Sunt de modă veche şi prefer să cumpăr obiecte casnice de la magazinele – rare astăzi- care le livrează gata montate. Când a apărut reţeaua IKEA, cu ani în urmă, regretatul meu soţ şi cu mine am cumpărat de acolo mobilă pentru camera băiatului, pe atunci elev. Băieţii, tatăl şi fiul, au stat pe jos trei zile cu schemele în faţă şi au lucrat la montarea mobilei. Ceea ce auzeam eu din bucătărie suna cam aşa: „Dacă pui scândura C în poziţia asta, luciul ei va fi pe dinăuntru. Eu cred că aici vine mai curând şipca F şi abia pe urmă placa C, prinsă cu şuruburile din pungă”. „Nici gând, nu vezi că sunt mai puţine şuruburi decât găuri? Şi pe urmă, pe desen, scândura are cinci perforaţii, dar în realitate sunt doar trei”. „Hai să montăm provizoriu, dar să nu strângem prea tare, ca să se desfacă uşor la nevoie”. Au muncit din greu, după care au fost atât de obosiţi, încât n-a mai contat că sertarul noptierei abia se deschidea sau că roţile scaunului de la birou nu se învârteau bine.
Când fiul adult s-a mutat de acasă, i-am cumpărat, printre altele, o lampă la cutie, cu picior telescopic şi cu becul îndreptat spre tavan. Băieţii au dezambalat cutia şi, urmând exact instrucţiunile, n-au avut nicio problemă în a monta lampa. Am hotărât deci să ne cumpărăm şi noi, părinţii, o lampă similară, tot la cutie.
Am constatat că, la montarea unui obiect la cutie, e bine să lucreze două persoane, pentru că numai un dialog în contradictoriu poate livra soluţia corectă. Aşa s-a întâmplat cu un vecin pe care l-am văzut într-o vară pe balcon lângă o cutie pe care era desenat un barbecue. A doua zi i-am auzit vociferând sonor pe el şi pe soţie, în faţa barbecue-ului care se bălăngănea, fiecare încercând să sugereze ideea pentru a-l stabiliza. El ţinea o piesă metalică pe care ea pretindea că el a uitat s-o pună, iar el îi arăta ei o foaie, probabil instrucţiunile, argumentând că a procedat exact cum scrie. După vreo cinci zile l-am văzut pe vecin reuşind să-şi prăjească – ȋn fine- ceva pe barbecue.
Noi, ajunşi acasă, am scos lampa din cutie bucată cu bucată, piciorul cel înalt fiind format din trei tuburi telescopice care se fixau unul în capul celuilalt. „Uite foaia de instrucţiuni” zic eu. „N-am nevoie, zice soţul, mi-aduc perfect aminte cum se montează. Trebuie puse toate piesele pe jos şi asamblate la orizontală, cu firul în interiorul tubului, e uşor!” „Bine, zic, atunci n-ai nevoie de mine”. „Ba da, zice, stai aici să-mi dai la mână piesele”. Ne-am instalat pe jos, am pus orizontal piesele şi am început să rotim tuburile unul într-altul. Am început cu baza şi am mers spre vârf, la orizontală, montând la sfârşit partea cu becul. Numai că, ce să vezi? Firul nu aluneca prin tub, se împiedica undeva şi nu ajungea jos, la priză. „Nu vrei totuşi să ne uităm la instrucţiuni” am întrebat eu după ce ne-a ieşit sufletul încercând să băgăm firul prin tub.”Păi de ce nu mi le-ai citit de la început?” s-a burzuluit la mine soţul. Ei, ajunşi la discuţiile în contradictoriu, ne apropiam, cum spuneam, de soluţia salvatoare. Uitându-ne pe schemă, am constatat că montajul lămpii trebuia început de sus, nu de jos.
Am desfăcut lampa cu mare greutate (aceste obiecte sunt concepute ca să poată fi doar montate, nu şi demontate!) şi am luat-o de la capăt, urmând cu sfinţenie etapele din instrucţiuni. Şi firul a alunecat unde trebuia, iar noi ne-am bucurat de reuşită. Am păstrat cutia pentru a putea înapoia lampa, la nevoie, în următoarele două săptămâni.
După numai două zile, întrerupătorul lămpii mergea în gol. Evident, puteam folosi lampa punând-o şi scoţând-o din priză, dar era incomod, aşa că am hotărât să returnăm lampa. Am început operaţia de demontare care, deşi dificilă, a funcţionat, după care am trecut la cea de reambalare. Aici n-a mai mers, lampa nu mai intra în cutie şi capacul nu se putea închide. Nu ştiu ce secret folosesc ambalatorii ca obiectele să încapă exact în cutii. Cum la despachetare nu dădusem atenţie poziţiei fiecărei piese, am fost nevoiţi să băgăm şi să scoatem din cutie conţinutul de vreo zece ori, încercând diferite alternative. N-am reuşit, aşa că am hotărât să înapoiem lampa în cutia cu capacul deschis şi cu firele curgând din ea, pregătindu-ne psihologic pentru înfruntarea privirilor dispreţuitoare ale funcţionarului de la magazin. Spre surprinderea noastră însă, fata de la Customer Service nici nu s-a uitat la cutie, ne-a crezut pe cuvânt când i-am spus că întrerupătorul lămpii s-a stricat şi ne-a achitat imediat costul.
Încercarea ulterioară de a găsi acelaşi tip de lampă gata montată fiind zadarnică, am cumpărat una tot la cutie. De data asta ne-am notat conştiincios ordinea scoaterii pieselor din cutie, ca să ştim să le punem la loc, după care am urmat riguros instrucţiunile. Lampa a funcţionat, aşa că după trei luni am dat la reciclare cutia şi notiţele. Dar, cu experienţa dobândită, aş putea oferi oricând un serviciu de consultaţii pentru despachetarea şi reambalarea obiectelor pentru ca ele să încapă din nou, la nevoie, în cutia iniţială.
Desene de Adelaida Mateescu
