Putem căuta în multe feluri ceea ce este extraordinar. Mai mult – putem găsi, cred asta din ce în ce mai des în lumina experienţei mele directe, ceea ce este extraordinar fără să căutăm în mod anume; fără să căutăm febril, crispat, ca şi cum am fi la o vînătoare.
Uneori, ceea ce este extraordinar este aşa de discret încît pare ceva banal. Banal, firesc, aproape de nebăgat în seamă şi de seamă. Dar, în fond, extraordinar.
Am fost de faţă – ceea ce, de fiecare dată, e echivalent cu un privilegiu – la multe momente publice, poate zeci, în care – fie de unul singur, fie alături de alţi invitaţi – domnul Neagu Djuvara a fost în centrul atenţiei. Mai mereu, cînd i-a venit rîndul să vorbească, Neagu Djuvara – Moş Neagu, aşa cum, cu tîlc, îi place chiar dumnealui să se alinte adesea – s-a ridicat în picioare şi a început să vorbească. Uneori a vorbit 10 min, alteori 20, alteori 30 de minute.
La cea mai recentă ieşire publică a domniei sale, de acum aproximativ o lună, de la librăria Humanitas de la Cişmigiu – a fost invitat al excelentei dezbateri lunare (între)ţinute de Horia-Roman Patapievici, „Înapoi la argument” – , după introducerea lui HRP, cînd i-a venit rîndul, Neagu Djuvara s-a ridicat şi a cerut voie să vorbească în picioare. A şi spus două vorbe despre motivul pentru care preferă să vorbească din această poziţie – a spus, şugubăţ, între altele, că în felul acesta ideile îi vin mai uşor, îi curg mai lesne. Cred însă că a spus doar o parte din adevăr.
Odată îmi amintesc că a vorbit ceva mai mult despre asta. Acum cîţiva ani – nu mai mult de cinci, dar nu mai ţin minte exact – la un tîrg de carte în mod sigur. Cu lume puhoi în faţa standului de la Humanitas – acolo unde avea o lansare de carte. A spus atunci că, stînd în picioare – şi alege să facă asta de fiecare dată cînd are ocazia – , îşi vede mai bine publicului, îi priveşte mai atent pe oamenii care îşi fac timp să îi stea cîteva zeci d eminute alături, că e un fel, un gest minimal de a le arăta respectul pe care li-l poartă.
Cred că asta este extraordinar.
Cred că Neagu Djuvara este extraordinar.
Neagu Djuvara – Moş Neagu – e născut în august 1916. În curînd, va împlini 99 de ani.
P.S. Neagu Djuvara despre succesul sau: