11

mergeai în urma mea

– mergeam –

îmi puneai trupul pe versuri

şi nu-mi rosteai niciodată numele

şi totul era aşa, o închipuire

pe care o aruncam de la unul la altul

şi nu ştiam nimic despre tine

nici tu nu ştiai să-mi citeşti

cele câteva gesturi, cele câteva cuvinte

suflate precum penele uşoare,

sus, spre vânt.

şi totul era doar o închisoare în care

ne închideam unul pe altul

pentru a vedea cum reuşeste celălalt să evadeze

prin ce vis,

prin ce poveste.

aveam întotdeauna câte ceva de zis

şi nu spuneam nimic : lungeam clipa

până o dureau toate încheieturile.

şi totuşi,

de fapt,

totul s-a întâmplat din simplul motiv

ca erai mult mai frumos decât mine

şi niciodată nu m-am putut închipui în viaţa

frumoasă a unui bărbat frumos

râvnit de orice mireasă.

şi mi se părea că, a sta aşa, fără nici o dorinţă,

fără nici un cuvânt, la umbra ta

era ca şi cum aş contempla un apus

care pune culoare de aur pe pielea mea,

însă de departe, de acolo de unde

soarele nu ştie, nu-i trece nici prin vis,

că aş exista.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *