Marc Van De Mieroop, „O istorie a Orientului Apropiat în Antichitate”, (2)

Documentul 6.1. Scrisori către Zimri Lim din Mari privitoarela Hammurabi şi Eshnunna
În calitate de coleg şi uneori aliat al lui Hammurabi din Babilon, Zimri Lim din Mari voia să aibă informaţii despre interacţiunile acestuia cu alte state. Ştia foarte bine că alianţele sunt efemere şi că toţi regii mari ai vremii urmăreau să şi întărească poziţiile căutând ajutor în afară. Mai jos sunt două exemple de scrisori pe care Yarim Addu, care era staţionat în Babilon, le trimitea stăpânului său despre posibilitatea unui tratat între Hammurabi şi Silli Sin din Eshnunna, rege pe care şi Zimri Lim îl curta pentru o alianţă. Yarim Addu raportează că Silli Sin fusese rezervat în acceptarea ofertei lui Hammurabi şi că Hammurabi demarase discuţii directe cu Elamul pentru o eventuală manevră împotriva Eshnunnei. Ştim că până la urmă Hammurabi a reuşit să încheie alianţa şi că s a căsătorit cu fiica lui Silli Sin. Dar curând după aceea a mărşăluit împotriva Eshnunnei şi a înfrânt o în 1762.
o-istorie-a-orientului-apropiat-in-antichitate-historia-800px

Spune i stăpânului meu (Zimri Lim); Yarim Addu, slujitorul tău, zice:
Am scris stăpânului meu despre instrucţiunile referitoare la omul din Eshnunna către care Hammurabi a emis […]. Când Hammurabi a fost în Borsippa, au venit la el mesageri ai omului din Eshnunna, dar nu i a primit. S au întâlnit cu el doar a doua zi. După ce i a pus să aştepte o noapte, a dat un răspuns veştilor. A dat instrucţiuni lui [Sin …], fiul lui Kakkaruqqum, şi Mar[duk mushallim, fiul lui…] şi i a trimis acolo. Au luat cu ei mica tăbliţă (adică schiţa tratatului) şi îl vor face pe bărbatul din Eshnunna să l accepte. Se va duce […] şi Hammurabi va accepta. După ce vor fi acceptat tăbliţa cea mică, Hammurabi va trimite o tăbliţă mare, adică tăbliţa tratatului, omului din Eshnunna şi îl va face să jure asupra ei. Omul din Eshnunna va trimite tăbliţa cea mare, tăbliţa tratatului, înapoi la Hammurabi şi vor stabili o alianţă. Alianţa dintre Hammurabi şi omul din Eshnunna este încheiată sau e sigur că va fi încheiată curând. Până în acest moment, răspunsul misiunii diplomatice a lui Sin […] şi Marduk mushallim nu a sosit din Eshnunna. Nu pot da veste despre asta domnului meu. După această scrisoare voi scrie stăpânului despre toate noutăţile pe care le aflu din Eshnunna.

[Scrisoarea continuă cu informaţii despre Larsa şi Andariq.
Traducere după Charpin, 1988, volumul 1, partea a 2 a, pp. 179 182.]

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *