Filosofia s-a născut în bar

E o perioadă undeva între 15 şi 35 de ani când stai în baruri, cluburi, terase şi cafenele, şi stai de poveşti cu prietenii. E timpul de filosofie pentru oamenii de azi, asta e părerea mea, şi nimic nu înlocuieşte acest timp pentru consolidarea personalităţii cuiva. Pentru mine, timpul acesta de “filosofie noaptea în bar” a fost cam între 2000 şi 2007. Au fost găşti, au fost ieşiri la mare, a fost o perioadă frumoasă.
Timpul din bar nu e timpul de stat cu colegii din liceu, la muzică şi glume. Nici timpul de după birou al adulţilor care stau la bere şi bârfe. Nu e nici acea lună în care stai nopţi întregi cu iubita şi dormi pe iarbă sub stele. Nici timpul cu « gaşca”.
Poate fi o gaşcă, dar în acel timp de “filosofie” găştile se rotesc, uneori ieşi cu doi prieteni sau două prietene vreo trei luni, apoi descoperi pe un altul şi te legi un pic de gaşca lui, şi tot aşa. Stai nopţile prin subsoluri mai mult sau mai puţin pline de fum, şi ştii că acolo se petrece ceva important, nu e foarte clar ce dar e important. E foarte clar că nu are legătură cu fumatul, cu berile, cu muzica, deşi nu poate fi făcut fără toate astea, care dau semnalul că ziua cu munca ei s-a terminat, şi tu te-ai retrat cu prietenii tăi pentru a găsi acolo ceva mult mai important: de ce e oare merită, azi, în lumea asta, să ne trezim a doua zi şi să facem ce fac ceilalţi din inerţie. E deci o perioadă de filosofie în adevăratul sens al cuvântului, iar ea poartă numele Coldplay, Metallica, Pink Floyd, Vaya con Dios, Garbage, Rage against the Machine, sau încă Ursus, Heineken, Stella, Camel, Viceroy, Pall Mall, Dunhill.
Avem nevoie de perioada asta, pentru că avem nevoie să trecem de la idei şi păreri la convingeri. Nu e vorba de dezbateri cu argumente pro şi contra, e vorba de un fel de scrimă sau luptă cu poveştile celorlalţi, ca la artele marţiale făcute în gând, pentru a consolida părerea ta despre lume.
Nu e destul să ai idei, şi nu e destul să ai experienţe, frumoase sau mai puţin frumoase. Toate astea trebuie să se lege într-o filosofie de viaţă. Iar o filosofie de viaţă e suma părerilor sau ideilor luate, citite sau avute care au devenit convingeri.
Nu pentru că eşti fanatic, ci pentru că în acele contexte e momentul potrivit pentru ca lucrurile să se lege, nu doar în mintea ta, ci între tine şi lume. Să se adune toată experienţa de pe stradă şi să devină lumină şi pace în suflet, oricâtă suferinţă ar fi fost necesară pentru a ajunge înăuntru la acea lumină şi la acea pace.
După care oamenii îşi pun pirostriile şi devin stupizi şi neinteresanţi? Nu, dar timpul de pregătire s-a terminat. Nu mai stai ore întregi, pentru că nu mai ai zone de ne-convingere în tine. Simţi foarte clar că e timpul să treci la treabă, să testezi alegerea ta de viaţă, stilul tău de viaţă, să testezi convingerile tale. Să câştigi pariurile pe care le-ai pus cu lumea în miile de ore de stat înainte de război, aşteptând mobilizarea.
Ce e ciudat în ziua de azi nu e faptul că adulţii devin apparent insipizi pentru adolescenţi, ci faptul că durează atât de mult să devii adult.
Sigur că unii rămân la acest stadiu, de adolescent care vrea să discute la o bere. Există oameni care rămân adolescenţi, la diferite nivele, gen se joacă cu maşinile pentru restul vieţii. Sau vor să arate bine.
Dar e adevărat că e pasionantă perioada asta de filosofie în bar. Pentru că e poate singurul moment în care vii cu o experienţă de viaţă de să zicem 65 la sută, sau 85, şi vrei să discuţi pentru a umple restul de 35 la sută. Pentru că experienţa de viaţă nu poate fi doar experienţă, e un moment în care ea devine convingere interioară, gândire întrupată. Şi pentru asta e nevoie de a verbaliza. Acele momente în care ajungi repede cu discutia la soartă şi Dumnezeu ascultând Red Hot Chili Peppers sau Pink Floyd pe la 3 noaptea, sunt poate singurele momente cu adevarat originale ale vieţii, măcar ale vieţii de pănă atunci. Simti cu adevărat, pentru că nu mai eşti mic, dar nu esti încă mare, că totul e posibil. Nu e acel posibil de la 14 ani, e un altfel de posibil, simti ceva extraordinar, şi anume că pentru cei care au realizat ceva pe lumea asta nu contează atât condiţiile sau şansele lor, cât faptul că au facut ceva pe cont propriu, şi de aceea au reuşit. Simţi că miezul vieţii e încă bun, mai precis că dacă miezul vietii tale va fi bun, vei reuşi orice.
Noptile în bar sunt intr-un fel a doua adolescenţă, cea a oamenilor de azi. În adolescenţă simţi şi imaginezi că totul e posibil. Nu e încă la nivel de minte şi convingere. Apoi, pe la 20-25 de ani, ajungi să te convingi că aşa este. Şi ai dreptate.
Contează, apoi, să regăseşti acea libertate în modul în care tratezi oamenii in fiecare interacţiune pentru restul vieţii. După pregatirea mentală a adolescenţei şi a filosofiei din bar, viata va fi un lung antrenament, mai simplu spus un antrenament de luptă corp la corp. Lupta pentru a ajuta, lupta pentru a te apara, lupta pentru a rămâne tu însuţi în mijlocul agitaţiei şi a-ţi urmări sub nasul celorlalţi scopurile. Toate miile de ore petrecute în bar sunt, ca în antrenamentele de luptă cu gândul, pregătirea. Toate scenariile şi discuiile vor veni in concret, pe teren.
Ce am putea astepta deci, de la noaptea din bar, pentru ca restul vieţii să fie un succes, măcar ca om? Ei bine să ajungem la capătul convingerilor, şi să descoperim un stil de luptă, ar zice Bruce Lee, sau o filosofie de viaţă.
Astăzi, stilul de luptă care ne ajută să supravieţuim zilnic în oraş este propria noastră filosofie de viaţă.
Din păcate filosofii care să fi trăit, scris şi apoi murit în post-modernitate şi să fie traduşi în majoritatea limbilor nu există încă. Sunt încă în viaţă, alături de noi, sau abia ne-au părăsit. Deci, filosofiile care vor fi declarate ca bune sau utile pentru ziua de azi nu sunt încă clare şi bine definite.
Si de aceea, stăm ani de zile în bar. Peste vreo douăzeci de ani, vom găsi condensat, în ceva de genul Fight Club, tot ceea ce noi am descoperit singuri, cu greu, timp de ani de zile, fiecare dintre cei care am stat nopţile, şi ne întorceam noaptea pe stradă la nişte vârste la care alţii aveau deja trei copii pe scaunul din spate al maşinii, … şi am ieşit mai puternici pe partea cealaltă a călătoriei.
Nu resemnaţi, puternici.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *