Și cartea pe care o va survola acest text, și autorul cărții, și subiectul cărți ar merita mai mult decît 11 ”bullet points”. 11 puncte reprezintă, așadar, o convenție (ordonatoare de discurs, desigur) și pot fi considerate ca o deschidere empatică – și către tematica volumului și către travaliul impresionant al unuia dintre cei mai valoriși eseiști pe care îi are cultura română în ultimele decenii.
1.Pentru mine este o certitudine, dar o să formulez într-un registru al prudenței: nu cred că există vreun român care să cunoască mai bine opera – deopotrivă muzicală și literară – a lui Leonard Cohen. Este relevant în cel mai înalt grad acestă amănunt esențial – inclusiv pentru motivul că, de pe o asemenea poziție de competență, avem o extraordinară monografie în limba română dedicată marelui muzician, dar și scriitor, canadiano-evreu. Adică: Viața, patimile și cîntecele lui Leonard Cohen – de Mircea Mihăieș.
2.Pentru rigoare, monografia invocată a apărut în două ediții – cea mai recentă, cu doar cîteva săptămîni în urmă, fiind o versiune mai completă, practic adusă la zi, a primei ediții, aceasta din urmă publicată în premieră acum 12 ani. Simultan cu afirmația făcută în fraza precedentă și tot întru rigoare, este de pus o nuanță: volumul apărut recentissim este, sub raport hermeneutic, mai robust și mai amplu decît primul pentru că el merge, în analitica sa, pînă la albumele apărute în ultimii 12 ani; dar cartea din 2005 are, la finalul ei, ceva ce nu se regăsește la această a doua ediție – și anume: 32 de poeme traduse, splendid, de Mircea Cărtărescu din poezia lui Leonard Cohen.
3.A propos de Mircea Cărtărescu: el a tradus, de asemenea, și din lirica lui Bob Dylan, cel mai recent și foarte controversatul Premiu Nobel pentru literatură; volumu ”Suflare în vînt”, 2012, Humanitas. Imediat după ce Dylan a primit mult rîvnita disticție a Comitetului Nobel, s-au născut, în mod inevitabil, și discuțiile despre justețea acestei distincții și despre competiția de cel mai valoros ”lyricist al muzicii actuale” (formula îi aparține lui Mircea Mihăieș). În mod de asemenea inevitabil, numeroase referințe empatice au fost făcute în legătură cu, desigur, Leonard Cohen…
4.Într-un dialog pe care l-am avut cu Mircea Mihăieș, publicat cu generozitate în revista ”Ramuri”, și în care am survolat chiar tematica coheniană există mai multe date care dau măsura pasiunii și a acumulării expertizei vis-a-vis de acest subiect. ” Probabil în 1975. Fusesem trimis acasă din armată, unde contactasem o hepatită de toată frumusețea. A trebuit să țin regim alimentar, mi s-au interzis eforturile fizice. Nu aveam voie să beau — nici nu prea aveam cu cine: mai toți prietenii mei erau la armată sau la facultăți, unii emigraseră în America. Iar fetele începuseră să se mărite… Așa că făceam cu asiduitate două lucruri pe care medicii nu mi le interziseseră: citeam și ascultam muzică. Astfel s-a întâmplat ca la o emisiune radio transmisă târziu în noapte, a lui Florian Pittiș, să ascult două cântece ale unei „voci” despre care nu știam absolut nimic. Șocul a fost total. Îmi amintesc și acum titlurile lor: „Joan of Arc și „Famous Blue Raincoat”. Tristețea copleșitoare, disperarea, suferința, singurătatea ce depășea umanul mi s-au întipărit pentru totdeauna în minte și în suflet. Cântecele se numără și astăzi printre favoritele mele.” Atunci a fost prima întîlnire. Apoi: Ileana Grivu, o colegă de facultate, care avea toate discurile de pînă atunci ale lui Cohen. Apoi, discurile procurate cu mare greutate în vremea comunismului (deloc cool cum consideră azi tot mai mulți tineri leftiști de la noi) . Mai recent – discurile cu autograf trimise chiar de Cohen. Corespondența celor doi. Întîlnirea celor doi – face to face, în cele din urmă.
5.Și, a propos de sutele și sutele de ore de ascultare – (mai ales) din pasiune, dar și din plăcerea de a scrie despre Leonard Cohen: ” Au fost zile în care, de dimineața până seara, n-am făcut decât asta. Sau nopți întregi. Și cred că așa trebuie ascultat Cohen: lăsându-te pătruns, până la amorțire, de otrava dulce pe care ți-o picură insesizabil în conștiință. Spre deosebire de mulți alți mari cântăreți, Cohen poate fi ascultat la fel de bine în singurătate sau într-un grup de prieteni. În al doilea caz, cântecele funcționează ca un liant, ca un parfum solid care te leagă pe viață. Într-un anumit fel, se poate vorbi de-o „muzică săracă”, în sensul „teatrului sărac” al lui Grotowski. Forța sa provine din monotonia hipnotizantă, din asamblarea perfectă, „în linie”, a textului și a muzicii. Miracolul constă în plasarea acestora în același plan de adâncime — sau de apropiere —, ceea ce asigură și pretinde o receptare în forță, în partidă dublă.”
6.New Skin for the Old Ceremony este titlul unuia dintre primele albume din discografia lui Leonard Cohen. Cronologic, mai precis, este al patrulea. Discul apare în 1974 și are pe coperta 1 o ilustrație ”de o directețe sexuală aproape șocantă”. E vorba de un desen inspirat de ”Uniunea spirituală a bărbatului și a femeii” – regăsit dintr-un tratat de alchimie de la 1550, Rosarium Philosophorum. E un desene, ne spune savant dl Mihăieș, care apare, nu întîmplător, și la C.G.Jung – în ”Psihologie și alchimie”. La pag 295, ediția din 1998 a traducerii în limba română a cărții, în secțiunea iconografică a capitului ”Materia primă”.
7.Am ținut să dau acest exemplu pentru a ilustra voluptatea rigorii cu care scrie Mircea Mihăieș această carte Există, în acest eseu -”tribut”, o pasiune a detaliului relevant absolut fermecătoare, o atenție specială de a nu lăsa pe dinafară nimic din ceea ce ar fi revelant și de spus în registrul rezonabilului: nici pe orizontală, nici pe verticală despre (mai ales) opera (nu doar muzicală) lui Leonard Cohen, dar și despre resorturile (afective și culturale) care i-au dat naștere și care o nutresc pe aceasta. Din acest unghi de vedere, este obligatoriu de spus că Mircea Mihăieș este și un uluitor pedagog despre Leonard Cohen.
8.În privința operei nemuzicale, avem în românește un calup semnificativ. Toată literatura în volum a lui Leonard Cohen disponibilă în românește a fost publicată la Polirom. Așadar, avem în cel puțin cîte două ediții cele două romane ale lui Cohen – ”Frumoșii învinși” și ”Joaca preferată”. De menționat, a propos de romane, și amănuntul că ambele au fost publicate înaintea debutului muzical – 1963 & 1966. Debutul în album are loc în 1967 – cu albumul ”Songs of Leonard Cohen”, acolo unde regăsim una dintre cele mai faimoase piese ale muzicianului canadiano-evreu, ”Suzanne”. Revenit la opera literară, tot în limba română avem un volum de poezii – ”Cartea Aleanului”. Cartea este postfațată de (bineînțeles!) Mircea Mihăieș și e tradusă de Șerban Foarță și Cristina Chevereșan.
9.Tot Cristina Chevereșan este cea care a tradus, pentru revista Orizont din Timișoara, și micul și emoționantul text omagiu (”Dantelele și grația”) pe care Leon Wieseltier l-a scris la moartea lui Leonard Cohen: ”Dar, plîngîndu-l, țin să mi-l amintesc cu precizie, și prin asta vreau să subliniez că n-a fost neapărat un înțelept, ci mai degrabă un căutător al înțelepciunii. O găsea, o pierdea, o găsea din nou, o verifica, o rătăcea, o regăsea. Căutarea era menirea lui. Nu era niciodată sigur, niciodată gata, niciodată descurajat, niciodată salvat. Și astfel, în contrast cu celelalte portrete ale sale, vreau să-mi amintesc că fratele meu era de asemenea și mai presus de orice, poet, iubit, amator de voluptăți și admirator al frumuseții, un om care a trăit la fel de mult pentru femei, cît și pentru Dumnezeu, care a trăit pentru femei pentru că a trăit pentru Dumnezeu și pentru Dumnezeu pentru că a trăit pentru femei; un slujitor al simțurilor, un iscoditor al plăcerii și durerii, un căutător a cărui singură cale de acces către invizibil era vizibilul, un păcătos și un cîntăreț al păcatului, un trup și un suflet conștiente pînă la suferință de efectele primejdioase ale dualității.”. Un detaliu: Leon Wieseltier este cel care i-a trimis lui Mircea Mihăieș, la finele anului trecut, din SUA cel din urmă album al lui Leonard Cohen, cu autograful muzicianului. Mai precis: un disc pus la poștă în 28 octombrie care a ajuns în România pe 15 noiembrie. 10 noiembrie 2017 este data la care a murit Leonard Cohen. Mircea Mihăieș: ”N-am putut să nu mă gîndesc că poate, undeva, sufletul lui și CD-l meu s-au întîlnit în înălțimi…”.
10.FYI. Iată, scurtissim, ce face în această carte Mircea Mihăieș. Două treimi din carte sînt dedicate creației muzicale a lui Leonard Cohen – practic, fiecare album e luat și analizat în parte. Două texte din treimea ultimă a cărții sînt dedicate celor două romane coheniene. Un al treilea, creației poetice a acestuia. Ultimul text e confesiv – relatează contextul în care a avut loc întîlnirea face to face a celor doi, Leonard Cohen & Mircea Mihăieș.
11.Dar Viața, patimile și cîntecele lui Leonard Cohen reprezintă cu mult mai mult decît un volum de mare forță și rafinament eseistice. Dan C. Mihăilescu, el însuși iubitor și bun cunoscător de Leonard Cohen, a publicat, cu mai mulți ani în urmă, un volum intitulat ”Cărțile care ne-au făcut oameni”. Este un titlu care poate fi parafrazat, cu trimitere la eseul domnului Mihăieș, cu mare folos. Căci ”Viața, patimile și cîntecele lui Leonard Cohen” este o carte, în mod fundamental, despre muzicile care ne-au făcut oameni. O carte, veți sesiza foarte repede la lectura ei din tonul în care e scrisă, ca o reverență.
*Mircea Mihăieș – Viața, patimilor și cîntecele lui Leonard Cohen, Polirom, 2017
Notă: versiunea primă a acestui text a fost publicată în revista România literară.
