Dacă tot afirma un ins cu pretenții teologico-culturale că Imitatio Christi e o carte eretică, bună de ars (a vorbi de erezie în cultură e o certificare a prostiei acute a emitentului, ca și soluția înflăcărării cărților, indiferent de conținut), cred că o parafrazare a titlului, trecând la un ilustru imperator roman, devine un elogiu al originalului; trăind timpuri (aparent) noi (ce frumos film…) cu periodice obsesii maladive, actualmente a prinderii în plasă, a vânzării sclavilor furați – etimologic vorbind – adică a plagiatului, ghilimelele devin salvatoare, ca și trimiterile la subsol, nu la beci neapărat; că și aici e o îmbinare de stupizenie cu maliție, rezultând prostia ticăloșită (nu mă refer la cazurile cu duhoare politică), ne-o dovedește procesul îndurat de Caragiale care, dacă într-adevăr s-a „inspirat” scriind Năpasta, a făcut-o din vreo tragedie antică (Sofocle sau mai curând Euripide, sau și mai curând Medeea lui Seneca), ceea ce, evident anulează ghilimelele în acest caz.
Dar, cum totul e relativ în timp (și spațiu), Mozart, spre pildă, într-una din capodoperele sale, aflat în criză de timp, a inserat un aproape întreg act dintr-o compoziție a imperialului Antonio Salieri; fiind ceva firesc la acea vreme, nu atât de vigilentă ca a noastră, evident că nu s-a supărat nimeni: nici Salieri, nici publicul și, cu atât mai puțin împăratul care era și cam afon, în ciuda caracterului său luminat (după unii).
De altfel, cred că poate exista o legătură între Imitatio Christi și o posibilă Imitatio Hadriani, fie și pentru că, dacă în cazul Mântuitorului putem vorbi de un „turism spiritual” prin răspândirea teritorială a doctrinei Sale, în cazul lui Hadrianus se vorbește de primul „împărat turist”, dată fiind împlinita-i strădanie de a-și vizita Imperiul , din Britannia până în Palestina, din Mauritania până în Dacia; consecința a fost că în domnia-i de peste două decenii a fost mai mult „pe teren” decât la Roma; iar aceasta spre binele Imperiului și a locuitorilor săi pe care a căutat să-i înțeleagă și să-i cunoască, respectându-le opțiunile (până la un punct, desigur…).
Dar totuși, ca să intrăm in medias res, trebuie spus fie că istoria se repetă semper ubique (mereu și peste tot), fie că, mai ușor de înțeles , nihil novi sub sole, ceea ce ar reprezenta cam același lucru cu același înțeles.
(încă) Noul președinte american, o adevărată mană… terestră pentru media, a scandalizat (din nou) demițându-l pe șeful FBI, gestul său fiind încadrat, desigur, la categoria tiranie, antidemocrație, etc. Fără să pricep profundul și instantaneul erotism al presei și al poporului (parțial, totuși) față de cel demis, mi-am amintit de faptul că Hadrianus, deja imperator, aflat însă încă în Orient, a dispus executarea a patru complotiști (senatori), ceea ce, desigur, i-a atras de la început epitetul de „sanguinar”, pentru ca, mai apoi, să fie încadrat la „împărații buni” (puțini la număr). E bine să nu uităm și faptul că inițiatorul cenzurii a fost înțeleptul Octavianus (viitor Augustus), sătul de inscripțiile uneori chiar indecente la adresa lui; nu cred că bunătatea sau cumsecădenia unui mare conducător se măsoară în clemența manifestată față de obrăznicia și parșivitatea complotistă a circumstanțialilor. Clemența lui Titus e admirabilă pe muzica lui Mozart și nu altminteri…
De fapt, cred că președintele ar fi stârnit aceeași reacție istericoidă a mediei, chiar dacă o demitea pe șefa serviciului de igienizare a Casei Albe, sau pe bucătarul-chef, pentru că i-a servit un meniu dubios, fără …chef.
În esență, președintele transatlantic pare deja familiarizat cu ideea (dacă o fi idee… și nu fixație construită) că, deocamdată, orice ar face, nu e bine; ceea ce probează o conștiință de mare conducător, de tip imperial, pe principiul clasic aquila non capit muscas; deși nu exista încă vigilenta clică a presei democratice, Hadrianus era comentat de o anumită parte a găștii senatoriale, pentru că era foarte curios, doritor de călătorii, de cultură, de lux (vezi splendida și azi villa Hadriani), de buna administrare a banului, atât public cât și privat, drept care i se spunea cu malițiozitate nemascată Graeculus (grecoteiul); chiar dacă mai demitea pe cineva, nu neapărat prin desprinderea capului de trunchi, își vedea de călătorii. Dacă mai stătea prin Roma, era simțit (și comentat) ca prea aproape, iar dacă era plecat prin Imperiu, era prea departe de „inima Statului”.
Chiar dacă timpurile s-au (mai) schimbat, imperiul rămâne tot imperiu, format însă din aliați și nu supuși, în fapt aliați supuși. Cu un dinamism demn de împăratul turist, președintele american a întreprins un periplu firesc, amintind parcă de călătoria hadriană în Orientul Mijlociu, urmată de cea în Dacia, și nu numai. Comentariile nu puteau fi decât defavorabile; și atunci și acum (oricum, problema Daciei actuale nu se pune…).
Hadrianus, vizitând locurile în curs de a deveni sfinte din nou, constată pe bună dreptate că Iuppiter Optimus et Maximus, adică foarte bun și foarte mare, ar merita un templu reprezentativ în Hierosolyma, Ierusalim adică, fapt care a determinat ultima mare răzmeriță a iudeilor, firește înfrântă în cele din urmă. Președintele, în același spațiu geografic, a fost criticat de „unii”, pentru faptul că s-a dus și la Zidul Plângerii, (fără să lăcrimeze, desigur), dar și la Biserica Sacrului Mormânt, toate acestea – culmea scandalului – după ce, cu o zi înainte, se lăsase sedus într-un ritual arab al bărbaților cu săbii, luând și el o armă albă în mână. Atunci când ești ticăloșit, e greu să înțelegi că un conducător de tip imperial e cu atât mai viabil cu cât e mai ecumenic, adică deasupra tuturor credințelor ucigătoare de credincioși și cu cât știe să-și bată mai elegant și discret aliații pe umeri, fără a-i vădi ca supuși (ei trebuie doar să o simtă).
Chiar dacă nu a fost și la Moscheea lui Omar (poate data viitoare…), președintele a dovedit un spirit imperial demn de toată lauda. Dacă nu mergea la Zid, era suspectat de antisemitism, dacă nu mergea și la Biserică, nu era bun creștin, sau – cine știe? – era vândut iudeo-masonilor. Așa însă, toți au fost aparent mulțumiți și fiecare în parte nemulțumit.
Dar, în timp ce aliații supuși din acea parte de lume comentau inutil, președintele zbura către Cetatea Vaticanului, creuzetul marilor amestecuri (în treburile altora), mojarul, păhărelul Berzelius născut spre a duce mai departe, discret de data aceasta, inteligența politică a Romei. Așadar, indiferent de confesiunea președintelui, o întrevedere cu Sfântul Părinte, echivalează, mutatis mutandis, cu un colocviu imperial. Apoi, întâlnirea cu micuții europeni care, ipso facto, au fost, sunt și vor fi mai mult supuși decât aliați. Iar pentru ca ridicolul european să fie superlativ, cel românesc – absolut, unul dintre comentariile cele mai scorțoase la adresa vizitelor prezidențiale, l-am auzit de la un (așa-zis) politolog român, un soi de chibiț de evenimente, care considera, cu aplombul belicos dat de scutul de la Deveselu, că președintele american nu avea ce căuta la locurile de rugăciune, căci nu reprezenta un stat teocratic (cum ar fi un președinte al României, adaug eu). E desigur regretabil când îngustimea mentală și mintală e ridicată la rang de discurs (presupus) intelectual …
Până la urmă, așa cum sugeram, președintele va avea înțelepciunea împăratului roman, călătorind în lung și în lat și mângâindu-și pe creștet supușii convinși că îi sunt aliați. De aceea sunt clasice – exemplare adică – modelele Romei, pentru că, aplicate inteligent, – nu neapărat copiate conștient – , cum consensione et caritate, (cu consens și înțelegere) ciceronian vorbind, duc la rezultate mirabile.
Dan Negrescu
n. 5 iulie 1953, Timişoara.
Prozator, eseist, traducător. Studii: Liceul nr.6 Timişoara, Facultatea de Filologie, Secţia română-latină, Universitatea din Timişoara (1976). Profesii şi locuri de muncă: profesor, Liceul Agro-Industrial Timişoara (1976-1985); profesor, liceul Industrial nr.7 Timişoara şi la Liceul Maghiar din Timişoara (1985-1990); inspector şcolar pentru limbile română şi latină, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş (ianuarie-septembrie 1990); profesor universitar doctor, şeful Catedrei de limbi clasice la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara (începând din 1996). Colaborează la: „Orizont, „Altarul Banatului, „Ariergarda", „Renaşterea Bănăţeană. Paralela 45", „Analele Universităţii din Timişoara", „Studii de literatură română şi comparată", „Signum" (Dresda), „Lumea liberă" (New York) etc.
PUBLICAȚII:
Volume:
Cărţi de autor
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, PAIDEIA, Bucureşti, 1996, ISBN 973-9131-45-0.
Literatură latină. Autori creştini, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 ISBN 973-9131-476.
De la Troia la Tusculum, PAIDEIA, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9393-039.
Tatăl, fiul şi spiritul uman, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-72-7.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin - român, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, ISBN 973-588-359-7.
Apostolica et Patristica, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2002, ISBN 973-8433-00-2.
Patristica perennia. Părinţi de limbă latină, Editura Universităţii de Vest Timişoara, 2004, ISBN 973-8433-50-9.
Dan Negrescu, Radu Motica, Lexicon juridic latin-român, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul juridic, Bucureşti, 2012, ISBN 978-973-127-750-9. 202 (101) p.
Patristica perennia aucta, Părinţi de limbă latină şi scrierile lor, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-125-365-7. 293 p.
Terminologie latină. Ieri. Azi., Editura Universității de Vest din Timișoara, 2015, ISBN 978-073-125-461-6. 214 p.
Dan Negrescu, Dana Percec, Periplu prin malefic. Un eseu lucrat pe surse, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 217 p., ISBN 978-973-125-531-6.
Dan Negrescu, Dana Percec, Excerpte veninoase și onirice. Eseu despre doi frați, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 252 p.
Dan Negrescu, LECȚIE ROMANĂ, prefață Cristian Pătrășconiu, postfață Dana Percec, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, 254 p. ISBN 978-973-125-601-6.
Dan Negrescu, VIA ROMANA, praeverbum Dana Percec, postverbum Cristian Pătrășconiu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2019, 256 p. ISBN 978-973-125-678-8.
Dan Negrescu, LEGISTUL CUVINTELOR, praeverbum Dana Percec (Lecția cercului sau de la formă la cuvântul rostit), pp. 9-16, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020, 186 p., ISBN 978-973-125-811-9.
Dan Negrescu, Dana Percec, Quinta medievală, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, vol.I 371 p., ISBN 978-973-125-832-4. Vol. II, 258 p., ISBN 978-973-125-833-1.
Dan Negrescu, Patristica perennia aucta. Părinți de limbă latină și scrierile lor, ediția a II-a, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2021, 268. P. ISBN 978-973-125-868-3.
Traduceri
Pico della Mirandola, Raţionamente sau 900 de teze. Despre demnitatea omului, traducere şi note de Dan Negrescu, studiu introd. de Gheorghe Vlăduţescu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, ISBN 973-44-0014-2.
Spinoza, Tratat despre îndreptarea intelectului, traducere şi note de Dan Negrescu, prefaţă de Viorel Colţescu, Editura De Vest, Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0125-X.
Augustin, Soliloquia şi Sermones, studiu introductiv, traducere şi note de Dan Negrescu, Editura de Vest Timişoara, 1992, ISBN 973-36-0161-6.
Pierre Abelard, Etica, traducere şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1994, ISBN 973-9131-05-0.
Sfântul Ambrozie, Imnuri, traducere şi introducere de lect. dr. Dan Negrescu, în Sfântul Ambrozie. Scrieri, partea a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1994, ISBN 973-912-28-3.
Descartes, Expunere despre metodă, traducere din limba latină şi note lexicale de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-37-9.
