În “ Les chinois à Paris”, geniul lui Jean Yanne îşi atinge una din culmile sale de sarcasm, grotesc şi de cruzime. Actor şi regizor al acestei farse întunecate, Jean Yanne coboară până în miezul unei Franţe populate de trădători, escroci, laşi, colaborationişti şi traficanţi. Pretextul acestei meditaţii despre răul francez, in toată splendoarea sa purulentă: o extravagantă ocupaţie chineză a Franţei, sub semnul înţelepciunii marxist- leniniste.
Dincolo de epiderma acestui joc de imaginaţie din 1974, se află realitatea memoriei reprimate pe care arta teribilă şi corozivă a lui Yanne o recuperează, în pofida miturilor postbelice. Departe de a fi o simplă “ chinezărie” ironică,pelicula lui Yanne este încercarea de a examina fibra morală responsabilă pentru ororile şi turpitudinile colaboraţionismului. De la generalii de jandarmerie ce se oferă ocupantului, în vederea menţineriii ordinii, până la industriaşi şi înaltul cler, o intreagă elită este pregătită să pună în scenă piesa deja cunoscută de la 1940. A menţine spiritul Franţei, viu, a proteja naţiunea, a lucra în folosul colectivităţii, alături de un inamic ale cărui virtuţi sunt elogiate, ditirambic. Mecanismul de adaptare din Franţa chineză îl evocă, străveziu, pe cel de la Vichy.
În cele din urmă, printre ochiurile acestui colosal exerciţiu de umilire naţională, se poate întrevedea solul fetid pe care Franţa de după Eliberare l-a ascuns, cu grijă patriotică. Franţa nu este acea patrie de rezistenţi aspri din filmele de propagandă- ea este mai aproape de un cenuşiu moral dezgustător. În mişcările ridicole şi senile ale preşedintelui academiei franceze, al cărui veştmânt combină bicornul burghez cu insigna maoistă, se poate ghici silueta celor care, în Franţa lui Pètain şi a lui Laval, au lucrat la făurirea alianţei germano- franceze, cu entuziasm şi devoţiune senilă. Securitatea chineză descoperă zelul de delatori al francezilor, in vreme ce sârguinţa poliţiei franceze de a aduna pe inamicii statului evocă meticulozitatea cu care alţi poliţişti au trimis cetăţeni francezi, evrei, spre lagărele de concentrare.
Contemporan cu “Monsieur Klein” al lui Joseph Losey,” Les chinois à Paris” este şi o colecţie de biografii contemporane cu profil familiar. Ascensiunea lui Régis, (un Jean Yanne monumental în căldura lui amorală), este parte din acest peisaj al acomodării cotidiene. Inventivitatea fostului proxenet este emblematică pentru vitalitatea unei societăţi care vede în pierderea libertăţii şi în turnătorie o ocazie de parvenire. Drumul lui către onorabilitate este jalonat de gesturi previzibile. În această Franţă chineză, arta este una marxist -leninistă, evreii sunt excluşi şi stigmatizaţi, iar gustul pentru contrabandă devine o doua natură.
Exerciţiul laşităţii este înscris în codul genetic al comunităţii. Parisul chinez este, în ultimele sale clipe de viaţă, un uriaş bordel, debordând de bucuria demonică a exaltării carnale. În universul chinez al lui Yanne, Parisul joacă acelaşi rol pe care îl juca şi în vremea Reichului de o mie de ani- acela de a fi un imens parc de distracţii destinat să amuze pe soldaţii trupelor de ocupaţie.
În acest joc contrafactual al Franţei comuniste, Jean Yanne pune toată încărcătura de insurgenţă a privirii eliberate de complezenţă. Dincolo şi dincoace de oglinda ficţiunii, camera de filmat decupează conturul unei Franţe dificil de uitat- în marginile ei, ticăloşia este ubicuă şi proteică. Moralist ultragiat şi satiric impenitent, Jean Yanne este pictorul breughelian al acestei suite de monstruozităţi morale.( Ioan Stanomir)
