Ambiția – calitate sau defect?

Trecem printr-o toamnă neliniştită, în care planeta e bulversată nu numai de uragane şi fenomene de climă neobişnuite, dar şi de unele dezbateri politice de o agresivitate fără precedent. Şi, asistând la discuţiile aprinse din jurul televizoarelor deschise, am auzit adesea comentarii care, în aparenţă, se contrazic. Unele se refereau la politicienii prea ambiţioşi, altele la cei nu destul de ambiţioşi!

Propria experienţă m-a învăţat cu ani în urmă, când am inventat un procedeu tehnic menit să uşureze munca salariaţilor şi, simultan, să reducă parte din costul producţiei, că nu e bine să am ambiţii prea mari. Şeful departamentului m-a descurajat atunci în demersul meu, dar nu m-a convins, credeam sincer în acea invenţie! După 20 de ani, când s-a schimbat şeful, ideea mea a fost recunoscută şi răspândită în companie pe tot globul.

Cum bine se ştie, chinezii numesc defectele şi calităţile omeneşti atribute care, în funcţie de circumstanţe, pot deveni calităţi sau defecte. Când ambiţia este pusă în slujba unor acţiuni constructive, făcute spre binele altora, ea este o calitate. Mai mult, ambiţia motivată de generozitate şi de dorinţa de a dezvălui şi altora secretul zborului spre culmi e indispensabilă pentru reuşita demersului.

Iată ce ne învaţă marele artist Salvador Dali: „Inteligenţa fără ambiţie este ca pasărea fără aripi”. Mi-am recunoscut, în cuvintele lui Dali, vechile mele aspiraţii, atunci când inventasem procedeul tehnic şi un şef mi-a tăiat aripile. Am găsit o caracterizare destul de exactă a acelui şef în cuvintele lui Mark Twain: „Stai departe de oamenii care îţi micşorează ambiţia. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simţi că şi tu poţi deveni mare”. De fapt, dacă ar fi să ne ghidăm după Vladimir Ghika, „O singură ambiţie este legitimă: aceea de a fi mai buni”.

Când se urmăreşte însă dobândirea puterii, ambiţia devine un defect, iar în sfera politică, ea poate deveni chiar un pericol. Ambiţiile negative nu se manifestă numai în setea pentru putere, ci şi în alte aşa-zise aspiraţii. Este interesant faptul că, uneori, chiar dintr-o simplă convorbire se poate detecta existenţa ambiţiei. Şi asta încă din antichitate! Democrit ne explică: „Este un semn de prea mare ambiţie să vorbeşti despre toate şi să nu vrei să asculţi să ţi se vorbească de nimic”.

Ambiţia este strâns legată şi de orgoliu. Dobândirea faimei este unul din scopurile în care ambiţia îşi manifestă prezenţa. Spinoza ne confirmă acest lucru: „Ambiţia este dorinţa nemăsurată de renume”. Ambiţia este cea care ghidează şi dorinţa de avansare pe treptele ierarhice. „Sclavul nu are decât un stăpân, ambiţiosul artea atâţia stăpâni câţi îi pot fi de folos carierei sale”, scrie Jean de La Bruyère.

 Dar iată că tot La Bruyère, autor celebru pentru maximele lui, găseşte o explicaţie a ambiţiei, pe un ton oarecum pozitiv: „Înţeleptul se vindecă de ambiţie chiar cu ajutorul ambiţiei. Singura avuţie în stare de a-l ispiti este acel soi de glorie care ar trebui să izvorască de-a dreptul din virtute, dar oamenii nu i-o îngăduie şi atunci se lipseşte de ea”. Şi nu este singurul care vede ambivalenţa – pozitivă şi negativă -a ambiţiei, a cărei ultim scop este dobândirea puterii. Antoine de Saint Exupery ne lasă un înţelept testament: „Puterea, dacă are drept temelie tendinţa de a domina, este doar o ambiţie stupidă. Dar dacă este act de om creator şi acţiune de creaţie […], atunci slăvesc această putere”.

L-am lăsat- pentru final- pe genialul Jean La Fontaine (ale cărui fabule sunt inspirate, precum se ştie, din cele ale poetului din antichitate Esop) pentru a ne ilustra, în „Broasca şi boul”, finalul nefericit la care poate duce o ambiţie nemăsurată. Morala fabulei: ambiţia broaştei de e deveni mare cât un bou i-a fost fatală.

BROASCA ȘI BOUL

Văzînd pe-o pajiște un bou
Voinic, o Broască oarecare
-Cam de mărimea unui ou –
se opintea s-ajungă și ea cât el de mare.
– ,,Suratelor, le spuse, luându-și-l model,
Mai am, mai am, mai am nițel s-ajung cît el ?”
-,,Mai ai!…”
-,,Și-acum!…”
– ,,Tot ai!…”
-,,Mai sunt departe?…”
– ,,Ești, surioară dragă, tot pitică…”
S-a mai umflat o dată pe viață și pe moarte,
Și a plesnit ca o bășică.

Au câți, cuprinși de chinurile grijii

de-a fi mai breji, nu-și ies și azi din minți?
Nu țin să aibă soli atâția prinți?
Burghezii-și fac palate. Vor paji mai toți marchijii…

( Broasca ce vrea s-ajungă la fel de mare ca boul *)

 

Desene de Adelaida Mateescu

 

 

_________________

*) http://www.poezii-literare.ro/2013/11/fabula-broasca-si-boul-de-la-fontaine.html- (autorul traducerii nu e specificat)

3 Comentarii

  1. Draga Veronica,

    Felicitari pentru premiul binemeritat, dar mai ales pentru articolul subtil si plin de umor! Citatele m-au bucurat pentru ca m-au ajutat sa ma gandesc la tema eseului tau din mai multe perspective. Desenele Adelaidei Mateescu sunt ca de obicei de-o ironie plina de farmec!

    Ma bucur ca inventia ta a avut sansa sa-i ajute pe ceilalti, fiind mai durabila decat micimea (sau invidia?) unui sef efemer.

    Cu drag, unul dintre cititorii tai fideli,
    Diana Manole

  2. Veronica Lerner says:

    Teodor Dume, multumesc frumos…Din păcate, mi se pare că am abuzat de citate, dar…cum era sa renunț la vreunul? Erau toate atat de pline de tâlc! M-am bucurat că a luat un premiu la concurs, dar, dacă ar fi fost mai multe eseuri concurente, nu sunt sigură ca eseul meu ar fi meritat premiu…Eheeei…eu sunt mult mai exigentă :))

    Apreciez fidelitatea cu care mă citești, Poet drag!

  3. felicitări, Veronica!

    materialul de faţă a necesitat multă muncă de documentare dar şi de creaţie
    mi-am dat seama , chiar în faza de concurs, că acest text nu poate să poarte o altă semnătură decât a veronicăi pavel lerner.

    cu sinceritate,
    teodor dume,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *