Există zâmbete mustăcite

Ca atunci când îți dai întâlnire în față la Mega Image
(pentru că ea nu are prea mult timp și nu vrea să se îndepărteze de casă, pentru că nu mai reziști și trebuie să o vezi chiar în ziua aceea, pentru că Mega Image e un reper perfect pentru un rendez-vous ironic, așa cum au fost toate discuțiile voastre de noapte)
cu o fată pe care n-ai mai întâlnit-o până atunci
(ați fost unul pentru altul fantome, cuvinte din pixeli, povești așternute pe ecrane reci de computer, fotografii din vacanțele cu altcineva, gesturi închipuite, citate din cărți, melodii pe care ați dansat împreună în încăperi separate de sute de kilometri, o cameră de hotel în care spre dimineață v-ați fi iubit sprijiniți de pervaz dacă ați fi stat toată noaptea pe plajă, înfășurați în pledul pe care vi l-ar fi dat un paznic de far)
și ea te așteaptă
(de fapt, ai ajuns înainte, dar ai vrut să-i ieși în întâmpinare, să o surprinzi pe una dintre străduțele ascunse pe care știi deja că îi place să meargă mereu, ca să evite aglomerația, ca să evite să vadă și să fie văzută, să evite oamenii, să evite întotdeauna câte ceva, să evite orice)
și primul lucru pe care îl faci e să-i iei capul în palme
(constați că e mai scundă și mai firavă decât credeai)
și să o săruți scurt pe buze, pe neașteptate
(e un citat dintr-un film care-i place, o scenă care ilustrează o melodie care ție îți place, e un colaj de emoție abia reținută și de citate care formează la rândul lor un colaj, un patchwork de ironie în care o învelești ca s-o ferești să vadă că sunteți văzuți, ca s-o faci să creadă că vă aflați sub o pelerină vrăjită și că sunteți invizibili, că sunteți doar voi),
și pe urmă, când o întrebi încotro vrea să plecați
(sunteți încă în intersecție, așteptați să se facă verde și își strânge degetele mereu, ezită să te lase s-o iei de mână, îți evită orice atingere),
ea te privește pe sub sprâncene
(a lăsat capul în jos, s-a înroșit chiar și sub pelerina vrăjită, chiar și sub pistrui, și se gândește din buze și se trage un pas înapoi)
și tace.

Sau ca atunci când, noaptea, peste câteva săptămâni,
(e prima voastră noapte de dragoste, până atunci au fost doar după-amieze în camere de hotel sufocante, doar plimbări în cartierul unde unul dintre voi a copilărit, numai franjuri de amintiri, a fost numai curtea interioară a unor blocuri vechi cu încălzire pe lemne, numai pisicile de acolo ocolind de departe banca pe care ea își ridicase picioarele punându-și încheieturile genunchilor deasupra genunchilor tăi, curtea interioară plină de verdeață și cu un fotoliu abandonat alături de tomberoane)
aceeași fată închide brusc frigiderul
(nu există decât frigider, o masă, două scaune și, în camera de alături, o saltea de care zace sprijinită o pungă de plastic plină de fotografii, în rest apartamentul e alb, gol, fără memorie încă)
și, auzindu-ți pașii, se întoarce vinovată spre tine
(ai simțit-o când a trecut pe deasupra, a făcut un pas de uriaș ca să nu te trezească, a fost ca o umbră portocalie, fierbinte, iar tu ai rămas cu ochii închiși, cu pleoapele strânse, încercând să colezi sub ele, din visele voastre, o poveste cusută cu fosfene, sub care să vă ascundeți de acum înainte),
în pantalonii tăi de pijama
(ați tras mai devreme la sorți cine să ia bluza și cine să ia pantalonii și ați pierdut amândoi, ea s-a bosumflat în glumă și și-a privit vîrfurile degetelor abia ieșite de sub manșetele largi, tu ți-ai încheiat toți nasturii, resemnat)
și cu o dungă de lapte sub nas
(și te apropii de ea amenințător, o lipești cu spatele de perete, o obligi să își pună tălpile pe picioarele tale, iar pe urmă dansați așa pe romburile gresiei din bucătărie, pe melodia voastră pe care i-o mormăi afon la ureche, ca să o pedepsești că n-a fost cuminte).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *