Formula care dă titlul acestui text nu îmi aparţine. Ea este extrasă din prima pătrime a unei cărţi delicate, mai precis, dintr-un mic eseu inserat acolo şi care poate fi contabilizat drept „artă poetică” sui generis a acestui proiect editorial.
Citatul mai larg sună aşa: „…oricînd de paradoxal ar părea, putem să considerăm eşecul un secret al succesului. Dacă Vladimir Nabokov nu ar fi ajuns în exil, scăpătat, ar fi murit ca mărunt poet şi mare colecţionar de fluturi. Spre norocul nostru, al tuturora, dar probabil şi spre norocul lui, a avut şansa să piardă totul. Nu numai că triumfurile măreţe şi eşecurile răsunătoare merg umăr lîngă umăr, ci uneori paguba şi nereuşita, ori ghinionul, netezesc calea triumfului.”
Aprecierea despre ce ar fi putut să fie Vladimir Nabokov, dacă nu ar fi avut acel dramatic „turning point” al destinului, nu trebuie, desigur, să fie luată într-un mod absolut. Dar, în absenţa unei linii de fapte care să o contrazică într-un mod semnficativ, ea stă în picioare. În plus, cazul Nabokov foloseşte de minune – alături de multe altele, survolate în această carte – pentru a demonstra teza autorului.
O teză reformulată în acelaşi mic eseu în aceşti termeni: „Blestemul norocului este că uneori norocul se înfăţişează camuflat, cît se poate de veridic, sub aparenţa ghinionului, la fel cum ghinionul apare cînd şi cînd sub masca ademenitoare a norocului.
Sau, şi mai amplu: „una dintre cele mai minunate lecţii pe care le putem învăţa de la eroii sărăciei estesă evităm contabilizarea succesului, dar şi a eşecului. Oamenii care păstrează atitudinea verticală, chiar şi în situaţii dezagreabile au, mai presus de orice, o particularitate caracteristică: acţionează şi la vreme de criză. Îşi păstrează demnitatea indiferent de împrejurări şi sunt adesea capabili să privească eşecul ca pe o şansă”.
Cartea – delicată şi rafinată – se numeşte Arta de a renunţa cu stil. Este scrisă de Alexander von Schonburg – nu doar jurnalist, nu doar scriitor, ci în sine un personaj. Ediţia în limba română a apărut la editura Baroque Books & Arts – o casă editorială care are în portofoliu şi alte titluri ale aceluiaşi autor.
PROFIL:
Contele Alexander von Schönburg, jurnalist monden şi scriitor, s-a născut pe 15 august 1969 şi este fiul contesei Beatrix Széchenyi von Sárvár-FelsŐvidék şi al contelui Joachim von Schönburg-Glauchau.
Din anul 1999 este căsătorit cu prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata prinţului Christoph de Hessa şi strănepoata reginei Elisabeta a II-a.
Împreună au trei copii: Maria-Letitia, Maximus Carolus Joachim Maria şi Valentin Polykarp Joseph Maria. Sunt descendenţi direcţi ai reginei Victoria şi stră-stră-strănepoţi ai prinţesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic. Din pricina confesiunii lor catolice, copiii au fost excluşi de la succesiunea la tronul britanic.Cărţile lui Alexander von Schönburg pot fi găsite aici: http://baroquebooks.ro/autori#von-Schonbrug
Deşi multe dintre lecţiile pe care le sugerează Arta de a renunţa cu stil (cartea are şi un subtitlu care ajută la „cadrarea” şi mai bună a subiectului: „sau mai puţin înseamnă mai mult”), oferta (tematică, ideatică, etică, practică) este foarte generoasă. Ea poate fi savurată fie în integralitatea ei, fie într-un, aşa zicînd, decupaj avantajos pe persoană fizică.
Spre exemplu, există o dimensiune istoriografică evidentă în această carte – o istorie de nişă, a decăderii unor mari familii nobiliare. Aveasta, de altfel, este una dintre găselniţele de mar efect puse la lucru în edificiul acestei cărţi: „fotografiile” în mişcare ale unor oameni care cad foarte de sus, care au avut foarte mult şi care au piedut totul sau aproape totul, pentru a cîştiga, de fapt, (poate) cu mult mai mult. Aşa cum, pe de altă parte, există o dimensiune etică evidentă – îndemnul la prudenţă şi cumpătare, ca metodă de a merge către o anume înţelepciune inclusiv astăzi, în vremuri din cale-afară de „consumiste”, este prezent în mod constant în carte. Nu în ultimul rînd, există şi o semnificativă parte „practică” a acestei cărţi – un cumul de sugestii despre cum un om poate să facă faţă zeilor mici care îi ies zilnic în faţă şi care nu sînt de regulă foarte binevoitori.
Dacă o carte poate fi, schimbînd în mod fundamental ceea ce este de schimbat, un fel de prieten, atunci Arta de a renunţa cu stil este de luat în calcul (şi) în această privinţă.
