Risc să-i dezamăgesc pe unii prieteni, dar nu pot să nu spun ceea ce cred. Eu am fost refugiat politic, am primit azil in Statele Unite, asemeni atâtor mii și mii de est europeni, de vietnamezi, etiopieni, cubanezi etc Stiu ce-a insemnat dezastrul anilor 30, când nimeni nu-i dorea pe refugiații evrei. Sunt sătul de cei care se spală, pilatic, pe maini. Ați văzut filmul “The Remains of the Day”? Ați auzit de Kindertransport? Stiu ce-a avut in vedere Hannah Arendt când a vorbit despre “superfluous populations”, am făcut parte din aceasta nefericită categorie. Ingăduiți-mi să nu uit!

The Historical Handshake: Jean-Paul Sartre and Raymond Aron Express Solidarity with the Boat People (1979). Human Rights Transcend Ideologies.
Dacă Occidentul a pierdut noțiunea de ospitalitate politică, atunci nu mai este Occident. Václav Havel a spus că NATO nu e doar o alianță politică și militară, ci una civilizațională. Imi pare teribil de rău, dar mi-e teamă că fostul președinte al Romaniei, Traian Băsescu, ignoră, alături de un Václav Klaus, acest adevăr. Tema e prea largă pentru a fi expediată in cateva randuri. Dar ceea ce știu este ca există o mare masă de oameni neprotejati de nimeni, azvarliti in neantul a ceea se cheama homelessness. Sunt solidar, instinctiv, cu apatrizii. Ca să preiau cuvintele lui Thomas Mann din anii 30, cand corabia se apleacă spre excluziune, eu mă aplec spre incluziune.
Update: După semestrul viitor cand voi avea mult asteptatul sabatic, voi ține un curs despre drepturile omului in sec XXI. Această luare de poziție cred că spune clar cum si unde mă situez. Evident că este nevoie de strategii de incluziune pe termen lung, concepute atent, fără panica. Dar trăim un moment de urgență, e nevoie de reactii rapide. Prin urmare, nu ignor nuanțele, dar nici nu le fetisizez ca alibli pentru indiferență ori chiar mai rau…
Două versiuni ale acestui text au fost publicate, iniţial, aici!
Vladimir Tismăneanu
Este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).
Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" si in numeroase alte locuri. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.
Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.