Mama, specializată in chirurgie şi anatomie, înţelegea că sunt prea neîndemanatic pentru a-i călca pe urme in privinţa chirurgiei, dar se aştepta să excelez în anatomie la Oxford. Am disecat cadavre, am fost la cursuri şi, câţiva ani mai tarziu, am dat examenul final de anatomie. Când s-au afişat rezultatele, am văzut că eram penultimul din clasă. Mă temeam de reacţia mamei şi am decis că, având în vedere circumstanţele, era cazul să beau ceva. M-am îndreptat spre pubul meu preferat, White Horse de pe Broad Street, unde am băut patru sau cinci halbe de cidru fermentat – mai tare şi mai ieftin decât berea normală.
Oliver Sacks
În mișcare. O viață
Traducere de Miruna Fulgeanu
Humanitas, 2015
Când am ieşit legănându-mă beat din White Horse, m-a cuprins o idee nebunească şi neruşinată. Voiam să încerc să compensez rezultatul deplorabil de la examenul final de anatomie concurând pentru un premiu foarte prestigios al universităţii – Premiul Theodore Williams pentru Anatomie Umană. Examenul începuse deja, dar am intrat clătinandu-mă şi, încurajat de băutură, m-am aşezat la un pupitru şi m-am uitat la subiecte.
Erau şapte întrebări la care trebuia să răspunzi; m-am năpustit asupra uneia („Este adevărat că diferenţierea structurală presupune şi o diferenţiere funcţională?“) şi am scris despre ea timp de două ore fără pauză, asezonând totul cu restul cunoştinţelor mele de botanică şi zoologie, pentru a da mai multă substanţă lucrării. Apoi am ieşit din sală, cu o oră înainte să se termine examenul, ignorând celelalte şase întrebări.
Rezultatele au apărut in The Times la sfârşitul săptămanii; eu, Oliver Wolf Sacks, câştigasem premiul. Toată lumea era uluită – cum putea cineva care ieşise penultimul la examenul final de anatomie să ia premiul Theodore Williams? Eu nu eram atat de surprins, pentru că era o repetiţie, de-a-ndoaselea, a testului de admitere la Oxford. Nu mă pricep deloc la examene stricte, la întrebări unde poţi răspunde doar cu da sau nu, însă în eseuri chiar pot să-mi dezvolt ideile. Împreună cu premiul Theodore Williams am primit şi cincizeci de lire – 50 de lire! Nu mai avusesem niciodată atât de mulţi bani deodată. De data asta n-am mai mers la White
Horse, ci la librăria Blackwell’s (aflată langă pub) şi mi-am cumpărat, la preţul de 44 de lire, cele 12 volume din Oxford English Dictionary, cea mai râvnită şi mai valoroasă carte din lume, în opinia mea. Aveam să citesc întregul dicţionar în anii petrecuţi la medicină, şi încă mai iau cate un volum de pe raft, din când în când, ca lectură înainte de culcare.
