti sa ai, ca problemele Romaniei nu incep de azi si ce se intampla azi nu poate fi inteles fara sa stii ce s-a intamplat ieri!..unde mai pui la socoteala ca presa anunta ca se vrea modificarea legii accesului liber la informatii, in sensul restrangerii accesului!…..infomatia si statistica e control, iar controlul absolut in mainile politicienilor si birocratilor de la noi inseamna o cale sigura spre iresponsabilitate, scaderea calitatii politicilor publice si perpetuarea cultului comunist al secretului si impunitatii, perpetuarea birocratilor iresponsabili si fara rezultate….o elita stpida, neperformanta si corupta, elita in sensul cel mai neelitist posibil…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *