Sunt ceasuri când Te uit

Deşi m-ai luat din praf în casa Ta
Şi m-ai crescut în timp ca pe-o luminã,
Sunt ceasuri când Te uit, când mi se pare
Cã locuinţa bunã-i doar a mea
Şi nu îmi simte nimeni rãtãcirea.
Dacã îmi baţi în geam, nu Te aud
Şi când Te uiţi la mine, nu Te vãd.
Pun masa şi mãnânc, de parcã singur
Aş fi, când Tu frângi pâinea şi îmi dai
Sã beau din vinul sfânt al pãtimirii.

Dar mi se face frig şi mi-e urât
Numai cu mine însumi. Bâjbâind,
Din rãsputeri Te caut împrejuru-mi
Pânã când mã loveşte lemnul dur
Pe care nepãsarea-mi, pãrãsirea
Te-au rãstignit din nou. Ce sfâşiat
Te iau acum în braţe de pe cruce
Şi Te jelesc în camera-mormânt…

Mi-e rãu. Vei învia a treia zi,
Spãrgând pereţii tristei aşezãri,
În care m-ai primit ca pe un fiu.

Ce se va întâmpla atunci cu mine?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *