Mircea Mihăieş, „Ulysses, 73. Romanul romanului” (1)

Cele trei geografii ale lui Ulysses

De Ulysses trebuie să te apropii aşa cum se apropie predicatorul baptist analfabet de Vechiul Testament: cu credinţă.
William Faulkner

Cartea de faţă e fiziologia (adică studiul vieţii) unui roman de 732 de pagini, publicat în 1922, care n-a murit deloc – deşi romanele mor câte puţin – şi nu va muri niciodată. Am scris-o având în minte trei forme geografice: o peninsulă, un arhipelag şi o insulă. Ele nu există pe nicio hartă. Şi totuşi, s-au născut treptat, într-un neştiut reînceput de lume, în jurul unei cărţi – Ulysses, de James Joyce – şi-al colosalei energii declanşate în universul de celuloză şi spirit al modernismului. Chiar fără să-ţi propui, ideea distanţei – în timp şi spaţiu – impune o abordare în care geograficul dictează ritmul, intensitatea şi profunzimea naraţiunii: te crezi într-o geografie reală – şi Joyce îţi furnizează din plin informaţii topografice, toponimice şi topometrice (susceptibile să provoace atacuri de topofobie, create de dorinţa de a evada din multitudinea de spaţii ce proliferează la infinit) –, dar te descoperi dintr-odată într-un epic imaginar. Ţi se pare că un autor în pană de idei reciclează o poveste clasică, transpunând, cum o spune chiar el, sub specie temporis nostri, aventurile unui erou al Antichităţii. În fapt, el inventează, chiar sub ochii tăi, un nou cer şi o nouă lume.

Mircea Mihăieş, „Ulysses, 73.Romanul romanului”
Polirom, Iaşi, 2016

Peninsula din această carte este o plăsmuire ivită din glisarea insesizabilă a Irlandei pe lângă ţărmurile englez-galez, francez, spaniol şi portughez, strecurarea erotică prin strâmtoarea Gibraltarului (locul de naştere al eroinei lui Ulysses, Marion Tweedy, căsătorită Bloom), pentru a se fixa, cu extremităţile sale nord-vestică şi nord-estică, în golful Trieste, pe de o parte, şi, pe de alta, într-o măruntă insulă, Itaca, din proximitatea Kefaloniei, la apus de Grecia continentală. Obligată de configuraţia geografică, peninsula e subţire, suplă, abruptă şi alungită precum un brici – poate chiar o figurare a briciului lui Occam, ilustrare geografică (şi ironică) a principiului parcimoniei.

Peninsula – simbol al indeterminării spaţiale, al ezitării între două stări, al căutării propriului drum, între uscat şi apă – corespunde naraţiunii biografice referitoare la naşterea, scrierea şi destinul romanului joycean. E o ulisiadă în care geografia a jucat un rol determinant. Plecat din Irlanda natală în 1904, Joyce a făcut din romanul său şi o istorie subterană a trei oraşe – Trieste, Zürich şi Paris –, al căror aer l-a aspirat în pereţii poroşi ai romanului scris între 1914 şi 1921 departe de ţară. Divizată în trei părţi – Protoistoria, Istoria şi Post-istoria. Anul unu –, secţiunea peninsulară propune o naraţiune ce exfoliază corespondenţa, jurnalele, notele şi însemnările întâmplătoare ale autorului, pentru a le reuni într-un instrument de cunoaştere suplu, romanul. Adică o biografie cât se poate de vie a unui obiect căruia îi lipseşte – ca să ne jucăm puţin cu etimologiile – tocmai particula determinantă, bios.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *