Zeitatea care domină universul din pelicula din 1963 a lui Demy este hazardul. Ruleta este emblema acestei zeităţi capricioase şi bizare, ce adoră să se joace cu destinele celor care află în jurule meselor de cazino. O singură întoarcere, o singură mişcare, un singur semn şi totul se schimbă. Un pariu mistic pare să fie miza tututor jucătorilor. Cu toţii sunt atraşi în acest cerc de damnaţi al jocului şi sanşei.
În acest infern catifelat, populat de femei elegante şi de bărbaţi în costume impecabile, iubirea dintre Jean ( Claude Mann ) şi Jackie ( Jeanne Moreau) este încărcată de disperarea pe care această înfruntare cotidiană o induce. O electricitate morbidă le străbate vieţile. Masa de joc este spectrul care îi bântuie, enigma numărului şi a culorii căştigătoare este taina pe care doresc să o afle. Jeanne Moreau, cu fragilitatea ei tragică, întruchipează această dependendenţă- asemeni unui narcoman, ea revine spre ruletă nu spre a câştiga, ci spre a interoga pe acel Dumnezeu ce guvernează imperiul de cifre şi de combinaţii. Camera lui Demy documentează această alergare suicidară, cu minuţiozitate şi răceală de chirurg.
“ La baie des anges” este, ca şi “ Jucătorul “ lui Dostoievski, o coborâre în acest străfund iluminat artificial. Promisiunile hazardului strălucesc himeric. Neliniştea se citeşte în tremurul mâinilor şi în strălucirea de ochi. Umanitatea se topeşte sub atingerea acestei materii diabolice ce iradiază dinspre templele cazinourilor.
Punctată de romantismul muzicii lui Michel Legrand, aventura celor doi în această noapte de walpurgie se încheie cu salvarea prin iubire. Hazardul este învins în clipa în care cei doi trec pragul, spre lumină. În această fabulă a lui Demy, Orfeu o regăseşte pe Euridice. ( Ioan Stanomir)
