LaPunkt: În primul rând, spune-ne câte ceva despre tine.
Victor Eric (V.E.): Am 24 ani și m-am născut în Jurilovca. Am urmat cursurile Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa, specializarea matematică-informatică, dar cum mi-am dat seama că nu este cel mai potrivit domeniu pentru mine, m-am reprofilat şi am studiat relaţii internaţionale şi studii europene, la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Am continuat apoi cu studii de masterat în aceeaşi specializare.
Momentan locuiesc în Jurilovca, dar sper să mă mut în Constanţa sau Bucureşti, unde există mai multe oportunităţi.
LaPunkt: Când ai început lucrul în arheologie? Cum ai ajuns să afli despre această activitate?
V.E.: Dacă nu mă înşel, în vara anului 2008. Eram liceean, la sfârşitul clasei a X-a. De lucru se afla prin sat, de la oameni. Am contactat-o pe o doamnă, reprezentantă a muzeului din Tulcea, care se ocupa de recrutările pentru săpături. Dumneaei mi-a spus că mă va contacta înapoi când va fi cazul: la un moment dat, mi-a spus să mă prezint cu o sapă la Dolojman.
Asta am şi făcut. În prima zi am curăţat situl arheologic pentru activitatea ce urma să se desfăşoare. După o perioadă de o lună, am început activitatea propriu-zisă de săpături arheologice, în sectorul coordonat de doamna Mihaela Mănucu-Adameşteanu. Abia în anul 2009 am început să lucrez la sectorul coordonat de doamna Vasilica Lungu.
LaPunkt: Ce făceai zi de zi pe şantier?
V.E.: Impreună cu alţi şase colegi ai mei care au urmat acelaşi parcurs, am ajutat la decapare, pe sit: săpat la cazma, încărcarea roabelor cu pământul extras, depozitarea pământului. De asemenea, cu timpul, am fost solicitaţi şi la activităţi mai minuţioase precum curăţarea complexelor mai delicate cu truela, şpaclul şi pensula. Aici se ocupau de obicei oamenii care aveau mai multă experienţă, care mai lucraseră deja.
În acelaşi timp, am cerut informaţii despre istoria zonei şi despre viaţa de zi cu zi a oamenilor din trecut. Am fost foarte interesaţi de arheologie ca fenomen, ca ocupaţie şi am vrut să aflăm cât mai multe.
Muncitori din Baia participă la decaparea stratului vegetal sub coordonarea arh. Vasilica Lungu
LaPunkt: Care erau relaţiile voastre cu arheologii şi studenţii?
V.E.: În prima parte, timid fiind, nu mi-am permis să discut atât de liber ca acum cu doamna Lungu şi cu domnul Baralis. Situaţia s-a schimbat atunci când au arătat un interes amical faţă de noi toţi. Acum îi văd ca prieteni şi nu neapărat ca şefi.
Pe parcursul anilor am cunoscut şi foarte mulţi studenţi români şi străini, care au venit în voluntariat. Am rămas prieteni, relaţiile dintre noi nu s-au schimbat, comunicăm în continuare şi de fiecare dată când ne vedem este o mare plăcere.
Păstrez legătura de exemplu cu foştii studenţi din Canada care au venit la noi, la Jurilovca. Unul dintre prietenii mei s-a îndrăgostit de o studentă din Canada şi s-a întâmplat chiar să se însoare cu ea.
Curătarea unui complex arheologic cu truela
LaPunkt: În prezent, cum participi în campania de la Caraburun?
V.E.: (râzând) La momentul actual, Alexandre Baralis mă prezintă prietenilor lui ca „responsabil spălare ceramică”.
Curăţarea ceramicii, care la descoperire este murdară de pământ, este o activitate minuţioasă, unde trebuie să fii atent la fiecare detaliu. Este nevoie de multă răbdare, extrem de multă răbdare, mai ales că cioburile nu trebuie amestecate între ele şi nici nu trebuie deteriorate prin frecare. La sfârşitul zilei, ai impresia că ceramica este tot mai obositoare, mai ales atunci când găseşti bucăţi minuscule.
În mod surprinzător, îmi place, chiar m-a atras. Spăl ceramică de 4-5 ani, am ajuns chiar să am experienţă în aşa ceva.
LaPunkt: Cum ţi-a folosit experienţa din arheologie în viaţa ta de zi cu zi?
V.E.: În primul rând, am început să fiu mai atent la lucrurile din jurul meu. Îmi pun întrebări pentru a înţelege şi încerc să aflu răspunsuri la ele. Viaţa mea în sine, sub influenţa rigurozităţii de pe şantier, a început să fie mai organizată.
LaPunkt: Experienţa din arheologie te-a stimulat cumva profesional?
V.E.: În ceea ce priveşte mersul la liceu şi la facultate, nu. Parcursul meu în această direcţie a fost hotărât de comun acord cu părinţii mei, cu multă vreme în urmă şi nu ştiu cum le pot mulţumi pentru că m-au susţinut permanent.
Pe de altă parte, având în vedere că este dificil să găseşti un job în specializarea mea, chiar m-am gândit să găsesc o ocupaţie în istorie, mai ales că acum cunosc suficient de multă lume care să mă îndrume cu sfaturi şi informaţii în domeniu.
LaPunkt: Ce înseamnă pentru comunitatea locală săpăturile arheologice desfăşurate aici?
V.E.: Mai întâi de toate, oamenii au un loc de muncă pe timp de vară, ceea ce este foarte important. Pentru comunitate, contactul cu arheologia înseamnă relaţii noi şi o vizibilitate mai bună a satului în afară. Cercetările arheologice din zonă înseamnă crearea de noi oportunităţi, atât pentru comunitate, în ansamblu, cât şi pentru indivizi.
Descoperirea vestigiilor este pe de altă parte un prilej de mândrie, mai ales pentru tineri. Pentru cei mai în vârstă este o sursă continuă de surprindere. Sunt unii care adeseori exclamă uimiţi: „Ia uite, grecii ăştia, aveau oale cum avem şi noi!”. În concluzie, oamenii sunt încântaţi că cercetarea arheologică se desfăşoară cu rezultate bune în regiune.
