ANDREI CORNEA, “UIMITOAREA ISTORIE A LUI ŞABBATAI MESSIA” (5)

— Extraordinar! Mărturisesc că nu ştiam de aceste elucubraţii ale marelui om. Dar faptul că i aparţin nu mi le face deloc mai agreabile!
— Iar Newton nu reprezenta deloc o excepţie: înaintea sa, Francis Bacon, creatorul metodei empirice, era milenarist în secret şi credea într-o „Mare Restauraţie“ a universului şi a omului la finele timpurilor, care, după el, se apropiau cu repeziciune. Nu diferit gândeau şi discipolii lui Paracelsus, ai lui Van Helmont, rosicrucienii, „Fraţii moravi“, toţi adepţi ai învăţăturii lui Hermes Trismegistul, învăţătură secretă egipteană, veche de mii de ani, despre care se credea că o puteai descoperi şi în Cabala evreiască. Din aceeaşi materie amestecată din ştiinţe vechi şi noi erau plămădiţi şi baconianul Hartlib, apoi Amos Comenius, cunoscut ca cel dintâi educator modern, dar care profeţise venirea Mileniului – uite, mi-am notat aici – chiar în 1672 – şi mai înainte de ea, prăbuşirea Casei de Austria, pe care, ca protestant, o ura; în privinţa ultimei profeţii s-a înşelat numai cu un fleac de 250 de ani, dar a nimerit-o până la urmă, aşa cum am văzut cu toţii nu demult! La fel era Henry More, unul dintre „platoniştii de la Cambridge“, cartezian şi cabalist în acelaşi timp. Dar poate cel mai uimitor era un anume Isaac La Peyrère, un maran trecut mai întâi la calvinism, apoi la catolicism – o împestriţeală, aberantă pentru voi, de savant modern şi de cabalist mesianic, adept al revenirii evreilor în Ţara Sfântă cu ajutorul regelui Franţei. Scrisese şi un celebru tratat despre Pre-adamiţi, în care susţinea că existaseră oameni şi înainte de Adam – o uriaşă erezie!

Uiimitoarea-istorie-a-lui-sabbatai-mesia.
Se credea, pe de altă parte, că cele două mari Cărţi, Cartea Revelaţiei (Biblia) şi Cartea Naturii (ştiinţa), cum o numise Galilei, cuprind în esenţă acelaşi mesaj fundamental ascuns sau că, cel puţin, mesajele lor, dacă sunt bine interpretate, dincolo – în cazul Bibliei – de litera textului, sunt în armonie, şi nu în contradicţie, aşa cum v-au învăţat pe voi Luminile, venite un veac mai târziu… Prin urmare, mulţi învăţaţi credeau că studiul atent şi cu metodele specifice al ambelor „Cărţi“ arată fără greş că timpurile mesianice bat la uşă, astfel încât ei îşi chinuiau minţile şi îşi ruinau sănătatea nedormind nopţile, ca să le calculeze data, aşa cum am amintit că făcuseră Newton, Comenius şi mulţi alţii. Iar descoperirile geografice şi aflarea unor rase noi de oameni au hrănit la rândul lor renaşterea unor istorii străvechi, precum cea despre A cincea Împărăţie, cea despre regatul Preotului Ioan sau mai ales aceea despre Cele Zece Triburi Pierdute, a căror revenire se credea că premerge obligatoriu timpurilor mesianice şi a căror ţară era căutată, ba uneori şi descoperită, din India şi Arabia până în Venezuela. Ce să mai spun că în plin secol al XVII-lea abundau sectele milenariste? Uite, mi-am notat câte ceva aici: mai ales în Anglia, unde erau quakerii, „nivelatorii“ (Levellers), „săpătorii“ (Diggers), care cereau reîntoarcerea imediată la comunismul evanghelic, spre a întâmpina Ziua Mâniei, curaţi ca lacrima de păcatul lăcomiei…

ANDREI CORNEA, “UIMITOAREA ISTORIE A LUI SABBATAI MESSIA”
Humanitas, 2015

— Stai puţin! Ce e povestea asta cu Cele Zece Triburi? Poţi fi mai precis?
— Încerc: poporul lui Israel cuprinsese douăsprezece triburi, numite după numele celor doisprezece fii ai lui Iacob, zis şi Israel. După moartea regelui Solomon, fiul lui David, care domnise peste toate triburile, zece din ele s-au răzvrătit şi au format regatul nordic al Israelului, cu capitala la Samaria, în timp ce alte două triburi (Iuda şi Beniamin) au rămas credincioase regilor din stirpea lui David, alcătuind regatul sudic, Iuda, cu capitala la Ierusalim. Însă în anul 722 înainte de Cristos, cele zece triburi nordice sunt cucerite şi deportate în Imperiul Asirian şi apoi dispar din istorie. Dar rămâne, în pofida a orice, neclintita credinţă populară că ele nu au pierit de fapt, ci că trăiesc undeva, foarte departe, într-un regat necunoscut, dincolo de un râu numit Sambatyon, care vindecă orice boală a celui care se scaldă în el; râul e cu neputinţă de traversat în altă zi decât de Şabat, când seacă, deoarece atunci se duce drept în Iad, spre a alina setea păcătoşilor, care de Şabat sunt iertaţi de chinuri. De-asta se spune în popor până azi vorba aceea: „s-a dus pe apa Sâmbetei!“, adică a pierit de pe astă lume! Se zice că, atunci când se vor apropia timpurile mesianice, aceste Zece Triburi Pierdute, traversând apa Sâmbetei în sens invers, vor reveni printre noi avându-l în frunte pe Mesia, îi vor învinge pe duşmanii lui Israel şi se vor reuni la Ierusalim cu fraţii lor risipiţi în restul lumii. Apoi lor li se vor alătura toate celelalte neamuri, toţi ticăloşii vor fi pedepsiţi şi morţii vor învia…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *