Război și mandarine

O sinistră ironie a istoriei face ca spații cu un trecut și o mitologie prodigioasă să fie astăzi teribile zone de conflict, devastate de barbarie  și inumanitate. Vechea Mesopotamie (astăzi Irak și parțial, Siria) e cel mai recent exemplu. O scenă de război secundară, ieșită deocamdată din atenția publică e Abhazia, teritoriu riveran Mării Negre, aflat la marginea atât de interesantului, dar și tulburatului spațiu caucazian. La fel ca Transnistria, Nagorno-Karabah, Osetia de sud și zona separatistă din estul Ucrainei, Abhazia e unul din teatrele de conflict înghețat ce caracterizează periferia colosului sovietic după prăbușirea frontierelor sale la începutul anilor 90 ai secolului trecut.

Pe teritoriul de astăzi al Abhaziei a existat în antichitate regatul Colchidei, destinația utopică a expediției argonauților greci conduși de Iason, în căutarea legendarei lâni de aur. Pentru bătrânul estonian Ivo, eroul peliculei Tangerines (Mandarine) (2014, coproducție estoniano-georgiană în regia lui Zaza Urușadze), lâna de aur e reprezentată de recolta de mandarine prin a cărei valorificare, Ivo speră să câștige banii de care are nevoie pentru a se întoarce, urmându-și restul familiei, în Estonia natală. Ivo și prietenul său Margus sunt ultimii doi locuitori ai unui sat estonian din Abhazia, format în urma colonizării zonei  de către Imperiul Țarist în a doua jumătate a secolului al-XIX-lea. Sunt în același timp oameni pașnici, afectați de războiul izbucnit în 1992 între Georgia și separatiștii din Abhazia sprijiniți, așa cum ne-am obișnuit deja, de moștenitoarea Imperiului URSS, Rusia. Războiul e însă în film doar un fundal și un pretext pentru sondarea umanității a cărei prăbușire e atât de frecventă la hotarul nefast unde totul se decide pe viață și pe moarte.

Casa lui Ivo devine, în acest context de război fratricid, pântecul protector în care se întâlnesc- salvați de Ivo și Margus- răniți, dar la fel de stăpâniți de ură, fii rătăciți ai Omului, creștinul georgian Nika și musulmanul cecen Ahmed (soldat mercenar în armata separatistă). Din acest moment filmul devine o parabolă a ospitalității exemplare izvorâtă dintr-o umanitate ce nu ține cont de etnie, religie sau tabără beligerantă. Iar efectul acestei ospitalități prudente, dar ferme, e unul taumaturgic, topind ura de gheață exprimată laconic, tăios, visceral de răniții inamici și solidarizându-i împotriva violenței iraționale a soldaților ruși.

În Tangerines realitatea războiului e atroce, iar Răul cade brutal și fără speranță asupra lumii tihnite simbolizată de livada de mandarini scăldată în lumina blândă și binefăcătoare. Rămas singur, cu fiul mort în război  și restul familiei repatriată, Ivo- al cărui nume anagramat, dar și a cărui condiție existențială ne duce cu gândul la biblicul Iov- e un personaj memorabil și emblematic pentru condiția și povara de a fi Om.