23 august 1939: întuneric la amiază

Pe 23 august 1939, data la care se semnează pactul sovieto- german, totalitarismul se află în Europa la zenit. Tiraniile moderne, unite prin ostilitatea lor implacabilă faţă de libertate şi auto-determinare naţională, domnesc suverane peste centrul şi estul continentului. Solidaritatea dintre URSS şi Germania nazistă începe acum, pentru a dura, neştirbită, până în iunie 1941. De la Baltică la Marea Neagră, acordul pirateresc dintre cele două imperii remodela graniţe şi lichida state. Triumful noii ordini mondiale era consfinţit. În fotografia de familie care a însoţit evenimentul, jovialitatea sinistră a lui Stalin se află alături de zâmbetul ministrului de externe german, executat, în 1946, pentru crime de război. Părintele popoarelor şi Führerul se uneau, spre a anunţa ridicarea unui univers întemeiat pe frică, pe crime şi pe sclavie.

Leviathanul

Pactul din 23 august 1939 nu făcea decât să expună, dramatic,afinitatea dintre regimurile care se afirmaseră în anii de după Marele Război. Dincolo de diferenţele ideologice, dincolo de decorul instituţional care le separa, nazismul şi comunismul aparţinea acelui trunchi politic care s-a definit , programatic, prin refuzul autonomiei şi al demnităţii individuale. Totalitarismul se iveşte din această magmă umană pe care o produce carnagiul de la 1914/ 1918. Mobilizarea societăţilor, masificarea, abolirea libertăţilor, deificarea Statului şi tăgăduirea democraţiei liberale, toate acestea sunt punctele pe care se sprijină acest proiect de regenerare al umanităţii. Concurente şi rivale ideologic, cele două ramuri ale totalitarismului se ivesc din acest sol fecund al Europei devastate de război.

Atunci când Alan Bullock propunea o magistrală biografie paralelă a celor doi dictatori, Stalin şi Hitler, demersul său reliefa unicitatea carierei lor politice. În termenii ordinii politice europene de dinainte de 1914, cei doi ar fi fost erau marginali şi irelevanţi. Mutaţiile tragice postbelice le acordă şansa de a deveni demiurgi. În maniere diferite, cei doi ilustrează potenţialul criminal al noii viziuni politice care se extinde şi contaminează continentul.lives

Totul prin stat, nimic în afara lui: Statul din URSS şi Germania nazistă este unul care reprimă, educă, controlează, edifică şi mobilizează. Guvernarea pe care o întruchipează este una ciclopică, animată de ambiţii cosmogonice. Nimic nu poate fi imposibil în aceste noi state. Planificarea este cheia progresului economic şi social. Libertatea este suspectă, iar înregimentarea este imaginea care le domină peisajul. Duşmanii Statului sunt exterminaţi. De la “Noaptea Cuţitelor Lungi” la Procesele –spectacol de la Moscova, linia de continuitate este dată de hotârârea cu care inamicii sunt lichidaţi, până la unul.Monolitismul şi teroarea sunt de esenţa totalitarismului.
Actul de la 23 august 1939 este forma prin care se afirmă această similitudine structurală. Rivalitatea este suspendată, în numele solidarităţii ce permite distrugerea ordinii europene ce îşi are originile la Versailles. 23 august 1939 este ziua în care totalitarismul îşi reafirmă vocaţia sa de expansiune criminală.

Crima de agresiune

23 august 1939 inaugurează doi ani de alianţă fertilă dintre cele două totalitarisme. Clauzele secrete de delimitare a sferelor de influenţă sunt un prolog al agresiunii. Pactul sovieto- german este, în termeni politici, primul gest din noul război mondial. Atacul, comun, împotriva Poloniei este cel care anunţă această nouă eră a rapacităţii şi voracităţii.

Anexarea Republicilor Baltice, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, atacul împotriva Finlandei se înscriu în această logică de afirmare a imperialismului rus. Stalinismul duce mai departe marea strategie rusă analizată de John. P. LeDonne. Spre Baltica şi spre Gurile Dunării, URSS urmăreşte obiectivele ratate la 1914/ 1917. în termenii dreptului internaţional, URSS comite, în aceşti ani de parteneriat cu Germania Hitleristă, o crimă de agresiune. Înainte de a fi naţiunea care luptă în Marele Război pentru apărarea patriei, URSS este statul care invadează, deportează, execută şi terorizează. Exterminarea ofiţerilor polonezi de la Katyn are loc în acest interval de alianţă cu Germania. Naţiunea poloneză nu trebuie să se mai ridice, niciodată. Eliticidul este garanţia succesului acestei acţiuni de domesticire a Poloniei.


Putinismul şi nostalgia totalitară

În noua sa hlamidă imperială a putinismului, Rusia pare să ducă mai departe această ambiţie de expansiune cuprinsă în pactul de la 23 august 1939. Anexarea Crimeii, brutalitatea agresiunii din Estul Ucrainei, intimidările la adresa naţiunilor Baltice, ostilitatea faţă de Polonia sau România evocă umbra stalinistă. Majestatea URSS este fantasma invocată, ritual, spre a mobiliza pe cetăţeni împotriva noii ameninţări occidentale.

Sinteza putinistă, ce aduce la un loc ingredientele ţarismului, stalinismului şi fascismului, plasează în centrul ei efigia măreaţă a unui stat care se intindea, stăpânind popoare şi înaintând victorios spre centrul Europei. Ceea ce lipseşte din această imagine de poster propagandistic este suferinţa pe care hegemonia stalinistă a provocat-o naţiunilor captive. Elogiul grandorii ruse se întemeiază pe celebrarea obscenă a totalitarismului.

Pactul sovieto- german înseamnă, înainte de toate, o victorie a tiraniei şi morţii. Peste decenii, evocarea sa ne poate îndruma pe un singur făgaş- acela al libertăţii şi al rezistenţei, în numele demnităţii umane.

Un comentariu

  1. dusan crstici says:

    Au. trecut doat trei zile de la obsedantul 23 August si sunt coplesit de adevarul crud, atat de inspirat prezentat in exceptionalul articol despre antecamera mortii parlamentarismului pluripartinic eurorean. „Eliticidul”, un cuvant perfect, cheia de bolta a vietii de supravietuire in noul sistem sclavagist ce a debutat cu ocuparea Rusiei de catre marxistii leninisti. Sunt fericit ca Ceaikovski a murit la timp si ca printul tatar Rahmaninov, precum si genialul Stravinsky au scapat cu viata in occident, evitand astfel sa fie si ei subiectii eliticidului eufemistic numit revolutionar. In privinta eliticidului din padurea Katinului, serviciul funebru pentru victimile accidentului aviatic? din aceeasi padure a fost de fapt ingropaciunea stravechii Polonii nobiliare a sarjei vieneze a dragonilor inaripati ai regelui Ioan Sobiesky, eliberatoarea Europei. Marsul funebru chopenian, cortegiul inaltilor prelati romano-catolici polonezi, zecie de mii de oameni indoliati, victime inocente ale zilei de 23 August 1939, o tristete nesfarsita… Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *