România în spațiu

Să locuiești în spațiu sau măcar să-ți cumperi o parcelă pe Lună sau pe Venus a devenit ceva ultra chic. După ce miliardarii lumii au plătit pentru un zbor de lux în spațiu cât pentru un milion de bilete business class New York-Mumbai, spre exemplu, tot ce are legătură cu fâțâiala interstelară a început să prindă la public. Ca să se bage în seamă, deși nu i-a întrebat nimeni chiar nimic, islamiștii au lovit din nou. Nu cu bombe plasate în autobuze de data asta, ci cu o fatwa lansată, în lipsă de alt subiect mai scandalos, în capul iubitorilor spațiului cosmic. Emiratele Arabe Unite s-au gândit să interzică cetățenilor să se instaleze pe Lună. Explicația, la mintea cocoșului: fiindcă o excursie lunară pare sinucigașă, iar sinuciderea este interzisă de Coran, oricine își riscă viața din asemenea motive dubioase riscă pedeapsa divină[1].

Această logică imbatabilă nu funcționează, însă, când e vorba de alte elucubrații. Site-ul britanic moonestates.com își face reclamă cam așa: “Cumpără un cadou perfect pentru iubită sau investește înțelept în viitorul tău la prețul de numai 16,75 lire sterline”. La prețul ăsta, primești o parcelă pe Lună. Prețul nu include, însă, imprimarea numelui tău pe actul de proprietate (3 lire), sau rama în care vine actul cu pricina, ramă care costă aproape cât parcela (14,25 lire). Pentru așa o blasfemie, marele Ayatollah Ali al-Sistani, urmașul lui Khomeini, ar promite binecuvântare veșnică celui care i-ar rade de pe fața pământului pe webmasterii site-ului. În schimb, E.A.U nu văd nimic deplasat în invitarea oamenilor din toate colțurile lumii să cumpere câte o fâșie de teren pe insulele artificiale din Dubai la prețuri astronomice (fără ramă pentru actul de proprietate). Nu li se pare dubios nici simțământul prea puțin pios al ambiției și vanității cu care același Dubai se încordează să prezinte la toți-gură cască cel mai înalt turn din lume, cel mai scump hotel din lume, cea mai bună imitație a lagunei venețiene, cel mai intens dotat cu aer condiționat stadion închis, cel mai bine luminat circuit de Formula 1, cel mai bine sincronizat spectacol de sunet și lumină, alte și alte minunății care stau atârnate în cel mai precar echilibru dintre lux și kitsch, așa cum numai banii proveniți din petrol pot cumpăra în ziua de azi. Dar iată că tocmai s-a făcut o cercetare ce arată clar că țițeiul mai țâșnește din cele șapte emirate doar cel mult 40 de ani de acum încolo. Așadar, pentru că n-au auzit vorba aceea că eternitatea s-a născut la sat, locuitorii din Abu Dhabi ar fi putut fi tentați să facă exact ce-i îndrumă site-ul moonestates.com: să investească în viitor, cât mai au bani s-o facă. Veștile sunt, însă, foarte proaste pentru ei: trebuie să aleagă tranșant între a se eterniza pe Lună și a nu mai încăpea în brațele primitoare ale Profetului.

Totul este foarte comic, însă, pentru că arabii cei bogați sunt printre puținii pământeni care nu s-au alăturat, mai devreme sau mai târziu, cursei spațiale. Americanii și sovieticii au început în 1955, iar meciul de ping-pong a continuat până în anii 70: americanii au făcut o conferință despre zborul în spațiu, sovieticii au lansat Sputnik; americanii au trimis doi sateliți artificiali, sovieticii au lansat-o pe cățelușa Laika; americanii au trimis roboți pe Lună, sovieticii l-au trimis pe Gagarin; americanii au dus la bun sfâșit misiunea Apollo 11, cu Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună și a pozat un răsărit de Pământ, iar mai apoi sovieticii s-au împrietenit cu americanii (numai) pentru a demara proiectul comun Apollo-Soyuz. De atunci încoace, aproape toate țările s-au alăturat cursei spațiale, lansând sateliți și roboți, sau măcar finanțând centre de cercetare în acest domeniu. Turcia, Pakistan, Brazilia și zeci ca ele s-au străduit să țină pasul în limite decente. China, în mod previzibil, a excelat și la acest capitol în ultimul cincinal: a lansat sateliți, a montat sonde, a trimis roboți care au aterizat pe Lună, iar acum lucrează intens la proiectarea unei stații spațiale cum nu s-a mai văzut alta. Arabii, însă, nu s-au remarcat nici măcar cu o praștie care să iasă din atmosferă. Așa că fatwa cu pricina ar putea fi nici mai mult nici mai puțin decât ciuda vulpii din fabula lui Esop, care, neputând ajunge la struguri, declară că aceștia sunt prea acri pentru papilele ei gustative delicate.

Când vine vorba de România și cursa spațială, avem câteva certitudini și câteva dileme. Acolo unde campionii i-au avut pe Gagarin și pe Armstrong, noi l-am avut pe Dumitru Prunariu, ceea ce e mai mult decât pot spune alții, care n-au avut decât niște amărâți de căței și roboți. Nu știm dacă există români care și-au cumpărat parcele pe lună cu numai 16,75 lire sterline; cât despre parcele în mapamondul artificial din Dubai, orice speranță am fi putut avea ne-a fost spulberată în urma ultimelor dezvăluiri de la DNA: Mitică Dragomir, care avea acasă doi saci cu câteva milioane de euro în fiecare, declarând, însă, că e vorba de „niște bani câștigați cu sudoarea frunții”[2] va fi judecat în liberatate, dar are slabe șanse să mai investească banii LPF în viitorul personal. Cel mai puternic frison la capitolul „Românii și spațiul” ne străbate, însă, nu când vine vorba de planeta roșie, ci de o frontieră mult mai apropiată, la Cenad și Nădlac. Pentru că titlul de mai sus, introdus pe Google, nu ne duce la Dumitru Prunariu, ci la Jose Manuel Barroso.

Când a venit 1 ianuarie 2014, Space: the final frontier, cuvintele cu care începea serialul Star Trek, s-au mutat din cosmos în Schengen, rămânând, din păcate, însă, tot în zona SF-ului. Teoretic, la șapte ani de la aderarea la UE – perioada de probă – România și Bulgaria ar trebui să intre în Schengen pe poarta principală. În 2011, Olanda și Finlanda s-au opus primirii noastre în marea familie care călătorește fără vămi și pașapoarte pe motiv că nu se făcuse mare lucru pe tema corupției și crimei organizate în București, respectiv Sofia. Atunci, Traian Băsescu nu a mai cumpărat roșii olandeze de la supermarket de supărare. Acum, Barroso susține că îndeplinim criteriile, de vină pentru respingere fiind nimeni altele decât “puseurile mișcărilor naționaliste din multe țări europene”[3]. Dar Traian Băsescu nu s-a repezit la supermarket să achiziționeze niște rodii din Portugalia, de dragul aprecierilor făcute de președintele Comisiei Europene. Cu corupția am făcut noi ce am făcut din 2011 încoace (vezi, din nou, banii câștigați cu sudoarea frunții de Mitică de la Ligă), dar starea politicii e mai puțin roz. Fiind sublimă, dar lipsind cu desăvârșire, politica românească nu poate aștepta un raport pozitiv din partea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu (MCV), a apreciat președintele României. Într-adevăr, raportul pe 2014, la puțin timp după presimțirile lui Băsescu, a semnalat îngrijorări cu privire la independența justiției, a sugerat îmbunățățirea codului de conduită pentru parlamentari și s-a declarat nemulțumit de modificarea netransparentă a Codului Penal. Aceste lucruri nu le-a spus Barroso, ci Mark Grey, purtătorul de cuvânt al CE, prin gura căruia a vorbit comisarul Viviane Reding. De supărare, niciun deputat român nu va mai cumpăra pătrunjel luxemburghez pe o perioadă de probă de cel puțin șapte ani.

 

[1] Le Monde, 20 februarie 2014.

[2] Știrile ProTV, 7 aprilie 2014.

[3] Realitatea.net, 12 noiembrie 2013.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *