Cafelele şi ciubucile venea neîntrerupt (vodă ne dedese voie să tragem ciubuce faţă cu Măria sa şi cu turcul), câte treizeci de ciubuce intra deodată, toate cu edecurile lucrate în brilianturi, zarfurile de la ceştile de cafea erau de aur şi lucrate în brilianturi. În fine, după o pauză de un ceas au venit chehaia bei şi ne au poftit la masă. La uşa de dinafară a sălii de mâncare aştepta ex vizirul. Cum s au apropiat domnul i au făcut iarăşi trei temenele şi vice versa, apoi au întrat domnul cu toţi în sala de mâncare.
Sala era spaţioasă şi iluminată „a giorno”. Pe masă, o mulţime de candilabruri de argint, cu câte opt şi 12 lumânări (însă lumânările de seu). Pe domn l au pus la mijlocul mesei şi turcul la dreapta Măriei sale, iar la stânga au pus pe fraţii Măriei sale. Eram la masă ca la patruzeci de persoane. Tacâmurile mesei erau toate de argint, numai acelea ale domnului era de aur. Două tacâmuri de lăutari turceşti şedeau jos, pe covoare, şi cânta cu instrumente deosebite de ale lăutarilor noştri. De exem¬plu vioara, care se cheamă „keman”, era cu zece coarde şi altele…
Amintirile colonelului Lăcusteanu
Text integral, stabilit după manuscris
Text stabilit, note şi indici de Rodica Pandele Peligrad
Prefaţă de Mircea Anghelescu
Au venit apoi „oglanii” paşei (aşa numiţi), şi juca jocuri turceşti cu castaniete. Oglanii erau şapte, opt. De o frumu¬seţe rară, nu se putea compara cu cele mai frumoase fete. Toţi era până la vârsta de 15, 16 ani, cu coadele despletite ca fetele, îmbrăcaţi în cămăşi de borangic de cele mai fine, cu pieptare şi şalvari de catifea cusute sau muiate în fir. Bucatele erau în tablale de argint suflate cu aur. Ne servi¬rarisea pe la spate. Masa au ţinut de