Heloise şi Abelard, Autoportrete epistolare, introducere, traducere din limba latină şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-35-2.
Toma d’Aquino, Despre Fiinţă şi Esenţă, traducere, note şi biografie de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9131-36-0.
Sfântul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, introduceri, traduceri şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1997, ISBN 973-9131-74-3.
Sfântul Ieronim, Dialog împotriva luciferienilor, introd., trad. şi note de Dan Negrescu, PAIDEIA, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9368-45-x.
Sfântul Ieronim, Pilduitoare vieţi de eremiţi, Studiu introductiv, introduceri şi traduceri de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2006.
Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, Bucureşti, 2008.
Carmina Burana, traducere din latină Dan Negrescu, Paideia, 2009.
Fericitul Ieronim, Epistole, volumul I, Părinţi şi scriitori bisericeşti, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, Traduceri de Dan Nicolae Negrescu,..., p. 43-50, 93-95, 156-205, 205-208, 208-210, 214-216, 260-263, 275-277, 282-285. (75p.), ISBN 978-606-8495-46-0.
Heloise și Abelard, Dincolo de epistole, introducere, traducere din limba latină și note de Dan Negrescu, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2016, ISBN 978-973-125-511-8.
Clement Alexandrinul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Scrieri cu tematică pedagogică, Basilica, București, 2016, trad. Dan Negrescu pp. 420-470., ISBN 978-606-29-0136-3.
Fericitul Ieronim, Epistole, Volumul al II-lea, Părinți și scriitori bisericești, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018, traduceri de Dan Negrescu…, p. 146-157, 163-165, 187-192, 207-210, 258-269. (32 p.) ISBN 978-606-29-0289-6.
Publicaţii didactice
Texte latine din antichitatea creştină. Antologie de texte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1994.
Cultură şi civilizaţie latină în cuvinte, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Literatură latină. Autori creştini. Curs, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 1995.
Invariante clasice în literatura română, Curs pentru masterat, Tipografia Universităţii de Vest din Timişoara, 2008.
Beletristică
Epistolar imperial, Editura Paideia, Bucureşti, 1998.
O mitologie timişoreană - MEHALA, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Editura Marineasa, Timişoara 1999.
Do ut des. Breviar despre cerşit, Editura Marineasa, Timişoara 2000.
Însemnările Sfântului Renatus, Editura Marineasa, Timişoara, 2001.
Trilogie imperială, Editura Marineasa, Timişoara, 2002 (premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara, 2003).
Raport despre starea na(ra)ţiunii, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.
Oameni, locuri, cai şi îngeri, Ediţia a II-a cu trei poveşti noi, Marineasa, 2005 (apărut 2006)
Romanul lui Constantin, Marineasa, 2005 (apărut 2006).
TABLOU cu siguranţă, Marineasa, 2007.
TABLOU CU siguranţă şi înţelesuri, Marineasa, 2009.
Mehala din ceruri. O mitologie pentru cunoscători, Marineasa, 2010.
TABLOU (dintr-o expoziţie) CU SIGURANŢĂ şi înţelesuri, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2013. 350 p.
ESEU despre pledoariile patristice ale răului, Eurostampa, Timișoara, 2015. ISBN 978-606-569-959-0. 78 p. 125-474-6.
Trilogie imperială, Precuvânt de Dana Percec, ediția a II-a revizuită, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016. ISBN 978-973-125-501-9.
MEHALA. O poveste, cu o prefață de Otilia Hedeșan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017, 254 p., ISBN 978-973-125-533-0.
Prezent în antologii
Timişoara între paradigmă şi parabolă, ediţie de Eleonora Pascu, Editura Excelsior, 2001, p. 124-125 (Castanii paşei).
Pagini despre Banat, coordonatori Diana Dincă, Mihai Ciucur, Editura Marineasa, 2011, p. 253-258. (Toamna paşei din Mehala).
Centurion sau sutaș (?), în volumul 100. Gânduri și ipostaze. Editura Universității de Vest, Timișoara, 2018, p. 125-131.
Prezenţe în antologii: Timişoara între paradigmă şi parabolă,Timişoara, Editura Excelsior, 2001. Premii literare: Premiul pentru proză al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România (2003).
