Europa centrală din “ Colonelul Redl “(1985) este acel Imperiu crepuscular din care vin Törless al lui Musil şi von Trotta al lui Roth. Este un vast laborator în care istoria îşi testează ipotezele sale, este materia din care se va hrăni secolul XX, cu suita sa de traume. Navigând între punctul de plecare documentabil, acel colonel Redl din fruntea spionajului austriac, şi pretextul dramatic, piesa de teatru a lui John Osborne, filmul lui István Szabó comunică cu “ Mephisto” prin capacitatea de convoca demonii imposibil de exorcizat. Întoarcerea în timp a lui Szabó nu are nimic naiv- nostalgic. Ea este o călătorie în inima răului, o cale de a înţelege rădăcinile ultime ale unei tragedii.
Redl ( din nou acel tulburător şi instabil Klaus Maria Brandauer) este, în aceasta Monarhie a Habsburgilor, figura în care se întruchipează ethosul datoriei şi al cultului imperial. Ca şi la von Trotta al lui Joseph Roth, modestia originilor sociale este compensată prin devotament. Acolo unde cadeţii şi ofiţerii din jurul său au fiecare căte o patrie etnică, Redl are una singură, cea care se confundă cu efigia bătrânului împărat, veghind în fiecare sală de clasă şi în fiecare birou oficial. Sentimentul de apartenenţă îi conferă identitatea profundă lui Redl. Nesiguranţa sa sexuală ( pornirile homoetotice), tribulaţiile amoroase, carierismul său feroce, toate acestea sunt parte din acest tablou în mozaic al ofiţerului care se dăruieşte Imperiului său.
Universul în care Redl se mişcă este guvernat de legile implacabile ale complicităţilor şi patronajului. Intrigile se ţes în bordeluri şi în cluburi selecte, informaţiile militare se vând şi se cumpără, ostilitatea dintre naţiunile Imperiului izbucneşte în schimburi de cuvinte veninoase. Memoria lui 1848 este încă vie, în vreme ce antisemitismul este una dintre puţinele trăsături de unitate în acest stat compozit. Suspiciunea faţă de evrei este, în acest moment care urmează afacerii Dreyfus, una patologică- dincolo de şi dincoace de graniţă, evreul este supravegheat ca un potenţial inamic. Galiţia în care Redl va avea una dintre şederile sale cazone este imaginea acestei margini de imperiu pe care o evocă, memorabil, Joseph Roth. Este universul pe care Holocaustul îl va lichida, metodic, o dată cu amintirea celor care l-au locuit.
Cariera lui Redl este inseparabilă de această coregrafie complicată. Sentimentul de proximitate al sfârşitului domină filmul lui Szabó. În moştenitorul tronului imperial, Franz Ferdinand, pulsează ambiţia suicidară de a salva monarhia prin comploturi dejucate şi acţiuni militare. Ca şef al spionajului, Redl este obligat să descopere trădătorul cu majusculă, centru al unei vaste conspiraţii. În clipa în care operaţiunea sa dă greş, mecanismul pe care Redl îl imaginează îl va devora, fără ezitare. De vreme ce nici un trădător nu poate fi găsit, Redl, cel care se confundă cu imperiul însuşi, va fi distribuit în rolul de trădător. Înscenarea de corupţie sexuală pregăteşte actul final care se joacă cu uşile închise.
Agonia lui Redl, sechestrat în camera sa de hotel, este agonia omului care refuză să îşi accepte, oficial, vinovăţia.Marele proces de spionaj visat de Moştenitor nu poate avea loc. Unitatea Imperiului nu poate fi sudată prin acest sacrificu elaborat. Pistolul care i se oferă lui Redl este ieşirea din acest impas.Monarhia are nevoie de Redl, în viaţă, ca şi în moarte. Numărătoarea inversă a început, iar apocalipsa este iminentă.
Adevăratul Redl moare în 1913, nu înainte de a fi livrat Rusiei secretele apărării Monarhiei. Redl al lui Szabo este jertfa pe altarul datoriei sale. Dar acest altar onorează un zeu deja muribund. Ultimele scene din film sunt cele de actualitate documentară-siluetele de pe ecran sunt cele ale actorilor din atentatul de la Sarajevo şi umbrele soldaţilor din marele război. Imperiul lui Redl intră în zilele din urmă ale omenirii, spre a relua formula memorabilă a cronicii dramatice scrise de Karl Kraus. Europa centrală este devorată de demonii războiului. Din această cenuşă se naşte Hitler, Salvatorul demonic din ”Mephisto”. Drumul spre devastare poate fi întrevăzut, deja.( Ioan Stanomir)
