Renaştere

Un copil care se naşte nu e “încă un copil pe lângă alţii”, nu e nici ceea ce noi ştim în general despre “un copil”. Trebuie să îl vezi, să îl iei în braţe, ca să ştii că lumea e complet nouă în jurul unui copil. Lumea nu va mai fi la fel, da, lumea cea mare e complet schimbată.
Din fericire ne putem naşte şi noi, fiecare dintre noi, din nou, atunci când ajungem la capătul unei zone de viaţă în care nu mai e nimic nou. Atunci când dăm ocolul unei zone din suflet sau din viaţă în care totul a fost consumat, măsurat, încercat, sterilizat.
Orice copil, în simplitatea lui, e mai mult decât o armată întreagă, nu pentru că ar fi mai puternic ci pentru că e un pas înainte pentru umanitate. Nu mersul pe lună, ci fiecare copil e un pas înainte pentru umanitate.
Dar, la fel, mersul până la luna interioară, până la o nouă planetă a universului interior, e ceva mai important pentru umanitate decât tot restul chestiilor de structură. După ce dăm ocolul la ceea ce credem că e mica noastră planetă, a personalităţii, a trage o linie spre ceea ce nu speram vreodată să avem puterea sau curajul de a realiza… este inventarea unei noi planete.
E loc, mai e loc, lumea noastră e mai mare.
Pentru unii, te laşi de fumat, pentru alţii de laşi de o relaţie care nu îţi convine. E un pas pe / spre o altă planetă. Te apuci de sport, sună medical, sună banal, dar pentru momentul acesta extrem de greu şi încurcat al vieţii tale, pentru ceea ce sportul a adus în viaţa ta, ei bine pentru tine e o nouă viaţă.
E acolo ceva mai mult decât “spune pot şi vei putea”, mai mult decât a avea curajul de a face lucrul acela, e vorba de a pune piciorul pe o altă planetă. Un alt loc al vieţii, al istoriei personale. Greşelile, suferinţele, poate că au meritat, pentru că acum lumea mea e mult mai mare decât dacă nu aş fi făcut acest imens ocol primejdios.
Dar trebuie să suferi, şi uneori trebuie să „mori” în ceea ce este credinţa ta în ziua de mâine, în credinţa ta în puterile tale, în posibilitatea ta de a te reinventa şi de a o lua de la capăt, pentru ca, într-o bună zi, pe care nu o ştie nimeni, să ajungi să te reinventezi cu adevărat adică să renaşti la o nouă viaţă. E logic, trebuie să mori pe undeva pentru ca să renaşti.
Marea noastră dificultate, în momentele în care ne facem mici, subţiri, uşori, pentru a trece dincolo de încercarea care ne sfredeleşte existenţa la fel ca dentistul care ne apasă pe creieri, e că nu ştim dinainte ce trebuie să moară în noi, sau în ce direcţie va trebui să renaştem. O să devin “Bio”, sau înnotător de performanţă, o să mă căsătoresc la anul sau o să plec din acest oraş? În perioadele de criză, suferinţa în mod paradoxal şi brusc se dublează: nu ştiu care va fi salvarea, deşi ştiu că trebuie să tai de undeva.
În plus, suferinţa mea se triplează de fapt: pentru că nu pot nici să întreb pe cineva. Asta pentru că lucrurile pentru care eu trebuie să renasc, locurile unde trebuie să renasc, sunt acele lucruri şi locuri care ne fac apoi misionari, activişti pentru restul vieţii, încrezători şi profeţi, şi deci sunt tocmai singurele lucruri şi locuri unde nimeni nu ne poate da un sfat: De fapt, sunt locurile unde devenim, noi înşine, pentru ceilalţi, sfat, vorbă bună, lumină din mers. Purificarea în zonele unde vrem ceva şi nu e împlineşte dorinţa sau mai rău, nu ştim ce vrem, e o purificare care face că, în final, în acel loc unde am găsit un răspuns, de fapt răspunsul pentru mine, tot ce fac acolo e ceva ce vorbeşte celorlalţi. Orice aş face.
După o lungă tăcere, în care oamenii sunt neînţeleşi sau rămân neîmpărtăşiţi, cei care trec dincolo de încercarea prin care le-a fost dat să treacă încep să vorbească o limbă solară, curată, neîntreruptă, cam ca soarele care se ridică peste cei buni şi peste cei răi, peste cele bune şi peste cele rele.
Şi despre asta e vorba, copiii se nasc şi îi vezi dar noi cei mari renaştem şi ne vezi şi pe noi. Iar oamenii care au renăscut se aud, se văd, simţi că au trecut prin experienţa unei emigrări complete din propriul suflet spre o altă zonă a sufletului despre care nu ştiau şi la care nu ştiau cum să ajungă. E acelaşi om dar care a renăscut, acum e parcă mai mare, sau nu neapărat mai mare dar mai “altfel”, minunea e că e “tot el dar altfel”, s-a reinventat, şi a intrat în lumea celor care sunt, pentru fiecare dintre noi cei care ne luptăm cu propriul suflet, exemple vii.
Nimic mai mult, exemple vii.
Singurul lucru de care avem nevoie în momentele grele ale vieţii, alături de dragoste.