Cinci pâini…

Cinci pâini, doi peşti, lãsarea
Prea de curând a nopţii,
Mulţimea ce nu poate
De lângã El sã plece…

Puţinul ce se-mparte
A început sã creascã,
Şi ce ia fiecare
Se frânge mai departe.

Noi, cei sosiţi în urmã,
Trãim din firmitura
Care ne umple blidul
De douã mii de ani

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *