Dialog exclusiv La Punkt între MARIAN ZULEAN și Cristian Pătrășconiu.
Știu mai demult, nu numai dintr-un articol de- al tău, publicat recent în revista 22, că ești / că ai fost destul de familiar cu Brzeziński. Cum juca tenis Zbigniew Brzezinski?
Întrebarea ta este o ”lovitură de dreapta”, cum se spune în tenis, și observ o doză de malițiozitate în ea.
Nicidecum 🙂 Tenisul e un sport nobil – nu degeaba i se spune ”sportul alb”. În plus, e un sport al dialogului…
Aș vrea să nu subestimăm puterea tenisului ca instrument de diplomație. La Washington se vorbea, prin anii 2000, de ”tennis-diplomacy”, Mircea Geoană fiind unul dintre cei care au reușit să folosească acest instrument, invitându-i pe Ilie Năstase și pe Ion Țiriac să joace partide de tenis cu congresmeni americani, pentru a reface imaginea României.
Deci, Zbigniew Brzezinski?
Aș putea spune că l-am cunoscut bine pe Zbigniew Brzezinski, însă relatiile nu erau neapărat „familiare”, ci de tip maestru-discipol.
Și, da, Brzeziński era un jucător de tenis în mediul diplomatic din Washington, însă am ratat șansa de a juca o partidă de tenis cu el.
Să îți spun o poveste despre asta. Într-o bună zi a intrat Brzezinski în biroul de la CSIS din K Street (Center for Strategic and International Studies, n.m.), unde făceam practică, și a întreabat dacă știe cineva să joace tenis bine. Fiind singurul voluntar, am fost invitat să îmi aduc echipamentul, în maxim 2 ore, și să mergem împreună la o partida de tenis. Însă, la nici jumătate de oră văd că intră secretara (Trudy) și mă anunță că îi pare rău, dar că se anulează invitația deoarece nu am … „security clearance” (un fel de certificat ORNISS), iar partida care urma să aibă loc avea ca parteneri persoane de rang înalt din Casa Albă.
Într-adevăr, eram un cetățean român, provenit din MapN, care își făcea studiile la o universitate din America și stagiul de practică la CSIS. Am spus această poveste despre tenis, cu tâlc, pentru a sublinia, pe de-o parte, deschiderea lui Brzezinski față de tineri iar, pe de altă parte, pentru a descrie modalitatea de lucru de la Washington, unde este încurajată transparența, negocierea și inovarea în formularea politicilor publice, în detrimentul unui tribalism și al unor reguli de fidelizare pe bază de apartenenţă la un clan.
Cum ai ajuns lîngă el?
Am ajuns lângă el dintr-o întâmplare, dar relația noastră s-a dezvoltat, pe parcurs. Întrucât aveam o bursa Ron Brown Fellowship (1998-2000) la University of Pittsburgh și eram obligați să facem un semestru de practică, am aplicat pentru un stagiu (internship) la US-Romania Action Commission, o inițiativă creată ca urmare a Parteneriatului strategic România-SUA (1997), iar Zbigniew Brzezinski era supervizorul acestei comisii[i]. În acel context, am ajuns să particip la câteva seminarii și întîlniri și să îi cunosc mai bine opera dar, mai ales, activitatea de cercetare și pe cea diplomatică. Între anii 2003 și 2005, am fost nominalizat ca Brzezinski Scholar, o altă inițiativă a lui Brzezinski menită să aducă alături tineri cercetători din țările de graniță ale NATO cu cei din „vecinătatea apropiată” (Georgia, Ucraina, Moldova și Belarus) și să discute politici și strategii de cooperare. Ca bursier Fulbright la University of Maryland (2006-2007) am fost la multe activități publice ale CSIS și am avut șansa să obțin de la el o recomandare pentru coperta a patra a cărții Politica de securitate națională, publicată la Editura Polirom. După anul 2012, Brzezinski s-a retras, treptat, din viața publică, apărând sporadic la emisiuni sau publicînd articole de impact. Anul acesta, pe 26 mai a încetat din viață la Washington.
Cine era omul acesta, pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu și/sau pentru cei care nu prea obișnuiesc să deschidă cărțile de istorie recentă?
Zbigniew Brzezinski a fost unul dintre marii oameni politici și geostrategici americani, de origine poloneză. O vorbă celebră în Washington spunea că „…there are many politicians in Washington, but only two statesmen: Brzezinski and Kissinger”. Și-a început cariera politică în 1960, lucrând în campania lui John F. Kennedy, apoi ca director în Departamentul de Stat, pentru președintele Johnson, însă funcția politică de maximă responsabilitate a fost cea de consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter (1976-1981. A continuat activitatea şi după 1981, în diverse comisii şi think-tank-uri.
De-a lungul întregii sale cariere a avut iniţiative şi realizări fundamentale pentru politica externă şi de securitate americană.
Cîteva dintre ele?
Voi lua în considerare doar câteva iniţiative, cu impact global. Astfel, în anii 1960, a reuşit să schimbe cursul politicii externe americane prin conceptul de „peaceful engagement”, trecând dincolo de tradiţionala politică de îndiguire ( a lui George Kennan) sau cea realistă, de tipul „Concertul de la Viena”(Henry Kissinger). Acest concept a dus, mai târziu, la Acordul de la Helsinki (1975) şi la folosirea „drepturilor omului” ca instrument de influenţare a spaţiului sovietic. De altfel, nu a renunţat la politica de „îndiguire” a URSS, ci a folosit-o mai eficient, prin constituirea Comisiei Trilaterale (SUA-CE-Japonia), multe scenarii conspiraţioniste fiind generate, ulterior, de către KGB, pentru a discredita activitatea Comisiei. În calitate de consilier pentru securitate naţională al lui Jimmy Carter a avut acţiuni de forţă, unii considerându-l un boxer, pentru duritatea acţiunilor împotriva URSS sau pentru implicarea în războiul din Afganistan.
A avut şi alte realizări de marcă, precum semnarea Acordului de la Camp David (între Israel şi Egipt), normalizarea relaţiilor cu China sau implicarea în sprijinul Solidarność. După căderea Cortinei de Fier a sprijinit extinderea NATO, l-a criticat pe Clinton pentru ezitarea de a interveni în Iugoslavia, dar şi pe George Bush pentru modul în care a purtat războiul din Irak, a contribuit la constituirea GUAM sau la acordarea de sprijin pentru Ucraina.
Cum era, așa, direct, distinct de cariera sa politică impresionată, de aceea de autor de cărți – și ea foarte semnificativă?
Ca un fapt inedit, Kissinger și Brzezinski au fost rivali în obținerea unei catedre la Universitatea Harvard, în 1959. Pierzând catedra de la Harvard, Brzezinski s-a mutat la Columbia University, pînă în 1989. Ca profesor universitar și intelectual public a scris multe cărți fundamentale și câteva zeci de monografii, rapoarte și articole de mare impact. Aș aminti, între altele: The Permanent Purge: Politics in Soviet Totalitarianism (1956), Grand Failure: The Birth and Death of Communism in the Twentieth Century (1989), The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives (1997), The Choice: Global Domination or Global Leadership (2004), Second Chance: Three Presidents and the Crisis of American Superpower (2007), Strategic Vision: America and the Crisis of Global Power (2012). Dacă ar fi să găsim trei cuvinte (taguri) care l-ar caracteriza din punct de vedere intelectual acelea ar fi: sovietolog, geostrateg şi intelectual critic. În tot cazul, era un om foarte puternic și special.
Zbigniew Brzezinski a ajutat România. Cum apreciezi: mult? Foarte mult? Încă neștiut cît de mult?
Brzezinski cunoştea foarte bine România, atât din experienţa personală cât şi din cărţi sau din rapoartele serviciilor de informaţii. Atât el, cât şi familia sa au ajutat România foarte mult. În calitatea sa de influent om politic și de lider al politicilor anti-sovietice ale guvernelor americane a ajutat România, la fel ca pe orice țară est-europeană, până la revoluţia din 1989.
Însă, în primii ani ai tranziției, imaginea lui Brzezinski în România nu era foarte bună, gazetele ”patrulaterului roșu”, preluând temele KGB-iste și descriindu-l pe Brzezinski ca pe un mare conspirator mondial, membru al Clubului Bilderberg, Council on Foreign Relations și al Comisiei Trilaterale, care vrea răul României. Nu am timp de o analiză de conţinut dar, la o simplă căutare pe Google, găsesc o estimare a lui Corneliu Vadim Tudor, din 2011: „Eminenţele cenuşii, care au ţinut şi ţin frîiele politicii grupului sînt Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski….se spune că Zbigniew Brzezinski este naşul tuturor preşedinţilor americani, nici unul dintre aceştia nefiind instalat la Casa Albă fără girul său.”
Punctual, sprijinul lui Brzezinski pentru România a început să devină efectiv după semnarea Parteneriatului strategic cu SUA (1997). Atunci a fost constituită, la Center for Strategic and International Studies, Comisia de Acțiune România-SUA, co-coordonată de către William Perry și Adrian Severin, cu 7 grupuri de lucru ce ținteau dezvoltarea relațiilor româno-americane și, indirect integrarea în structurie euro-atlantice. Cu tot sprijinul lui Brzezinki, Comisia a eșuat într-un final, prin anul 2000, în timp ce cealaltă comisie supervizată de Brzezinski, US-Poland, și-a îndeplinit menirea.
Ca rezultat al ajutorului dat României, Zbigniew Brzezinski a primit, în mai 2003, Ordinul Steaua României ”… pentru deosebita contribuție la promovarea de către SUA a unor politici de largă deschidere și cooperare pe multiple planuri cu statele central- și est-europene, finalizate prin acceptarea acestora în structurile Organizației Tratatului Atlanticului de Nord”.
Înțeleg că nu doar Zbigniew Brzezinski, ci și tatăl său sau copiii săi au oarecare legătură cu România și cu o cauză anume legată de țara noastră. Poți detalia?
Este adevărat! Tatăl său, Tadeusz, fost consul polonez în Germania, URSS şi Canada (după 1938) s-a născut în Galiţia, având o mamă pe care o chema Roman. După confesiunea personală a lui Zbigniew Brzezinski, tatăl său a fost decorat de regele Carol al II-lea. Fac acum nişte cercetări să vedem cu ce prilej şi pentru ce motiv; am trimis un mesaj către Cancelaria Ordinelor şi voi merge la Arhivele Naționale pentru a studia în detaliu această chestiune. De asemenea, Ion Raţiu vorbeşte în memoriile sale de un contra-candidat polonez, Brzezinski, pentru şefia organizaţiei Central European Society of Young Students, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Deci a existat o relaţie personală cu România, prin părinții săi.
Acțiunile de lobby pentru aderarea României la NATO au fost sprijinite atât de Zbigniew Brzezinski cât și de către copii săi: Mark Brzezinski (asociat Partidului Democrat), Ian Brzezinski (subsecretar de stat la Pentagon, în timpul lui George W.Bush) și de Mika Brzezinski (journalist la MSNBC). Aş mai menţiona că şi soţia sa, Emilie Anna Benes, este un renumit sculptor american de origine est-europeană, fiind nepoata fostului preşedinte cehoslovac, Eduard Benes.
PROFIL
Zbigniew Kazimierz Brzeziński (pronunțat ˈzbigɲef bʐɛˈʑiɲski) (n. ,[1] Varșovia, Polonia[2][1] – d. ,[3][1] Falls Church[*], SUA[1]) a fost un om de științe politice american, care l-a servit, in calitate de consilier național de securitate, pe președintele Jimmy Carter din 1977 pînă în 1981. Este considerat astăzi, alături de Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, o autoritate printre marii strategi globali americani.
A fost și profesor de politică externă a SUA la Universitatea Johns-Hopkins din Baltimore, consilier la Centrul pentru studii politice și strategice (CSIS) din Washington D.C. și autor de cărți politice de specialitate. De asemeni, și consilier la mai multe firme mari americane și internaționale.
(sursa: wikipedia)
Cine, din și dinspre SUA – din zone foarte asemănătoare sau învecinate cu cele în care a ”jucat” Brzezinski – au mai ajutat țara noastră în istoria sa recenttissimă?
Ca est-european, daca ar fi să propun câteva personalitati americane, care ne-au influențat viața în secolul XX, pe lângă Zbigniew Brzezinski, acelea ar fi: Woodrow Wilson şi Ronald Reagan. Cred că este de notorietate că Woodrow Wilson, prin intrarea în primul război mondial şi prin „cele 14 puncte” ale programului său pentru Congresul de pace de la Paris au pecetluit soarta României Mari. Ronald Reagan, prin poziţia sa intransigentă faţă de URSS şi prin negocierile cu Gorbaciov au contribuit de asemenea la eliberarea Estului Europei de sub „Imperiul Răului”.
A propos de ceva relativ recent din bibliografie lui Zbigniek Brzezinski.: el a dat a ”second chance” Americii. Aceasta s-a întîmplat înainte de primul mandat al lui Obama – cel în care, foarte la început, fostul președinte de culoare al SUA a primit Nobelul pentru pace pentru ”ceea ce urmează să facă” (fiind prima oară în istoria Nobelului cînd se dă un premiu nu pentru ceva anume, deja făcut, ci pentru ceva care urmează a fi făcut…). În linia de gîndire al lui Zbigniek Brzezinski: au exploatat cum se cuvine SUA această ”a doua șansă”?
Poate că prin cele povestite până acum am detaliat prea mult relaţia lui Brzezinski cu estul Europei şi cu Rusia. Am vrut să devoalez o dimensiune inedită a personalităţii lui Brzezinski, acea de prieten al României. Cu toate acestea, Dr. Brzezinski (cum îi plăcea să i te adresezi) a fost un geostrateg de talie mondială, dovedită atât prin cărţile sale cât şi în politicile pe care le-a promovat. Una dintre temele care îl măcinau era cea legată de leadership-ul american, mai ales după căderea Cortinei de Fier. În cartea sa Second Chance: Three Presidents and the Crisis of American Superpower (2012), Brzezinski critica politica externă a ultimilor președinți: George H.W. Bush, Bill Clinton și George W. Bush și propunea, spre reflecție, niște provocări la care ar trebui să răspundă viitorul președinte, pentru a fi acceptat ca lider global. Din păcate, Barack Obama nu a reușit să răspundă provocarii lansate de Brzezinski. De aceea, ultimul său tweet este un adevărat testament pentru președintele Trump: ”Sophisticated US leadership is the sine qua non of a stable world order. However, we lack the former while the latter is getting worse.”
În fine: cum era Zbigniek Brzezinski – democrat? republican?
Este foarte greu să îl caracterizezi pe Brzezinski cu un singur cuvânt, având în vedere dimensiunea personalităţii sale.
Din punct de vedere formal a primit cele mai importante funcţii în cadrul preşedinţiei lui Jimmy Carter (democrat) dar, aşa cum marturisea şi fiul său Ian la serviciul religios, toţi preşedinţii americani de la John F. Kennedy la Obama au beneficiat de serviciile sale.
Un alt lucru puţin cunoscut este acela că președintele Reagan i-a oferit postul de consilier pentru securitate națională, desi Brzezinski făcuse parte din guvernarea democrată a lui Carter. După sfârşitul Războiului Rece a făcut parte din multe think-tank-uri şi comisii bipartizane iar unii l-au caracterizat chiar ca „neocon” datorită prieteniei cu Wolfowitz, cărţii sale „Marea Tablă de şah” şi atitudinii faţă de URSS. Chiar ziarul New York Times, după ce îi face un elogiu ca politician democrat spune că „But in at least one respect — his rigid hatred of the Soviet Union — he had stood to the right of many Republicans, including Mr. Kissinger and President Richard M. Nixon.”
[i] Mai multe date despre US-Romania Action Commission gasiti intr-un articol publicat in Sfera Politicii, in 2001, cu titlul “Politica externa pe intelesul tuturor”, pagina 40, articol disponibil la adresa: http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_95-96.pdf
