Profil ESL

Colecția ”Economie și Societate Liberă” este un produs editorial al Universității A.I.Cuza din Iași. Lucrările care apar sub această siglă sînt, de altfel, publicate, la editura acestei universități, sub coordonarea profesorilor Vasile Ișan și Gabriel Mursa.

Pînă acum au fost publicate peste 25 de titluri, cu lucrări ale unor unor teoreticieni ai economiei mai ales străini.

” Scopul colecției despre care vorbim este acela de a disemina teoriile, concepțiile ”sistemului de principii”, așa cum îl numea Benjamin Constant,  pe care a fost clădită cu atâta migală lumea civilizată, respectiv  liberalismul, fără ca demersul nostru să poată fi intepretat din vreo perspectivă politică. Așadar, am ajuns să traducem și să publicăm lucrări remarcabile scrise de gânditori extraordinari, precum Friedrich von Hayek, Ludwig von Mises, Pascal Salin, Peter Boettke sau Guido Hülsmann. Trebuia făcut acest lucru din două motive: primul, nu exista în România un program sistematic de publicare a unor asemenea opere, deși tentative dispersate și timide au existat din partea câtorva edituri; al doilea, piața autohtonă de carte și lumea academică sunt inundate efectiv de o literatură care preamărește statul și diabolizează piața, promovează excesiv soluția mântuitoare a expertului guvernamental și a omului politic, dar disprețuiește piața liberă, cooperarea voluntară și binefacerile indiscutabile ale antreprenoriatului. ”, menționează Gabriel Mursa, președintele Institului Friedrich von Hayek în România și totodată unul dintre coordonatorii acestei colecții.

Lista completă a titlurilor publicate în această colecție poate fi găsită aici:

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *