« Parfum de nefumător » sau De ce e interesantă cartea lui Allen Carr

Cartea lui Allen Carr are un succes spectaculos şi mulţi se întreabă ce are atât de extraordinar. Poate şi mai spectaculoase în toată povestea sunt acele cazuri de fumători înrăiţi care se apucă să citească numai ca să dovedească faptul că o pot citi fără să se lase… şi se lasă de fumat. Oricum, deja se ştie că e cartea “Aia” despre fumat, iar interesul pentru cum a scris-o autorul sau ce conţine cartea faţă de alte manuale anti-fumat pare uneori mai mare decât tot restul. Deci, are metoda lui ceva paranormal sau subliminal?
Am citit şi eu cartea, m-a ajutat, desi eu am avut pana la urma metoda mea, mi-am subliniat pasajele care mă ajută pe mine. Pun mai jos nişte idei despre Ce are spectaculos cartea.
1. İn primul rând tocmai că nu pare să aibă nimic spectaculos ca structură, ca scriitură, ca idei noi. Acesta e primul şoc: omul e contabil, nu e psiholog, nu e specialist în tehnici de comunicare, filosofie sau alte lucruri care predispun la un best-seller. Dar asta e tocmai una din explicaţiile succesului: pune senzaţiile şi ideile cu care toţi fumătorii se confruntă în mod simplu, fără multă filosofie, pe înţelesul tuturor, pe “mintea” tuturor. Pe de altă parte nu simţi la el o apartenenţă anume (la “breasla elitelor”, breasla “scriitorilor”, a oamenilor de afaceri, etc) şi atunci regăseşti “faptul de a fuma” cu mizeriile sau plăcerile lui aşa cum îl simt, la bază, toţi fumătorii.
2. Apoi, nu are genul de etape clar definite cu care ne-au obișnuit manualele de Know-How. Are o scriitură care pare mai degrabă feminină: reia idei, completează mereu diferit pasaje deja scrise, ai impresia că merge în spirală, în cercuri concentrice care te duc tot mai mult mai degrabă spre o experienţă trăită sau simţită decât spre o concluzie construită logic. Iar experienţa simţită care se citeşte printre rânduri în toate paginile cărţii este, mi se pare, secretul sucesului specataculos al unei cărţi cu un conţinut nespectaculos.
3. Experienţa care pare să dea “secretul” cărţii) se află, în acest sens, în capitolul despre “Momentul revelaţiei”. Toată cartea, de fapt, descrie acel sentiment pe care el l-a avut la un moment dat despre faptul că va putea trăi fără să fumeze. Ţine de hipnoza prin care a trecut? El spune că nu, dar nu contează: dacă cartea ne “hipnotizează”, o face într-un mod foarte cinstit: ne duce undeva “sub” dar mult mai adânc decât toate argumentele raţionale care ne motivează dar niciodată destul, spre o senzaţie-experienţă: senzaţia vieţii de nefumător.
Şi aici lucrurile devin interesante: a fi Nefumător e pur şi simplu o stare, un mod de viaţă, pe când toate lucrurile la care te gândeşti când vrei să te laşi de fumat se referă la pasajul spre acea stare. Allen Carr ne face să vizualizăm şi să simţim direct destinaţia: pasaj după pasaj, lucrurile nu devin mai clare despre fumat, ci despre altceva: despre viaţa de nefumător.
Orice fumător trăieşte într-un fel de nor de fum format dintr-o lungă lista de gânduri, imagini, ritualuri zilnice şi ritualuri sociale, toate legate de fumat. Atât de multe pe măsură ce trec anii încât oricât ai tăia ceaţa într-o partea sau alta a norului, ea rămâne. Iar atunci când încerci să te laşi, norul de fum al vieţii de fumător, facut din imagini şi senzaţii, se adună tot mai mult în jurul tău până când cedezi şi iei o tigară: în acea ţigară pe care o tragi în piept e cuprins, condensat, tot “parfumul” vieţii de fumător.
Ori, Alan Carr reuşeste performanţa inversă: condensează într-o carte o singură picătură sau o singură gură de aer care exprimă, la nivel visceral până la urmă, parfumul vieţii de nefumător. Pagină după pagină, printr-o scriitură adaptată perfect la scopul ei, ridică ceaţa din acest nor şi te face să întrevezi partea cealaltă: parfumul vieţii de nefumător, într-o oglindă îndepărtată la care de obicei nu ai acces niciodată.
Aşa înţelegem de ce ne spune că trebuie să citim “toată” cartea: nu pentru că se laudă sau vreun pasaj sau altul ar fi genial, ci pentru că doar puse cap la cap, citite ca bucăţi de mozaic, toate pasajele te duc spre ceva mai mult decât o carte: e experienţă simţită, o secundă din viaţa unui nefumător.
Si de aceea e o metodă mai eficientă decât toate cele care te fac să rezişti fără fumat cateva ore sau zile: metoda lui nu vorbeşte despre trecerea prin valea plangerii ci doar despre cum e Dincolo. Aparent contemplativă, fără multe sfaturi ci mai mult cu descrieri, cartea îţi completează mult mai bine efortul pe care oricum il ai de parcurs sau pe care nici o metodă nu îl va putea elimina.
E ca un piton înfipt bine pe celalată parte a prăpastiei peste care treci, singur, atunci când te laşi de fumat. Decât să îţi spună unde să pui piciorul în următoarele zece minute, îţi oferă ceva mai mult: sentimentul, din stomac, că ai o destinaţie sigură unde să ajungi. O destinaţie pe care poţi pur şi simplu să o miroşi, atunci când toate argumentele ţi s-au şters încetul cu încetul în faţa parfumului unei noi… dar atat de vechi ţigări.