„O ţară numită Sciţia se întinde de a lungul fruntari¬ilor Europei, în apropierea marelui ocean care înconjoară întregul pământ. Cu multă vreme în urmă, s a întâmplat ca acest tărâm să şi piardă toţi bărbaţii de vază într un război. Când femeile locului s au trezit fără soţi, fraţi, rude de sex bărbătesc, şi când le au mai rămas doar bătrânii şi copiii, s-au adunat laolaltă cu mult curaj şi au ţinut sfat, iar în cele din urmă au hotărât că de atunci înainte se vor guverna singure fără a se mai supune bărbaţilor şi au promulgat un edict prin care nici un bărbat nu mai avea voie să intre în regatul lor. Pentru a şi asi¬gura urmaşe, făceau incursiuni în regatele vecine în anumite perioade ale anului şi apoi se întorceau; dacă apoi dădeau naştere unor băieţi, îi trimiteau înapoi taţi¬lor lor, dar atunci când erau fete le păstrau şi le creşteau. Pentru a duce la împlinire aceste rânduieli, au ales două dintre cele mai nobile doamne şi le au încoronat ca regine, prima dintre ele se numea Lampetho, iar a doua Marpasia. Odată ce aceste lucruri au fost săvârşite, i au alungat pe toţi bărbaţii care mai adăstau prin acele ţinu¬turi, s au desăvârşit în ştiinţa mânuirii armelor şi s au constituit în mari batalioane compuse doar din femei, năpustindu se asupra duşmanilor lor şi trecând totul prin foc şi spadă, încât nimeni nu putea să le stea împotrivă. Pe scurt, straşnic s au mai răzbunat pentru moartea băr¬baţilor dragi lor. Şi în acest chip femeile din Sciţia au început să poarte arme şi mai apoi şi au câştigat numele de amazoane, care înseamnă «cele lipsite de sân», pen¬tru că aveau un obicei conform căruia cele de rang înalt dintre ele, pe când erau doar nişte fetiţe, îşi ardeau sânul stâng printr un anumit procedeu în aşa fel încât să nu le împiedice să poarte scutul, iar celor din clasele de jos le înlăturau sânul drept pentru a le uşura mânuirea arcului. Erau atât de încântate de măiestria lor în arta războiului încât prin forţă şi au mărit mult regatul, iar faima lor s a răspândit în toată lumea, aşa cum am spus mai înainte. Aceste două regine, Lampetho şi Marpasia, şi au extins stăpânirea peste multe alte ţări, fiecare dintre ele conducând o armată uriaşă şi în cele din urmă au reuşit să cucerească o mare parte a Europei şi a Asiei, supunând şi anexând stăpânirii lor multe regate, fondând multe cetăţi şi oraşe, şi chiar în Asia au ctitorit oraşul Ephes, care a rămas vestit pentru multă vreme. Dintre cele două, Marpasia a murit prima, în luptă, iar în locul ei amazoanele au încoronat o regină pe una dintre fru¬moasele, nobilele şi neprihănitele ei fiice, pe nume Synoppe. Avea o inimă atât de mare şi de mândră, încât niciodată nu şi a dorit un bărbat alături, ci a rămas fecioară toată viaţa. Singura ei iubire şi preocupare era mânuirea armelor. Aici îşi afla toată plăcerea şi împlini¬rea celor mai mari dorinţe, neostoită fiindu i pofta de a cuceri noi tărâmuri. Şi a răzbunat cu asupra de măsură mama, trecându i prin foc şi sabie pe toţi locuitorii ţării unde pierise mama ei, şi apoi porni să cucerească încă multe alte ţinuturi.”
hristine de Pizan, Cartea cetăţii doamnelor
ediţie bilingvă,traducere,studiu introductiv şi note de Reghina Dascăl, Polirom,2015
„După cum ai auzit, Amazoanele au domnit atotpu¬ternice multă vreme, şiruri întregi de regine urmând una alteia, toate doamne neînfricate şi temerare, dar nu le vom numi pe toate pentru a nu l plictisi pe cititor, aşa că le voi aminti doar pe cele mai de seamă dintre ele.”
„Brava şi netemătoarea Thamiris a fost odată, demult, regina acelui ţinut. Mulţumită simţului ei justiţiar, înţe¬lepciunii şi forţei sale, amazoanele l au învins şi capturat pe Cyrus, marele şi puternicul rege al Persiei, care făcuse atâtea minuni de vitejie şi cucerise mândrul Babilon şi o bună parte a pământului. După atâtea cuceriri, Cyrus a dorit să pornească împotriva regatului amazoanelor, cu speranţa de a l supune şi pe acesta vrerii sale, precum făcuse înainte cu atâtea alte ţinuturi. Când înţeleapta regină a aflat de la iscoadele sale că Cyrus pusese în mişcare împotriva sa o armată atât de mare încât întregul pământ l ar fi putut supune, şi a dat seama că i ar fi fost cu neputinţă să învingă o asemenea armată doar prin forţa armelor, aşa că s a gândit să recurgă la un şiretlic. Astfel, când a aflat că Cyrus i a invadat regatul (ceea ce ea lăsase să se întâmple fără a i opune nici o rezistenţă) îşi înarmă toate amazoanele şi printr o manevră extrem de inteligentă le a poruncit să se dispună în mai multe ambuscade în munţii şi pădurile pe unde urmau să treacă Cyrus şi soldaţii lui. Apoi Thamiris şi a regrupat în linişte toate forţele, aşa încât Cyrus şi întreaga lui armată au fost prinşi ca într o capcană prin trecătorile şi îngustele poteci săpate în stânci şi în pădurile dese prin care tre¬buiau să treacă. Când a zărit primele rânduri ale oastei lui Cyrus, Thamiris a făcut semn să sune goarna. Pentru că Cyrus nu bănuia nimic, a fost peste măsură de bui¬măcit când s a văzut împresurat din toate direcţiile, pentru că doamnele de pe înaltele stânci de deasupra îi secerau cu bolovani uriaşi ce veneau ca o ploaie asupra lor. Nu puteau nici înainta din cauza terenului stâncos. De îndată ce scăpau din trecători, soldaţii erau atacaţi din toate părţile de doamnele ce stăteau la pândă, nici de retragere nu putea fi vorba întrucât o altă ambuscadă îi aştepta şi acolo.”
