La 5 februarie a.c., „mai multe duzini” de avioane de luptă” iordaniene au lovit extrem de puternic un număr notabil de obiective militare ale organizaţiei teroriste Statul Islamic (ISIL), aflate pe teritoriul Siriei şi Irakului, relatează BBC. Aceeaşi sursă de presă îl citează pe ministrul iordanian de externe, Nasser Judeh, care a declarat pentru CNN că ţara sa e decisă să continue acţiunile de luptă contra Statului Islamic, folosind „absolut tot ce avem”. Judeh a mai declarat, pentru Fox News, şi că „vom duce până la capăt ce am început şi vom merge după ei, cei din Statul Islamic, oriunde se află aceştia”. Ministrul iordanian a mai confirmat şi că loviturile aeriene întreprinse împotriva Statului Islamic au distrus mai multe tabere de pregătire şi depozite de muniţii, precum şi că obiectivele şi poziţiile deţinute de teroriştii din ISIL în Siria au fost mai intens lovite decât cele din Irak.
Lovitură de răspuns pentru uciderea locotenentului Kasasbeh
Atacurile aeriene iordaniene întreprinse împotriva unor ţinte militare importante pentru organizaţia teroristă Statul Islamic constituie începutul unor măsuri de răspuns la uciderea de către ISIL a locotententului din forţele aeriene Moaz al-Kasasbeh. În vârstă de 26 de ani, acesta a fost capturat de luptătorii Statului Islamic în decembrie anul trecut, atunci când avionul său de luptă de tip F-16 s-a prăbuşit în Siria. Cu două zile în urmă, Statul Islamic a dat publicităţii imagini care prezintă uciderea lui Kasasbeh: acestuia, închis într-o cuşcă metalică, i s-a dat foc. Imaginile îl înfăţişează inclusiv zbătându-se în agonie, cuprins de flăcări. Multe din comentariile de presă şi reacţiile politice de până acum insistă în mod deosebit asupra cruzimii îngrozitoare a scenei în cauză.
În realitate, vorbim însă, în cazul uciderii locotenentului Kasasbeh, despre cu totul altceva. Există, în Coran, mai multe pasaje în care se vorbeşte despre foc. În unele ocazii, focul apare în scene în care diverse personaje îl amintesc ca fiind – predictibil şi absolut firesc – sursă de lumină şi căldură. Dar în repetate ocazii, în capitolele 3, 10, 32 şi 40 ale cărţii sfinte a Islamului, focul este prezentat ca fiind mijlocul prin care însuşi Allah îi pedepseşte pe necredincioşii de diverse categorii. Pare relativ clar, la o analiză ceva mai atentă, că omorârea locotenentului iordanian prin folosirea focului nu reprezintă doar o opţiune oribilă şi un act sadic (din perspectiva culturii politice de tip occidental), ci mai degrabă o alegere atent calculată, care spune că liderii ISIL se autopercep – desigur, în chip aberant – ca fiind aceia care, în numele lui Allah, sunt cei chemaţi să aplice justiţia divină oriunde în lume. Prin urmare, vorbim despre un episod cu o foarte serioasă încărcătură politico-religioasă, menit să afirme şi să consolideze o anumită viziune despre misiunea centrală a ISIL, organizaţie a cărui lider susţine că efortul său nu este unul uzual, ci chiar unul de reîntemeiere a Califatului.
O diferenţă uriaşă
Până acum, organizaţia teroristă şi cu aspiraţii de tip statal autointitulată Statul Islamic a avut şansa de a acţiona împotriva unor entităţi de tip statal extrem de fragile. Irakul ultimilor ani este, în realitate, un stat aproape eşuat, lamentabil gestionat, în cele mai multe ocazii, de către o elită politică predominant şiită. Corupţia şi ineficienţa ating cote uluitor de înalte: în vara anului trecut, de exemplu, zeci de mii de militari irakieni, lipsiţi de orice încredere în şefii lor direcţi, au dat bir cu fugiţii, la Mosul, atunci când în faţa oraşului au apărut câteva sute de luptări ai ISIL. În Siria, regimul criminal al lui Bashar Assad abia reuşeşte să se menţină la putere, cu ajutor tehnic şi militar furnizat de Rusia, precum şi cu sprijin direct şi masiv oferit de Iran. Dacă în Irak organizaţia autointitulată Statul Islamic a avut şansa de a se confrunta cu un stat ineficient, corupt şi aproape eşuat, în Siria ISIL a avut şansa – la fel de consistentă – de a profita de consecinţele unui război civil în plină desfăşurare.
Iordania însă este o altfel de ţară. Statul iordanian, spre deosebire de cel irakian, chiar funcţionează (probabil că nu în mod impecabil, dar funcţionează, fără probleme deosebite); forţele sale armate sunt puternice şi extrem de bine instruite (să nu uităm că nucleul în jurul căruia s-au dezvoltat acestea este celebra Legiune Arabă, mare unitate organizată după model britanic, încadrată de un corp de ofiţeri de o impecabilă calitate profesională şi condusă, în primele decenii de existenţă, în mod direct de către un general britanic, John Bagot Glubb); în sfârşit, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei are un profil de lider extrem de interesant. El a absolvit, între altele, o şcoală militară în Marea Britanie (Royal Military Academy Sandhurst) şi un curs avansat pentru ofiţerii din trupele tancuri (la Fort Knox, în SUA). El a condus, începând din 1993, vreme de mai mulţi ani, forţele speciale iordaniene.
Al Arabiya News şi Fox News citează fragmente din declaraţiile unuia dintre membrii Camerei Reprezentanţilor din SUA, republicanul Duncan Hunter Jr. Acesta, veteran al Corpului de Infanterie Marină (USMC) şi om cu experienţă de luptă consistentă în Irak şi în Afganistan, se afla într-o întâlnire de lucru cu regele Abdullah, la Washington, atunci când suveranul iordanian a aflat că locotenentul Kasasbeh a fost ars de viu. Hunter Jr. povesteşte că regele Abdullah a afirmat de îndată că „vom replica într-o manieră pe care Statul Islamic n-a mai văzut-o niciodată până acum”. Specialişti în probleme militare citaţi de diverse surse deschise din întreaga lume susţin că forţele militare iordaniene sunt „solid instruite”, precum şi că unităţile speciale iordaniene sunt „printre cele mai bune” din Orientul Mijlociu. Forţele armate ale regatului Iordaniei au acum la dispoziţie, afirmă pagina web globalfirepower.com, în jur de 110.000 militari activi şi 65.000 rezervişti gata de luptă, peste 1.300 de tancuri, peste 4.000 de vehicule blindate de diverse categorii, cam 460 de piese de artilerie autopropulsate, precum şi 246 de aeronave de luptă. 74 dintre acestea sunt avioane de vânătoare şi atac la sol (FGA) supersonice, foarte moderne. Iordanienii au şi peste 100 de elicoptere, dintre care 24 de atac. În sfârşit, merită amintit aici şi faptul că performanţa militară deja dovedită a iordanienilor e una absolot remarcabilă. De-a lungul războaielor arabo-israeliene, de exemplu, armata iordaniană e singura care, în mod constant, a reuşit să obţină rezultate tactice notabile în confruntările cu israelienii, care au avut – şi continuă să aibă – cea mai eficientă armată din întreg Orientul Mijlociu.
Toate aceste elemente, puse la un loc, conturează o ipoteză extrem de consistentă: aceea că, spre deosebire de episoadele anterioare (când s-a confruntat, cu mare succes, fie cu un Irak aproape eşuat, fie cu o Sirie serios slăbită de un lung şi istovitor război civil), Statul Islamic ar putea suferi, în viitorul previzibil, un eşec de mari proporţii în confruntarea directă cu Regatul Iordaniei. Republicanul american Duncan Hunter Jr., pe care l-am mai amintit aici, oferă şi un interesant argument suplimentar în sprijinul unei astfel de ipoteze. El spune că Statul Islamic „o să regrete din plin” uciderea locotenentului Kasasbeh, mai ales „fiindcă regele Abdullah nu e Barack Obama”. Dincolo de dimensiunea evident partizană a acestei declaraţii (să nu uităm că Hunter Jr. e republican, iar Obama e democrat), congressman-ul american ar putea avea multă dreptate.
